În recenta sa carte, André Quémet abordează iniţierea ca recunoaşterea unei reguli, ca instrument de adaptare, de conformare, de integrare a societăţii umane în ordinea cosmică.

Tradiţia masonică păstrează ideea de a transforma haosul, de a domni asupra tenebrelor, de a rîndui dezordinea în ordine. Toate acestea ţin de un rit, pentru că ordinea nu este garantată pentru totdeauna. Ritul poate fi privit şi ca o matrice a unei legături sociale, ritualul constituind un gen de „infrastructură” a societăţii umane. În recenta sa carte, Le rituel initiatique. Outil de création et Art de vivre, André Quémet abordează iniţierea ca recunoaşterea unei reguli, ca instrument de adaptare, de conformare, de integrare a societăţii umane în ordinea cosmică. „Iniţierea este recunoaşterea unei Reguli ca instrument de adaptare, de conformare, de integrare a societăţii umane în ordinea cosmică, această ordine fiind considerată preeminentă oricărei alteia”, scrie André Quémet. Într-o perspectivă adevărat iniţiatică, individul nu este vîrf al creaţiei nici normă, ci una din componente, un element, un participant la ritmul cosmosului care învaţă să participe la opera de creaţie luminoasă, să-şi ocupe locul într-o ierarhie a îndatoririlor, nu a

drepturilor şi puterilor. Ritualul este o artă care implică o experienţă coborînd simbolic individul la originile umanităţii, dar este şi o creativitate permanentă. A trăi un ritual înseamnă a participa la viaţă, a desăvîrşi funcţia supremă a omului; cele mai multe rituri sînt indisociabil legate de lumină, care în ritualul amsonic este cheia de boltă, lumina fiind elementul în numele căruia se întreprind călătoriile în timpul ceremoniei de iniţiere. Ritul permite iniţiaţilor să devină contemporani cu actul creator iniţial, iar ceea ce trăiesc în fiecare ţinută nu este nici trecut, nici viitor, ci un moment al creaţiei. Este ceea ce scria Mircea Eliade despre vechii iniţiaţi, despre maeştrii spirituali care iniţiază pornind de la ceea ce lor le-a fost revelat la începuturile timpurilor. Un ritual este un act, un act care se trăieşte şi nu rămîne încremenit. Ritualul iniţiatic se desăvîrşeşte întru gloria Principiului şi Înţelepciunii, el transmite, dincolo de dogme, o cunoaştere şi o spiritualitate. Nici explicare a lumii,…

Mai mult...

În cartea lui Jung apar două tematici obsedante: posibilitatea şi limitele cunoaşterii, ideea unei cunoaşteri simbolice; fundamentele unei noi etici, „dincolo de bin e şi de rău”, în ruptură cu preceptele creştinismului. Prin perspectivele pe care le deschide, Cartea Roşie, „închisă” atîtea decenii, îşi arată astăzi întreaga sa actualitate.

La începutul lunii septembrie a apărut versiunea franceză a celebrei Cărţi Roşii a lui Carl Gustav Jung. Apariţia traducerii este însoţită de o serie de manifestări culturale menite să celebreze enigmatica operă a lui Jung, despre care se vorbea tot mai insistent în ultimii ani, în vreme ce manuscrisul odihnea într-un seif eleveţian La muzeul de arte orientale Guimet din Paris este expus între 7 septembrie şi 7 noiembrie 2011 manuscrisul lui Jung, care a mai fost expus publicului la New York, Los Angeles, Washington şi Zurich. În acest interval la Muzeul Guimet au loc conferinţe ale diverselor cercuri de studii jungiene, lansări de cărţi şi publicaţii dedicate operei marelui psihiatru elveţian. Să amintim că aproape simultan cu versiunea franceză, prestigioasa editură Trei a realizat traducerea în română a Cărţii Roşii. De curînd, sub egida Universităţii din Strasburg, a apărut numărul 8 al revistei Recherches germaniques: Art, sciences et psychologie. Autour du Livre Rouge de Carl Gustav Jung (1914-1930), 170

p., textes reunis par Christine Maillard. Profesor de literatură germană, Christine Maillard este director al revistei Recherches germaniques, director al „Maison interuniversitaire des Sciences de l’Homme-Alsace”; este şi unul din autorii versiunii franceze a cărţii lui Jung. În primul studiu al volumului, Christine Maillard abordează Cartea Roşie ca document autobiografic şi ca document cultural. Scrisă în anii care au urmat rupturii de Freud, Cartea Roşie se înscrie prin teme şi forma discursului într-un ansamblu de tradiţii de istorie a spiritualităţii şi de curente mistice şi esoterice; autoarea studiului consideră că două referinţe intertextuale sînt evidente: Aşa grăit-a Zarathustra de Nietzsche şi Al doilea Faust de Goethe. Cartea lui Jung este construită pe intertextualităţi plurale şi pe un joc cu texte, teme şi mituri. Este un document autobiografic, dar este o autobiografie spirituală, în care subiectul ţine seamă de o experienţă cu caracter mistic, de o relaţie stabilită cu planul divin. Dimensiunea de spiritualitate este prezentă în discursul despre divin, despre…

Mai mult...