Marie-Louise von Franz vede finalitatea secretă a alchimiei în transformarea personalității și în atingerea plenitudinii, nu în transmutarea plumbului în aurul vulgar! Un filosof francez, Jean Bies, spunea că Jung a salvat tezaurul alchimic de la înmormîntare. Cîtă dreptate avea!

În celebra sa lucrare Psihologie și alchimie, C.G. Jung deschide noi cîmpuri de cercetare apropiind alchimia de psihologie, fără a vedea în aceasta o deschidere teoretică, ci o paralelă remarcabilă între materialul pe care lucra, psihicul, și materia alchimică. După anul 1930 alchimia a devenit o preocupare constantă a ilustrului psihiatru elvețian, colaboratori ai săi oferindu-și sprijinul pentru traducerea unor texte din greacă și latină. Unul dintre acești colaboratori, devenit el însuși nume remarcabil în teoria psihologică și practica psihiatrică, este Marie-Louise von Franz. Necunoscută pînă acum cîțiva ani în România, decît unui restrîns grup de specialiști și cunoscători, Marie-Louise este prezentă tot mai des prin traducerile cărților sale, misiune pe care au asumat-o Editurile Herald și Nemira. Dimensiuni arhetipale ale psihicului, o carte despre analiză, despre omul modern și aventura vieții care poate fi găsită numai pe tărîmul interior al inconștientului; Psihic și materie, unde în douăsprezece capitole discută despre timp, sincronicitate, ideea alchimică a macrocosmosului și microcosmosului; Psihoterapie. Experiența unui practician jungian, adună prelegeri care explorează aspecte ale psihoterapiei jungiene; Visele și moartea. Ce ne spun visele muribunzilor, unde explorează universul

oniric al omului și legăturile visului cu lumile vizibile și invizibile; Problema Puer Aeternus este o carte despre bărbatul identificat cu arheripul puer aeternus, cel ancorat în psihologia adolescentină, copilul etern fiind una dintre cele mai grave dificultăți ale psihicului contemporan; Pisica. O poveste despre răscumpărarea femininului pornește de la un basm românesc, Pisica, despre o prințesă care se transformă în pisică, trup în care va rămîne pînă cînd un fiu de împarat îi va tăia capul; o poveste despre răscumpărarea femininului, de ce pisica? C.G. Jung i-a prețuit Mariei-Louise von Franz dăruirea pentru terapie, dar și pentru alchimie, suprema dovadă de încredere fiind includerea în volumul al XIV/3, din Opere complete, a traducerii și comentariilor asistentei sale la Aurora consurgens, un tratat alchimic atribuit lui Toma de Aquino. De curînd a apărut traducerea unei noi cărți…

Cartea Antoniei Wolff este o incursiune în ceea ce ține de luminile și umbrele psihicului uman, avîndu-l drept călăuză pe C.G. Jung. Toni Wolff i-a fost alături în întîlnirea cu Philemon, l-a însoțit într-o realitate psihologică despre care alții au aflat cîteva decenii după, i-a dus gîndurile și intuițiile mai departe.

După cîteva decenii în care opera lui C.G. Jung a fost cunoscută în România doar în cercuri restrînse, limitate la specialiști sau pasionați de psihanaliză, în ultimii ani, datorită preocupării constante a două edituri bucureștene, Nemira și Trei, a fost editată aproape în întregime opera psihiatrului elvețian, inclusiv de acum celebra Carte Roșie, dar în același timp au apărut nemeroase studii despre opera lui C.G. Jung și cărți aparținînd școlii jungiene avînd ca autori discipoli sau colaboratori ai săi, ca și autori care se revendică din moștenirea jungiană. C.G. Jung și-a rînduit publicarea operei psihanalitice, optînd pentru publicarea separată a Cărții Roșii și a volumului Analiza viselor. Cartea Roșie a apărut mult timp după moartea autorului, și probabil este printre singurele cărți editate în condiții identice în toate limbile în care în care a fost tradusă, reproducînd textul tradus și varianta scrisă de C.G. Jung. Au apărut cărți scrise de Etienne Perrot, Marie-Louise von Franz, Edward Edinger, Lavinia Bârlogeanu,  Robert Moss. Autorii amintiți ilustrează, unii cu două sau trei titluri traduse în limba română, colectia „Philemon”, coordonată de Lavinia Bârlogeanu, care apare la Editura Nemira. Una dintre recentele apariții poartă semnătura

lui Toni (Antonia Anna) Wolff: Studii despre psihologia lui C.G. Jung, traducere din limba germană de Liliana Dumitriu, supervizare si revizuire traducere de Anca Bodogae, studiu introductiv de Lavinia Bârlogeanu, București, Editura Nemira, 2017, 360 p. Toni Wolff, la început pacientă, a devenit repede cea mai apropiată colaboratoare și confidentă a lui Jung; să amintim că în anii cînd psihiatrul elvețian lucra la Cartea Roșie, Toni Wolff era singura persoană care cunoștea frămîntările lui Jung și care citea textul scris de acesta. L-a impresionat pe Jung prin sensibilitatea și profunzimea ei intelectuală, psihiatrul lăsîndu-se inspirat de cea numită „misterioasa călugăriță”, ea fiind cea care l-a ajutat pe Jung să-și redobîndească echilibrul și sănătatea într-o perioadă în care lumea sa interioară era profund tulburată. Toni Wolff l-a însoțit în cea…

Marie-Louise von Franz vede dincolo de urzeala poveștii simboluri ale psihologiei individuale și colective, compensări ale dezechilibrelor, eterne căutări, aspirații și întrupări în care se împletesc animus și anima. Este cunoscută vitalitatea pisicii, capacitatea sa de supraviețuire, dorința ei de independență

În România, scrierile lui C.G. Jung au pătruns relativ tîrziu, traducerea operei psihologului elvețian făcîndu-se temeinic abia din anul 2003, la editura Trei, la care apar Opere complete, unde avea să apară în 2011 și, de acum, celebra lucrare Cartea Roșie. În același timp, au început să fie  traduse cărți ale discipolilor sau continuatorilor lui C.G. Jung, în acest fel ajungînd să fie cunoscute cititorilor români numele și lucrările unor autori precum Etienne Perrot, Aniela Jaffe, Marie-Louise von Franz, Robert Moss, Jolande Jacobi, Edward F. Edinger. Considerată cel mai important continuator al lui C.G. Jung, fondatoare a Institutului C.G. Jung din Zurich, autoare care abordează subiecte și probleme ce țin de alchimie, vise, basme, mitologii, psihoterapie, Marie-Louise von Franz este deja un nume binecunoscut cititorilor români. I-au fost traduse mai multe cărți care au apărut la editura Herald (Dimensiuni arhetipale ale psihicului; Psihic si materie) și la editura Nemira (Visele și moartea; Problema Puer Aeternus). Cu puțin timp în urmă a apărut o nouă traducere din Marie-Louise von Franz: Pisica. O poveste despre răscumpărarea femininului, București, Editura Nemira, traducere din limba engleză de Sanda Roșescu, colecția “Philemon”,

coordonată de Lavinia Bârlogeanu, 2016, 136 p. Cartea lui Marie-Louise von Franz despre motive arhetipale, despre contrarii gravitează în jurul unui basm românesc, Pisica, redat în întregime după culegerea Die Marchen der Weltliteratur. Un împărat bogat era nefericit pentru că nu avea copii; îi construiește soției o corabie, o trimite în lume, avertizînd-o să nu se întoarcă dacă nu rămîne însărcinată. Împărăteasa rămîne însărcinată, dar asupra fetei nenăscute cade blestemul ca la adolescență să se transforme în pisică și să rămînă în trupul pisicii pînă cînd un fiu de împărat îi va tăia capul. Povestea își urmează cursul, fiul cel mic al unui alt împărat pornit în lume să caute o pînză fină de in, ajunge la împărăteasa pisicilor care îi împlinește ruga, dar îi cere fiului de împărat să-i taie capul, astfel…

Cartea lui Etienne Perrot este o invitație adresată omului contemporan, afundat în conformisme și prea multe prejudecăți despre ineluctabilul progres, de a urma calea transformării, acolo unde se împletesc în chip miraculos conținuturile inconștientului, simbolismul oniric și alchimia medievală.

Pînă de curînd numele lui Etienne Perrot era cunoscut doar unui cerc restrîns de cunoscători ai literaturii consacrate alchimiei sau visului. Apariția colecției “Philemon”, coordonată de Lavinia Bârlogeanu, la Editura Nemira, a însemnat deschiderea interesului către scrierile autorilor care au ales să continue cercetările în nota deschiderilor aduse în psihologia analitică de C.G. Jung. Așa au ajuns citiți și cunoscuți Marie-Louise von Franz, Robert Moss, Edward F. Edinger, Etienne Perrot. Acesta din urmă este la a treia apariție în colecția “Philemon”; De la Dumnezeu la zei este cartea unui spirit neliniștit care, sub forma unei confesiuni ne face părtași la căutările din lăuntrul său, în vreme ce Visele și viața este despre vis ca expresie a naturii interioare, visul fiind peregrinatio, căutare, amestec de divin și demoniac, sacru și profan. Recent a aparut o nouă traducere din cărțile lui Etienne Perrot: Calea transformării după C.G. Jung și alchimie, București, Editura Nemira, colecția “Philemon”, traducere din limba franceză de Doru Mareș, studiu introductiv de Lavinia Bârlogeanu, 2016, 412 p. Opera lui C.G. Jung și-a făcut greu loc în Franța, “demolarea fortăreței carteziene” s-a făcut anevoios, mult timp spiritul

francez fiind identificat cu cartezianismul; apoi mai fusese și furia iluministă care aruncase anatemna asupra alchimiei și esoterismului. Astăzi pare ușor straniu că în Franța anilor ’70 ai secolului al XX-lea numele lui C.G. Jung nu era privit cu simpatie, era privit cu scepticism; să nu ne mirăm, era aceeași Franță în care universitarul Pierre Riffard a fost refuzat succesiv de șapte conducători de doctorat; a susținut teza, L’Idée de l’ésoterisme, într-un tîrziu, sub coordonarea lui Jean Deprun. Noile concepții, marile schimbări în ordinea spiritului sînt acceptate greu. Problema omului și a destinului său nu era una facilă, rezolvată o dată pentru totdeauna de psihologia academică sau de cea strict medicală, ambele împotmolite în formule seci, desprinse de viață, în vreme ce fiecare subiect/pacient are o viață trăită în concretețea faptelor, gîndurilor, bucuriilor…

Marie-Louise von Franz ne deschide ferestrele către un concept mai puțin cunoscut, pueraeternus, care nu izvorăște din cărți și manuale, ci din realitatea intrinsecă; este una din încăperile sufletului omenesc care mult timp a rămas încuiată.

Puer Aeternus. Iacchus despre care scrie Ovidiu în Metamorfoze: “Iacchus,/Euhan și numele toate ce porți prin orașele grece;/ Liber, ție îți dau. Tinerețea ți-e nepieritoare;/ Veșnic copil, tu privirile cerului prin frumusețea-ți/ Mare-o atragi; tu cînd fără de coarne te-arăți, cu-o fecioară/ Semeni și Răsăritul îți este supus pînă unde/ Gangele, mersul oprindu-și, pe inzii cei oacheși îi scaldă.” Iacchos era zeul care conducea procesiunea inițiaților în Misterele de la Eleusis, el era reprezentat ca un copil ajuns la adolescență, purtînd în mînă o torță și călăuzind procesiunea, care se încheia cu cel mai încîntător mister: culegerea unui spic de grîu. Dar nu despre Iacchus și Misterele de la Eleusis sînt aceste rînduri, ci despre o carte care analizează una din gravele probleme ale psihicului: copilul etern. Nume aproape necunoscut publicului din România, pînă acum cîțiva ani, Marie-Louise von Franz, colaboratoare apropiată a lui C.G. Jung, este o prezență constantă în ultima vreme prin traducerea unor cărți care îi poartă semnătura; au apărut: Psihoterapie. Experiența unui practicant jungian; Dimensiuni arhetipale ale psihicului și Psihic și materie (Editura Herald), Visele și moartea (Editura Nemira),

Aurora Consurgens, traducere și comentarii, text inclus în volumul 14/3 din Opere complete de C.G. Jung, la Editura Trei. De curînd a apărut o nouă carte semnată de Marie-Louise von Franz: Problema Puer Aeternus, București, Editura Nemira, traducere din limba engleză de Anca Bodogae, studiu introductiv de Lavinia Bârlogeanu, colecția “Philemon”, 2016, 368 p. Dar puer aeternus nu este o denumire exotică, o componentă a frumoasei mitologii grecești, a fascinantelor mistere eleusiene, o trimitere la poemele lui Ovidiu; nu, puer aeternus trăiește printre noi sau chiar în noi. “El este, scrie Marie-Louise von Franz, divina tinerețe născută în noapte, în misterele eleusiene, care reprezintă un cult tipic al mamei, e un fel de mîntuitor, este un zeu al vegetației și al învierii, zeul divinei tinereți, corespondentul unor zei orientali ca, de pildă, Tammuz, Attis sau Adonis.” Puer…

Printre toate cărțile Bibliei, fără îndoială Cartea lui Iov este cea care a explorat cel mai curajos misterul suferinței și întrebărilor pe care aceasta le pune omului și divinității. Adevărată răscruce unde converg tradițiile sapiențiale, profetice și psalmice ale Israelului, Cartea lui Iov este un text de neocolit pentru înțelegerea suferinței

Cartea lui Iov nu este numai tulburătoarea povestire a dramei lui Iov, este o carte care aparține patrimoniului spiritual al umanității, abordînd frontal probleme majore pentru care înțelepciunea tradițională nu oferă decît răspunsuri parțiale sau insuficiente: misterul răului și al suferinței, întîlnirea cu Dumnezeu, eșecul oricărei reușite umane, raportul fidelității omului cu justiția divină, sensul vieții integrat în perspectiva morții. William Blake a fost un strălucit gravor, poet și vizionar romantic. Puțin apreciat ca poet în timpul vieții, astăzi opera poetică a lui Blake este văzută ca definitorie pentru epoca romantică și este suficient să amintim volumele Milton, Ierusalim, Vala sau cei patru Zoa sau Cîntece Ale Inocenței și Ale Experienței. Sub îndrumarea mesagerilor din Rai, William Blake scria: "Să vezi Lumea în grăuntele minuscul de nisipȘi-ntregul Paradis locuind o floare,Strînge-n palma mîinii Infinitul fără chipȘi Eternitatea în ora trecătoare." Opera sa de grafician este la fel de tulburătoare și stau mărturie ilustrațiile la Cîntece Ale Inocenței și Ale Experienței, la Divina Comedie, la Iersusalim, la Milton sau la Cartea lui Iov. Carl Gustav Jung este una dintre personalitățile care au marcat veacul al XX-lea, cărțile sale continuînd să exercite

o atracție pe care doar geniile o pot imprima scrierilor și concepțiilor lor, autor al unei opere impresionante din care în rîndurile ce urmează vom reține scrierea Răspuns lui Iov. Așadar Iov, Blake și Jung orchestrați cu măiestrie de Edward F. Edinger, analist jungian american, cunoscut cititorilor români pentru cartea Ego și arhetip. Revine acum cu o nouă carte Întâlnire cu Sinele. Un comentariu jungian la Ilustrații la Cartea lui Iov de William Blake, București, Editura Nemira, traducere din limba engleză Emanuela Jalbă-Șoimaru, colecția “Philemon”, coordonator Lavinia Bârlogeanu, 2016, 80 p. Edward F. Edinger prezintă succint cele 21 de gravuri publicate de William Blake în 1825, gravuri care ilustrează spectaculos Cartea lui Iov, care, după afirmația lui Jung “joacă doar rolul de paradigmă pentru modul unei trăiri religioase care are…

De ce orice vis este alchimic? Pentru că visul este peregrinatio, este căutare, el ţintind spre transformarea conştiinţei, doar că în filigranul visului este nevoie de măiestria unui artizan, aşa cum a fost Étienne Perrot!

Visul este o experienţă umană universală, o experienţă de viaţă care are un înţeles emoţional pentru cei care ştiu să vadă în vise altceva decît senzaţionalul. Jung spunea că visele sînt natură pură şi „ne prezintă adevărul neîmpodobit, natural şi de aceea sunt potrivite, mai mult ca orice altceva, să ne redea o atitudine care este în acord cu natura noastră umană de bază atunci cînd conştiinţa noastră s-a îndepărtat prea mult de fundamentele sale şi a intrat într-un impas.” În anii ’80 ai secolului trecut a apărut traducerea românească a celebrei cărţi a lui Sigmund Freud, Interpretarea viselor; mai aproape de noi, în 2014, Analiza viselor, a lui C.G. Jung. Alături de acestea au fost traduse mai multe lucrări semnate de Aniela Jaffé (Apariţii. Fantasme, vise şi mituri), Marie-Louise von Franz (Visele şi moartea), James Hall (Interpretarea jungiană a viselor), Robert Moss (Visul activ). De curînd acestora li s-a adăugat o nouă încercare de a interpreta visele: Étienne Perrot, Visele şi viaţa, Bucureşti, Editura Nemira, colecţia „Philemon”, colecţie coordonată de Lavinia Bârlogeanu, traducere din limba franceză Sanda Roşescu, 2015, 296 p. Étienne Perrot nu este un autor

necunoscut publicului din România, în aceeaşi colecţie apărînd anul trecut cartea De la Dumnezeu la zei. Un drum al împlinirii; acea primă întîlnire a cititorului român cu Étienne Perrot dezvăluia profilul unui căutător, al unui spirit neobosit care făcea şi refăcea paşi pe calea către interioritate; cartea lui Étienne Perrot este jurnalul unei călătorii interioare, jurnalul căutării căii care să-l redea Sinelui, este o incantaţie a bucuriei regăsirii Luminii. Visele şi viaţa este o carte în care Étienne Perrot răspunde întrebărilor unor ascultători ai postului de radio France-Inter, dialogînd cu Henri Gougaud şi Jacques Pradel. În carte este redat conţinutul a 30 de emisiuni; întîmplător, în cartea lui Jung, Analiza viselor, sînt analizate 30 de vise. Încercînd să descifreze visele pe care ascultătorii i le încredinţau, Étienne Perrot scotea visul din cabinete…

Ego și arhetip este o carte despre ego și Sine, despre căutarea sensului și viața simbolică, despre unitate și multiplicitate în devenirea psihicului. O carte în care se împletesc teme și simboluri mitice, filosofice, religioase, alchimice; toate converg spre împlinirea Opusului, alchimia fiind cea care a așezat coroana pe edificiul jungian.

Carl Gustav Jung nu a creat o școală în sensul strict instituțional al termenului, dar numeroși colaboratori ai săi au perpetuat spiritul jungian, au dus mai departe intuițiile celui care a creat o Școală de gîndire. Deși cu oarecare întîrziere, au pătruns în ultimii ani și în spațiul românesc scrierile unor colaboratori apropiați ai lui Jung sau adepți ai teoriei și practicii analitice jungiene: Marie-Louise von Franz, Jolande Jacobi, Etienne Perrot. În primăvara anului 2014 Editura Nemira a avut lăudabila inițiativă de a lansa colecția "Philemon", coordonată de Lavinia Bârlogeanu, colecție care și-a propus să apropie cititorul român de texte fundamentale ale școlii jungiene de psihologie. Au apărut cărți ale lui Robert Moss, Lavinia Bârlogeanu, Etienne Perrot, Marie-Louise von Franz. Am lăsat la urmă cartea care cronologic a deschis colecția: Edward F. Edinger, Ego și arhetip. Individuarea și funcția religioasă a psihicului, studiu introductiv de Lavinia Bârlogeanu, traducere din limba engleză de Claudiu Pănculescu, 2014, 392 p. Edinger afirmă dintr-un început că descoperirea cea mai importantă a lui Jung este inconștientul colectiv sau psihicul arhetipal; dacă psihicul individual are și o dimensiune transpersonală care se

manifestă în tipare, "datorită descoperirii ulterioare a lui Jung știm că psihicul arhetipal are un principiu structural sau ordonator ce unifică conținuturile arhetipale diverse. Acesta este arhetipul central sau arhetipul unității pe care Jung l-a numit Sine. Sinele este centrul ordonator și unificator al întregului psihic (conștient și inconștient), exact așa cum ego-ul este centrul personalității conștiente. Sau, cu alte cuvinte, ego-ul reprezintă sediul identității subiective, în timp ce Sinele este sediul identității obiective." Edinger pune în evidență alternanța dintre unirea și separarea ego-Sine și cele trei stări ale relației: inflația, alienarea și dialectica conștientă. Inflația ego-ului este corespunzătoare stării copilăriei, starii originare de circularitate, unitate, asemănătoare omului rotund descris de Platon în Banchetul. Starea de inflație originară este strălucit prezentată în mitologie, dar și în mitul Grădinii din Eden, comparabil cu mitul grecesc al…

Recenta carte despre Diavol a Laviniei Bârlogeanu aduce o nouă perspectivă asupra unui subiect tratat din numeroase perspective: istorică, teologică, literară sau artistică. De această dată avem în paginile cărţii viziunea unui psihanalist, a unui cercetător care a frecventat asiduu opera lui Jung şi a jungienilor.

Diavolul! Subiect deopotrivă fascinant şi terifiant. Modernitatea, paradoxal, a adus o surprinzătoare frică de diavol; surprinzătoare pentru că Evul Mediu adusese în atenţie imagini demoniace, imagini pe care Renaşterea le-a pus în relief şi le-a difuzat. În arta creştină primitivă Satan era rareori reprezentat, dar primele secole ale celui de-al doilea mileniu creştin au adus o „explozie diabolică” cu reprezentări expresive în abaţii şi catedrale. Este suficient să amintim demonii şi făpturile infernale de la Moissac, Vezelay sau Saint-Pierre-de- Chauvigny. Atmosfera devine tot mai apăsătoare, Divina Comedie marcînd simbolic momentul în care lumea occidentală cade sub „vraja” unui torent satanist care rezistă pînă în zorii iluminismului. Coşmarurile infernale, ne referim la redarea lor artistică, ating cea mai mare violenţă, cum remarca Jean Delumeau, în universul demenţial al lui Hieronymus Bosch, în celebrele Judecata de apoi, de la Viena sau de la Bruges. Veacul al XVIII-lea avea să aducă o schimbare în raporturile între lumea intelectuală şi lumea spiritelor, acolo unde sălăşluia şi demonicul. S-au succedat teorii şi concepţii mergînd de la suferinţa lăuntrică născătoare de demoni la proiecţia exterioară a demonicului. Şi dacă diavolul nu este doar produsul

unei nevroze individuale, ci al creaţiei culturale, al orizontului transcendent, dacă este arhetip şi spirit? Este doar una din întrebările căreia îi dă răspuns cea mai nouă carte semnată de Lavinia Bârlogeanu: Diavolul în viziuni, poveşti şi vise, Bucureşti, Editura Nemira, colecţia „Philemon”, 2014, 352 p. De ce (încă) o carte despre Diavol? De-a lungul vremii au apărut tratate de demonologie, au apărut scrieri în proză despre tentaţii şi ispite, cărţi despre diavol...Să fie diavolul încă prea puţin cunoscut şi să dorim să-l cunoaştem mai profund, să nu se mai întîmple o cădere a Arhanghelului din splendoarea firmamentului în tenebrele adîncurilor? Lavinia Bârlogeanu, bine cunoscută pentru cărţile despre Jung, vine cu o perspectivă nouă, pe urmele „conştientizării conţinuturilor inconştiente” despre care vorbea psihanalistul elveţian, invitîndu-ne să recunoaştem măcar cîteva din urzelile inconştientului,…