În contextul ideologic în care cartezienii încă mai dețineau întîietatea științifică, cartea Elementele filosofiei lui Newton făcea cunoscute teoriile și tezele epistemologice și metafizice ale savantului englez, Voltaire încercînd să-și convingă conaționalii de pertinența lor.

Pseudonim al numelui de François-Marie Arouet, Voltaire a fost una dintre personalitățile remarcabile, o figură strălucitoare a secolului al XVIII-lea, reprezentant de marcă al Iluminismului. Educat de părinții iezuiți de la colegiul parizian Louis-le-Grand, Voltaire s-a format în spiritul culturii clasice, cu un gust al competiției și al succesului, în opoziție cu ideile janseniste din mediul său familial. De tînăr a frecventat mediile libertine, cercuri intelectuale pariziene ale liberilor gînditori, întîlniri care au jucat un rol important în formarea sa intelectuală; publicarea unei satire împotriva Regenței, aplecarea sa către desacralizare și nonconformism, i-au adus un an de închisoare în temuta și celebra Bastilie. Va alege literatura pentru a-și face cunoscute ideile filosofice, piesa Oedipe, prima dintr-o lungă serie, aducîndu-i un răsunător succes. O experiență decisivă în formarea sa intelectuală a reprezentat-o șederea în Anglia (1726-1729), timp în care contactul cu raționalismul englez, cu știința newtoniană, cu empirismul lui Locke i-au risipit rătăcirile metafizice ale lui Descartes și Malebranche, întărindu-i convingerile deiste. Lettres philosophiques și Lettres anglaises dau seamă despre experiența sa engleză, adică despre toleranța religioasă, libertatea

politică, noua știință, deism. Cartea Lettres anglaises a fost condamnată și arsă, iar Voltaire amenințat cu închisoarea. Retras în Lorena, Voltaire se consacră studiului și scrisului: Traite de metaphysique, Le Mondain și Elements de la philosophie de Newton. Această din urmă carte a apărut recent și în traducere în limba română: Elementele filosofiei lui Newton, București, Editura Herald, colecția „Cogito”, traducere, prefață și note de Adrian Niță, 2017, 240 p. Această apariție prelungește preocuparea editurii Herald pentru traducerea operelor marilor gînditori, în cazul de față, încă o carte de Voltaire, după Tratat despre toleranță, despre Newton, din care editura bucureșteană publicase în, 2015, Filosofia naturală. Apariția lucrării Principiile matematice ale filosofiei naturale, a lui Newton, din 1687, este considerată un moment de cotitură, o schimbare de paradigmă în raport cu vechea știință aristotelico-scolastică: „cosmosul grecilor este complet distrus, căci ne dă o lume…

Cartea lui Voltaire își are sursa, așa cum menționează și subtitlul, în drama lui Jean Calas, protestant francez condamnat la moarte pe motiv că și-ar fi ucis fiul care intenționa să se convertească la catolicism. Voltaire descrie succint cazul lui Jean Calas și al lui Pierre Calas, al doilea fiu al său, apoi face o elocventă incursiune în istoria mai veche sau recentă a sîngeroaselor războaie religioase.

Dacă astăzi toleranța este un concept folosit, uneori și aplicat, în varii împrejurări și contexte sociale, juridice și politice, dar și în discuții și dezbateri, reconstruirea istoriei sale arată mari diferențe între concepțiile actuale și cele din trecut. Trebuie identificate și reconstituite evenimente și perioade din trecut cînd după sistemele de valori și instrumentele conceptuale proprii epocii oamenii au dat contur concepției moderne de toleranță. Totdeauna extensia conceptuală a termenului a fost un motiv de controversă; în Europa apuseană în secolul al XVII-lea și prima jumătate a celui de-al XVIII-lea s-a produs lenta maturare a imperativelor care aveau să ducă la configurarea conceptului de toleranță: utopii și proiecte pacifiste, teoretizări ale drepturilor conștiinței, revendicări ale libertății de conștiință, proiecte și măsuri de toleranță civilă. În perioada amintită, proiectele privind toleranța și lupta pentru punerea lor în operă aparțineau opozanților regimului, exilaților, intelectualilor, minorităților religioase, celor pe care Leszek Kolakowski îi numea creștini fără biserică, evrei fără sinagogă, intelectuali fără capelă. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, instrumentele conceptuale ale Luminilor vor contribui decisv la înălțarea edificiului teoretic al toleranței moderne. Cum bine se știe sinteza gîndirii Luminilor o

reprezintă Enciclopedia franceză (Encyclopédie ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers), apărută în 17 volume de texte și 11 de planșe, începînd cu anul 1751, avînd printre autori nume ilustre, precum: d’Alembert, Condorcet, Diderot, Helvetius, Montesquieu, Rousseau, Voltaire. În articolul despre toleranță, pastorul genevez Jean-Edme Romilly scrie: “Toleranța este, în general, virtutea oricărei ființe slabe, sortită să trăiască împreună cu ființe asemănătoare. Omul, atît de mare prin inteligența sa, este, în același timp, îngrădit de greșelile și de pasiunile sale, încît niciodată nu va fi prea mare strădania de a trezi în el acea toleranță pentru alții, acel suport de care are atîta nevoie pentru el însuși și fără de care, pe pămînt, n-ar fi decît tulburări și neînțelegeri.” În epoca Luminilor numeroși autori au scris despre…