Timp, sincronicitate, psihic, materie, vis, sînt teme pe care C.G. Jung le-a abordat în cărţile sale, sînt teme pe care Marie-Louise von Franz le prezintă cu acribia binecunoscută, într-un demers plin de erudiţie, de armonia şi de bucuria cunoaşterii, de admiraţie pentru întîlnirea cu C.G. Jung.

Marie-Louise von Franz a fost una din importantele colaboratoare şi continuatoare ale lui C.G. Jung. Cărţile sale au început să fie cunoscute şi cititorilor români, pînă acum fiind traduse Psihoterapie. Experienţa unui practicant jungian şi Dimensiuni arhetipale ale psihicului, la Editura Herald, Visele şi moartea, la Editura Nemira. O menţiune aparte pentru traducerea şi comentariile pe care Marie-Louise von Franz le-a făcut tratatului alchimic Aurora Consurgens, atribuit lui Toma din Aquino. Traducerea şi comentariile au fost incluse în volumul 14/3, Mysterium Coniunctionis, al Operelor complete ale lui C.G. Jung, traducere în limba română la Editura Trei, semn al preţuirii activităţii colaboratoarei sale. Recent cărţilor doamnei Marie-Louise von Franz traduse în limba română li s-a mai adăugat una: Psihic şi materie, Bucureşti, Editura Herald, traducere din limba germană: Ida Alexandrescu, 2016, 350 p. Este un fapt demult acceptat că evoluţia psihiatriei în secolul al XX-lea a stat sub semnul descoperirii inconştientului, pornind de la existenţa unei realităţi psihice dincolo de conştiinţa eului. Cei doi descoperitori ai inconştientului au fost Sigmund Freud şi C.G. Jung, discipol al primului; la un moment dat cei doi s-au despărţit,

una din fericitele despărţiri intelectuale! Jung va înţelege prin psihic totalitatea conştiinţei, va accentua caracterul de normalitate al anumitor complexe, va studia arhetipurile în formele lor psihice de manifestare, va pune în evidenţă echivalenţa sensului în abordarea sincronicităţii, va  încerca să arate că numărul este singurul element prin care putem percepe ordinea lumii, teme pe care Marie-Louise von Franz le prezintă în relaţie cu ştiinţa, cu mitologiile, cu filosofia. Publicarea integrală a operei lui C.G. Jung, încheiată apoteotic cu tipărirea unei scrieri asupra căreia autorul a păstrat şi cultivat misterul, Cartea Roşie, apărută postum, îngăduie să se vadă amploarea preocupărilor şi studiilor sale, care trec mult dincolo de graniţele inerente oricărei discipline, în acest caz psihiatria. C.G. Jung a fost un înaintemergător, a redescoperit contemporanilor alchimia şi gîndirea orientală, nu a respins aprioric nici o cale…

S-a spus despre originile mişcării rosicruciene că ar fi fabuloase, în jurul rosicrucianismului stăruind alături de misterul originilor şi cel al scopurilor; "Aşadar, cine a împletit trandafirii cu crucea?", se întreba Goethe în poemul neterminat Misterele, accentuînd unul dintre aspectele enigmei rosicruciene.

Originile mişcării rosicruciene sînt legate de redescoperirea alchimiei văzută ca putere transfigurantă, ca permutare şi experienţă spirituală, de scrierile lui Paracelsus, Cornelius Agrippa, Jacob Bohme, Giordano Bruno, Henricus Khunrath. Existenţa unor organizaţii rosicruciene, ca şi perenitatea rosicrucianismului sînt în continuare terenul unor vii confruntări de opinii. În ultimele decenii asistăm la o resurgenţă a rosicrucianismului în varii forme şi denominaţiuni, dar prea puţine organizaţii ce se revendică din rosicrucianism au vreo legătură cu cel originar. Rene Guénon făcea o distincţie clară între Rosa-Cruce şi rosicrucieni, acest din urmă termen putînd primi o mai mare extensie decît primul; pentru Guénon, Rosa-Cruce desemnează un grad iniţiatic efectiv, adică o anumită stare spirituală a cărei apropriere nu cere în mod necesar apartenenţa la o anumită organizaţie. În aproape toate cazurile, cel puţin pentru timpurile noastre, este vorba de uzurparea unui nume, de folosirea unui simbol căruia fiecare interpret îi ataşează propria viziune. Frances A. Yeats, cunoscută exegetă a rosicrucianismului, avansează ideea că rosicrucianismul ar fi avut obîrşie britanică datorată ideilor reformatoare ale lui John Dee, autorul Monadei hieroglifice; comparînd proiectul de reformă al lui

John Dee cu cel iniţiat de J.V. Andreae, Frances A. Yeats afirmă că "nu poate încăpea îndoială că mişcarea care se întrezăreşte în cele trei publicaţii rosicruciene este una care îşi are originea ultimă în concepţiile lui John Dee." O nouă perioadă înfloritoare a rosicrucianismului este în secolul al XVIII-lea, un prim semn fiind apariţia, în 1714, a unui tratat de alchimie, Adevărata şi perfecta preparare a Pietrei Filosofale de cătrte Fraternitatea Ordinului Rosa-Crucii de Aur, semnat de Sinceratus Renatus, pseudonim al pastorului silezian Samuel Richter. Accentul pus pe alchimie constituie diferenţa majoră între noul rosicrucianism şi cel originar  care punea accentul pe proiectele de reformă socială, intelectuală şi religioasă. Tratatul publicat la Breslau acordă un loc esenţial "practicilor de laborator", ceea ce va conferi originalitatea profundă a Rosa-Cruce de Aur. Silezia era la acea vreme un vechi şi…

Alchimia a fost redescoperită în modernitate, printre alţii, de Gaston Bachelard şi Carl Gustav Jung, dar adevărata dificultate a textelor alchimice stă în starea de spirit pe care o cere din partea cititorului,

Urmaşi ai unui raţionalism „atotbiruitor" şi ai unui umanism „fără frontiere", obişnuim să privim cu detaşare şi condescendenţă domenii peste care prea multe decenii de totalitarism şi înstrăinare au aşternut tăcerea şi praful, prea puţini contemporani mai avînd aplecare spre domenii de profundă spiritualitate. Unul dintre acestea este alchimia, văzut în continuare ca un pur exerciţiu de transformare a metalelor, o anecdotă adînc înrădăcinată în mentalul colectiv, şi pe care nu se mai osteneşte nimeni să o înlăture. În România nu au existat preocupări în domeniul alchimiei. Nici atunci cînd chingile ideologice au cedat, editorii nu au avut un program de traduceri, încercările sporadice fiind exclusiv rodul dorinţei de a obţine cîştiguri rapide. O fi blestemul alchimiştlor văzuţi obsesiv ca transformatori de metale în aur! De cîteva zile, de sub teascurile Editurii Almora din Paris a ieşit o superbă antologie de texte alchimice: Philosopher par le Feu, anthologie de textes alchimiques, 576 p., 2009, realizată de Doamna profesor Françoise Bonardel. Iniţial, acest volum a apărut în colecţia Points a editurii pariziene Seuil în 1995, dar acum avem o ediţie revăzută şi îmbogăţiţă, dar şi amplu

ilustrată cu peste 200 de imagini. Celor pasionaţi de hermetism, alchimie şi esoterism numele Doamnei Françoise Bonardel este unul binecunoscut pentru lucrările sale în domeniile amintite, fiind autoarea unor lucrări bine primite în lumea celor ce preocupaţi de Tradiţie, traduse în multe limbi, printre ele şi româna. În ampla introducere, Françoise Bonardel reface  parcursul controversat al alchimiei, amintind celor grăbiţi să vadă în alchimie doar un fenomen cultural izolat, propriu Occidentului, că gîndirea şi practica alchimice sînt prezente în limbi şi forme culturale diverse (mesopotamiană, arabă, chineză, indiană), întrebîndu-se dacă „între reverii domestice, seducţii diabolice şi fulguraţii apocaliptice, nu este deci nici un loc în cultura modernă pentru această stranie manieră de a filosofa?". Întrebarea Doamnei Bonardel ne trimite cu gîndul la remarca lui Titus Burckhardt: „Pare să nu fi frapat pe nimeni că o…