Moștenitoare a filosofiei antice, a religiei vechilor egipteni, a gnozei alexandrine, a cabalei, a rozicrucianismului, alchimia nu a fost niciodată dogmatică, datorînd perenitatea sa plasticității, facilității de adaptare și de metamorfoză.

Secolul al XIII-lea a fost apogeul Evului Mediu, a fost epoca în care au apărut marile sinteze doctrinale, fructele cele mai de preț ale vastei mișcări intelectuale și culturale cunoscută sub numele de scolastică. Multă vreme din dorința de a sublinia strălucirea Renașterii, aceasta era contrapusă Evului Mediu întunecat; cum putea fi întunecat un veac, ne referim aici doar la cel de-al XIII-lea, în care au trăit și scris Sf. Bonaventura, Albert cel Mare, Toma de Aquino, Siger de Brabant, Ramon Llull, John Duns Scotus sau Roger Bacon? Evenimentul care a marcat viața intelectuală a secolului al XIII-lea a fost pătrunderea filosofiei în cercurile creștine. Pentru prima dată, gîndirea occidentală se afla în prezența unei sinteze filosofice și științifice puternice, de inspirație naturalistă, incompatibilă în multe privințe cu viziunea creștină asupra universului. Cărțile lui Aristotel aduceau occidentului latin revelația unei cunoașteri a cărei noutate, bogăție, rigoare și armonie îl surprindea. În școlile de arte liberale, curiozitatea maeștrilor dar și a discipolilor se deschide către Organon, către Metafizica sau Etica lui Aristotel, filosoful grec fiind escortat de o impunătoare suită de filosofi

păgîni. Pătrunderea literaturii filosofice noi a avut un dublu ecou: pe de o parte a influențat viața intelectuală, filosofia și teologia, pe de altă parte a stîrnit reacția Bisericii care a condamnat aristotelismul, fără a putea opri expansiunea sa; după 1250, filosofia și teologia erau fundamental impregnate de un aristotelism eclectic, inspirat de Augustin, Avicenna, Averroes, amestecat cu elemente neoplatoniciene. Secolul al XIII-lea a fost deopotrivă și unul al afirmării alchimiei, printre promotorii ei regăsind nume ilustre ale teologiei, cum ar fi Albert cel Mare, Toma de Aquino, Arnaud de Villanova sau Roger Bacon. Toți sînt autori de tratate de alchimie, dar primilor doi, cunoscuți cu precădere pentru scrierile lor teologice, mult timp nu li s-a recunoscut paternitatea operelor alchimice, fiind considerate apocrife. Astăzi tot mai multe istorii și dicționare ale filosofiei și ale teologiei trec în dreptul lui…