Mult timp lumea occidentală nu a știut prea multe despre viața, cultura, religia și practicile vieții cotidiene ale orientalilor. Mai întâi le-am descoperit teritoriul, apoi mătasea și mirodeniile, apoi le-am trimis misionarii, dar le-am trimis misionarii și Biblia cu mult înainte de a încerca să le înțelegem credințele și modul de viață. Prioritară era răspândirea cuvântului biblic pe un teren pe care unii îl vedeau arid; târziu am încercat să înțelegem că dacă nu ne erau asemănători în credință și practici religioase, nu ne erau totuși străini. Primele întâlniri nu au fost deloc amicale, au stat sub semnul confruntării, unii nu au uitat să ia sabia într-o mână, în cealaltă Biblia, așa cum se întâmplase și la descoperirea Americii, ceilalți au ripostat persecutând și pedepsind. Tulburător în acest sens, și plin de învățăminte, romanul Tăcere, al lui Shusaku Endo, despre drama misionarilor creștini în Japonia veacului al XVII-lea. O apropiere de tradițiile milenare ale Orientului s-a produs abia în secolul

al XX-lea, când locul gândurilor cotropitoare a fost luat de dorința de a cunoaște și de a înțelege, de a pătrunde tainele vieții monahale și ascetice, de a privi trăsăturile distinctive ale meditației orientale, de a o scoate din zona magicului, a miraculosului, de a o privi ca un alt fel de încercare de a explora profunzimile sufletului omenesc. Plină de multiple înțelesuri este în acest sens întâlnirea lui C.G. Jung cu Orientul; se întâmpla în anul 1929, când prietenul său, sinologul Richard Wilhelm, i-a dat să citească traducerea în germană a tratatului chinez de alchimie Secretul Florii de Aur, pe marginea căruia C.G. Jung a scris un amplu comentariu. Descoperise o altă lume. O altă lume a însemnat și o frumoasă aventură intelectuală și editorială, cititorul apusean fiind invitat la lectură, sub ochii săi avizi de cunoștințe perindându-se texte originale ale culturii și religiilor orientale, și deopotrivă interpretări și comentarii. În România, ultimele trei decenii au marcat o firească…