Cărţi

Piramida

Bogdan Mandache

Din perspectivă istorică și spirituală piramidele au marcat un moment unic; ele vorbesc despre misterul regenerării, despre înviere, despre mitul creației, despre lumină, despre eternitate.

francois-figeac-La Pyramide-Le-secret-d’une-vie-en-eternité

Monument avînd origine pur egipteană, piramida este cunoscută drept locul funerar al regilor și reginelor Egiptului antic. Simbol al morții și al învierii, piramida a devenit simbol al construcției armonioase după cunoștințele fundamentale ale geometriei. Numeroase speculații matematice, mistice și inițiatice au fost alăturate acestui simbol, care reunește semnificațiile muntelui și cavernei, ale lui trei și ale lui patru, ale geometriei și magiei, căpătînd un rol important în ritualurile legate de construcție, în companionaj. Cunoscut pentru cărțile sale despre subiecte masonice (Les deux colonnes et la porte du temple; La Voute etoilée et l'astrologie initiatique; La planche à tracer), François Ficeag ne propune un nou titlu: La Pyramide. Le secret d'une vie en eternité, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maçonniques, no. 80, 2018, 126 p. Piramida este o matrice a funcției regale, care se naște

și se regenerează, așa cum s-a întîmplat cu Osiris. Piramida este locul unde se concentrează puterea regală, puterea vitală al cărei depozitar este faraonul. Este un foaier animator al unei puteri fără egal, ca și al unui mod de întrupare a Cuvîntului creator. François Ficeag face apropieri între piatra cubică și piramidă, deși doar partea nevăzută a piramidei este simbolizată de piatra cubică. Piramida este o concretizare monumentală a regiunii luminii, iar exemplul concludent este piramida lui Keops. „Numele care i-a fost dat de cei care au conceput-o, numele care definește valoarea sa simbolică, este tocmai: akhet. Astfel, marea piramidă este realizarea concretă a acestui ținut, cel mai abstract și cel mai spiritual care poate fi. Unit cu lumina creatoare, sufletul Faronului se înalță și adoarme în tovărășia puterilor creatoare, și aceasta pentru eternitate”, scrie François Ficeag. (mai mult…)

Mai mult...
Cărţi

Simbolismul spadei

Bogdan Mandache

Cartea lui Thomas Grison, bine scrisă, articulată în demersul său, este o dovadă că spada nu este un obiect desuet într-o ceremonie de inițiere desfășurată în zilele noastre.

thomas-grison-le-symbolisme-de-l'épée

În limba franceză substantivul épée înseamnă deopotrivă sabie și spadă. În limba română cele două substantive, sabie și spadă, au înțelesuri ușor diferite. Conform Dicționarului explicativ al limbii române, sabia este o „armă tăioasă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită în vîrf și pe una din laturi și fixată într-un mîner”, spada fiind o „armă formată dintr-o lamă dreaptă cu două tăișuri, din gardă și mîner, cu care se poate tăia și împunge”. Evident, pe cîmpurile de luptă, de la primele lupte pînă la apariția armelor de foc, oștenii nu se cufundau în dispute lingvistice, ci erau mai preocupați să-și salveze viețile luîndu-le pe-ale celorlalți. Celebrul Dicționar de simboluri, al lui Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, are articole distincte pentru sabie și spadă. Sabia este o armă de decizie, „un instrument al adevărului în acțiune”, instrument în care Paul Diel vedea „simbolul forței lucide a Spiritului, care cutează să tranșeze punctul important al problemei: orbirea orgolioasă și falsele sale

valorizări contradictorii și ambivalente.” Spada „este în primul rînd simbolul stării militare și a virtuții sale principale, vitejia, precum și a funcției, a puterii sale”, afirmă autorii Dicționarului, precizînd că puterea are un dublu aspect, distrugător și constructiv; asociată cu balanța evocă dreptatea. Spada se regăsește în mitologii, în tradiții religioase, în alchimie, în toate culturile lumii. Apocalipsa descrie o spadă cu două tăișuri ieșind din gura Verbului. Rîndurile de mai sus ca și cele care urmează sînt prilejuite de o recentă apariție editorială: Thomas Grison, Le symbolisme de l'épée, Paris, Editions Maison de Vie, coll. „Les Symboles maçonniques”, 2017, 118 p. Cu puțim timp în urmă am prezentat tot aici o altă carte a sa, apărută în aceeași colecție, Tarot et Franc-Maçonnerie; pentru octombrie 2018 anunță o nouă carte despre iconografia Ritului Scoțian Rectificat. Thomas Grison este pasionat de lumea simbolurilor si de iconografia sacră. Thomas Grison urmărește în această nouă carte simbolismul spadei în lumea biblică, în cea…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Pașii ucenicului

Bogdan Mandache

"Inițierea masonică urmărește redeșteptarea masonului pentru ca el să devină el însuși și să acționeze pentru a găsi ceea ce caută cu adevărat, în respectul jurămintelor prestate”, afirmă Pascal Dumesnil.

Dumesnil Pascal Guide Maconnique de l'Apprenti, Guide Pratique et Manuel d'Instruction Apprent

În tăcerea lor, decorînd propria coloană, ucenicii degajă o expresie care este deopotrivă una a concentrării, a preocupării, a întrebărilor fără răspuns, a neînțelegerii. Secund Supraveghetor din trecut, Pascal Dumesnil propune un ghid care nu are ca scop să-l înlocuiască pe Secundul Supraveghetor, care pentru ucenic rămîne singurul transmițător al cunoașterii masonice, ci să amintească învățătura completă care trebuie să însoțească pașii ucenicului. Este ceea ce și-a propus Pascal Dumesnil în recenta sa carte Le guide maçonnique de l'apprenti. Guide pratique et manuel d'instruction, Editions Maison de Vie, Paris, 2017, 224 p. Nu de puține ori, înaintea ultimului vot, profanul este adus în lojă sub bandou și pus să răspundă unor întrebări, unele privind mobilul care l-a condus la poarta templului. Nu toți profanii vin către masonerie din aceleași motive; unii vin pentru a lărgi cercul cunoscuților, alții pentru a compensa o lipsă, un eșec sau pur și simplu pentru o schimbare în viața socială, or pentru asta

sînt cluburi și asociații. Masoneria trebuie să trezească interesul pentru cercetare, pentru avansarea pe calea construcției personale. Metoda nu este simplă, ea este o succesiune de rupturi, de certitudini care devin îndoieli, care generează noi certitudini. Proiectul masonic este unul al ameliorării umanității prin ameliorarea sinelui, metoda fiind cea a urmării căii ritualurilor și simbolurilor, calea inițiatică fiind una a căutarii sensului, care-și găsește împlinirea în dorința de a progresa și de a înțelege. „Inițierea nu este o cale pentru a obține mîntuirea sufletului, ca în religii, nici o cale de reflecție filosofică. Inițierea masonică nu are vocația de a ne face să scăpăm de angoasa morții, ci de a trăi viața înainte de a muri. Aceasta nu este o asigurare nici asupra vieții, nici asupra morții. Inițierea masonică urmărește redeșteptarea masonului pentru ca el să devină el însuși și să acționeze pentru a găsi ceea ce caută cu adevărat, în respectul jurămintelor prestate”, afirmă Pascal Dumesnil. (mai mult…)

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Tarot și masonerie

Bogdan Mandache

Cartea lui Thomas Grison se înrădăcinează în convingerea că esoterismul, mistica creștină, filosofia veche, tarotul se întîlnesc în simbolismul și ritualul masonice.

Thomas Grison Tarot et franc-maconnerie

La prima vedere apropierea celor doi termeni pare hazardată; am căutat referințe despre tarot în dicționarele despre masonerie, al lui Daniel Ligou și al lui Eric Saunier, dar acolo termenul nu este menționat. Sigur, termenul tarot nu putea lipsi din Dictionnaire critique de l'esoterisme, sous la direction de Jean Servier, Presses Universitaires de France, 1998. Aici termenul de tarot beneficiază de o prezentare clară, datorată ilustrului esoterolog al zilelor noastre, Antoine Faivre. Tarotul a apărut în jurul anului 1375, cărțile de joc servind de la începutul secolului al XV-lea drept receptacol de simboluri în raport cu zeii și planetele. Tarotul, precizează Antoine Faivre, este o formă de joc de cărți, creată în Italia de nord, în anii 1440, la Milano, către 1450 la Bolognia; tarotul lui Mantegna a fost creat la Ferrara, către 1765. Folosirea sa cu scopuri divinatorii sau/și esoterice nu este atestată înainte de sfîrșitul secolului al XVIII-lea, a apărut în Franța, ceea ce ocultiștii moderni nu au

văzut cu ochi buni, ei preferînd să plaseze începuturile tarotului în Egiptul antic, poate chiar în vremea lui Hermes Trismegistos...Cele 22 de cărți/atuuri se pare că sînt de origine europeană, medievală și umanistă, sînt imagini care reprezintă un erou, un principiu, o virtute. Petrarca prezintă o astfel de alegorie în poemul său Triomfi, din 1357. Un moment important în folosirea și lectura esoterică a tarotului îl reprezintă anul 1781 cînd apare volumul al VIII-lea din Le Monde primitif al lui Antoine Court de Gebelin, care prezintă sensul cărților de tarot, care în opinia sa își aveau originea în Egiptul lui Thot. Este subiectul unei recente carți semnate de Thomas Grison, Tarot et franc-maconnerie, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maconniques” 2017, 126 p. Thomas Grison mai este autor a două lucrări: Le tarot de Marseille, l'esoterisme chretien a l'oeuvre și Le tombeau des ducs de Bretagne et son symbolisme. Tarotul, deși numit taroc, beneficiază de o prezentare generoasă…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Mitul lui Hiram

Bogdan Mandache

Jean Delaporte face cîteva notații despre mit, amintind că adevărul unui mit privește realitatea ființei, nicidecum autenticitatea evenimentului istoric, subliniază cîteva similitudini cu mitul osirian, face referiri la etimologia ebraică a numelui Hiram.

jean-delaporte-Mythe-d'Hiram-Fondateur-de-la-Maitrise-Maconnique

Deși despre Hiram s-au scris sute de cărți, mitul său continuă să suscite interesul scriitorilor de literatură masonică, și această atracție dovedind că mitul lui Hiram este în inima masoneriei speculative. Mitul lui Hiram celebrează construcția templului închinat Marelui Arhitect al Universului, iar cu fiecare reluare în ritual reamintește fraților crima companionilor care voiau să obțină cuvîntul de trecere la gradul de maestru fără a întruni cerințele specifice acestui grad. Legenda lui Hiram este una de dată relativ recentă, ea intrînd în conștiința europeană modernă în primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Hiram, meșteșugar de geniu, este un personaj biblic menționat în Cartea regilor III și în Cronici II, în legătură cu construcția Templului de la Ierusalim, în timpul domniei regelui Solomon. Hiram din Tyr era „plin de pricepere, cu meșteșug și cu știința de a face orice lucru din aramă”. Odată terminate capodoperele sale, Hiram iese din istorie și intră în legendă, viața și opera sa transformîndu-se în mit

inițiatic, devenind mitul fondator al noii instituții speculative care se răspîndește în Europa începînd cu anul 1717. Recent cărților despre mitul lui Hiram li s-a adăugat cea semnată de Jean Delaporte: Le mythe d'Hiram, fondateur de la Maîtrise maçonnique, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles maçonniques”, 2017, 126 p. Este bine știut că mitul/legenda lui Hiram este o construcție masonică, textele biblice nu amintesc nici o crimă; moartea lui Hiram apare în ritualul gradului de maestru. Unii autori citează mai multe surse, cele mai multe din companionaj, care ar fi putut influența legenda lui Hiram, dar și aici lucrurile sînt viu disputate, mulți autori respingînd filiația companionică. Prima menționare scrisă a legendei lui Hiram este datorată lui Samuel Prichard, în celebra sa „dezvăluire” a ritualurilor masonice. Cea mai izbutită redare literară este povestea „Makbenah” din capitolul „Nopțile Ramazanului”, din volumul Călătorie în Orient al lui Gérard de Nerval. Jean Delaporte face cîteva notații despre mit, amintind că adevărul…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Misterul lui Iov

Bogdan Mandache

Isabelle Dupuis ne amintește că un vechi text sumerian, un altul egiptean și unul asiro-babilonian au aceeași sursă de inspirație, suferința umană, temă reluată de rabinismul iudaic, perpetuată de companionii medievali care o vor transpune în statui și vitralii.

isabelle-dupuis-le-Mystere-de-Job-et-les-Épreuves-Initiatiques

Cartea lui Iov aparține patrimoniului spiritual al umanității, aducînd sub ochii cititorului tulburătoarea poveste a lui Iov, misterul răului și al suferinței, întîlnirea cu Dumnezeu, eșecul oricărei reușite umane, raportul fidelității omului cu justiția divină, sensul vieții integrat în perspectiva morții. Despre Cartea lui Iov s-au scris numeroase cărți, din perspective teologice, filosofice sau psihanalitice; de asemenea, textul biblic a fost subiect de inspirație pentru numeroși pictori, gravori sau sculptori. De curînd în bibliografia despre Cartea lui Iov s-a mai înscris un titlu: Isabelle Dupuis, Le mystère de Job et les épreuves initiatiques, Paris, Editions Maison de Vie, coll. „Symboles maçonniques-Symboles universels”, 2017, 126 p. Isabelle Dupuis ne amintește că un vechi text sumerian, un altul egiptean și unul asiro-babilonian au aceeași sursă de inspirație, suferința umană, temă reluată de rabinismul iudaic, perpetuată de companionii medievali care o vor transpune în statui și vitralii. Istoria lui Iov este tulburătoare; Iov, un om în bunăstare și mulțumire, este supus la cele

mai grele încercări (casa distrusă, turmele ucise, boala), încît Iov se întreabă: „De ce n-am murit eu cînd eram la sînul mamei mele?” Este întrebarea fundamentală pe care Iov o pune singurului care ar putea să-i răspundă; urmează alte întrebări, expresie a nedumeririi lui Iov pentru mînia lui Dumnezeu, sînt întrebările unui credincios confruntat cu enigma destinului său. La Saint-Martin de Champeaux există un ansamblu de douăsprezece statui consacrate istoriei lui Iov, prezentarea lor fiind miezul și miza cărții lui Isabelle Dupuis. Să amintim că la începutul secolului al XIX-lea, în anul 1825, William Blake publica 21 de gravuri prin care ilustra Cartea lui Iov. Primele trei statui surprind anii fericiți ai lui Iov și ai familiei sale („Și omul acesta era cel mai de seamă dintre toți răsăritenii”). Isabelle Dupuis atrage atenția asupra posibilității de a citi Cartea lui Iov în sens strict literal sau în manieră simbolică: „Istoria lui Iov nu are ca finalitate stabilirea judecăților de valoare…

Mai mult...
Cărţi

Despre nivelă și Primul Supraveghetor

Bogdan Mandache

Gabriel Steinmetz face cîteva considerații asupra așezării Primului Supraveghetor în lojă în funcție de ritualul practicat, arătînd că indiferent de obediență al doilea demnitar al lojii asigură totdeauna unitatea lojii, îi însoțește pe frați în călătoria lor inițiatică.

gabriel-steinmetz-le-premier-surveillant

Fiecare demnitar sau ofițer al unei loji poartă un insemn potrivit funcției deținute. Unele sînt moștenire directă a vechilor loji operative. Printre acestea nivela, semnul distinctiv al Primului Supraveghetor.Nivela, sub forma unui echer de al cărui vîrf este fixat un fir cu plumb, pentru a verifica orizontalitatea unei suprafețe plane, este un simbol al egalității de origine antică, în această formă apărînd pe numeroase monumente funerare romane ca semn al egalității în fața morții Nivela a fost adoptată de masonerie în secolul al XVIII-lea și a apărut în tablourile lojilor încă de la primele dezvăluiri ale ritualurilor, în cele ale lui Samuel Prichard, la 1730, sau ale abatelui Perau, la 1745. În lojă, Primul Supraveghetor este cel căruia Maestrul Venerabil îi încredințează organizarea șantierului viitorului templu. Acestui subiect îi este consacrată recenta

carte semnată de Gabriel Steinmetz, Le Premier Surveillant. Du Niveau a l’art du Trait, Paris, Editions Maison de Vie, collection “Les Symboles Maconniques”, 2017, 126 p. Nivela este un instrument vechi, una foarte frumoasă fiind găsită într-un mormînt datat din prima jumătate a domniei lui Ramses al II-lea; dacă nivela egipteană era în formă de “A”, cea din miniaturile medievale este asemenea unui “T” inversat. Acest instrument, în formă de “T”, a fost treptat abandonat în favoarea nivelei în “A”, mai ușoară, folosită ca echer și perpendiculară. “Dacă interpretarea dată nivelei în lojă este de regulă aceea de emblemă a egalității Fraților, trebuie să reamintim că, inițial, și numeroase morminte paleo-creștine o confirmă, era, înainte de toate, simbolul egalității oamenilor în fața morții”, scriu autorii Dicționarului tematic și ilustrat al francmasoneriei. (mai mult…)

Mai mult...
Cărţi

Mare Maestru Arhitect

Bogdan Mandache

Așa cum și-a obisnuit cititorii, și această carte a lui Percy John Harvey este însoțită de numeroase ilustrații, de trimiteri la clasicul Vitruviu care a scris despre calitățile necesare pentru a fi un arhitect desăvîrșit, diagrame, grafice, ample extrase din ritual, totul din dorința legitimă de a oferi un îndrumar celor interesați de substanța ritualului, de învățătura specifică gradului al 12-lea.

percy-john-harvey-lellrandlmaître-architecte-la-maîtrise-de-l'étui-de-mathématiques

Percy John Harvey este un autor cunoscut cititorilor de literatură masonică scrisă în limba franceză; de cultură franco-britanică, de formație inginer în domeniul aeronautic, Percy John Harvey este preocupat de iconografia sacră, de hermeneutică și de ritualurile masonice, mărturie a preocupărilor sale fiind cărțile publicate Amintim dintre acestea: Le Maître secret (3 volume), Les Grades de vengeances (2 volume), Les Voyages rituels, La Franc-Maçonnerie expliquée par l’image (3 volume). Recent i-a apărut o nouă carte: Le Grand maître architecte - La maîtrise de l’Etui de Mathématique, Paris, Editions Maison de Vie, coll. “Les Symboles maçonniques”, 126 p., 2016. Cu acest volum, Percy John Harvey continuă studierea gradelor din lojile de perfecție, începută cu maestru secret, continuată cu gradele răzbunării uciderii maestrului Hiram.

Acest al 12-lea grad este al Marelui Maestru Arhitect și corespunde desăvîrșirii muncii de arhitect a maestrului mason, acum Marele Maestru Arhitect dispunînd de mijloacele și cunoștințele care îi permit să exerseze din plin Arta Regală. În opinia autorului gradul al 12-lea are corespondent în lojile simbolice gradul de companion. Loja gradului al 12-lea, condusă de Marele Maestru Arhitect/Solomon, este decorată cu draperii albe presărate cu flăcări roșii; pe latura de nord se află Steaua nordului, cea care se află la extremitatea constelației Ursa Minor; sub această stea se află un etui în care se găsesc instrumentele de geometrie (un echer, un compas simplu, un compas în patru puncte, un compas de proporții, o riglă, un fir cu plumb, un raportor). (mai mult…)

Mai mult...
Cărţi

Despre oficiile inițiatice

Bogdan Mandache

Parcursul propus de autorul francez așază întregul demers creator din lojă sub semnul unei neîncetate raporări la textele Egiptului antic, la simbolistica numerelor.

andre-quemet-les-10-offices-de-la-loge-et-l'homme-univers

André Quémet este un autor cunoscut pentru că a abordat teme și ritualuri masonice, fiind autorul cărților Le Temple maçonnique, Le Banquet rituel și Le Rituel initiatique. De puțin timp a apărut o nouă carte semnată de André Quémet: Les 10 offices de la loge et l’Homme-univers, Paris, Editions Maison de Vie, collection “Les Symboles Maçonniques”, 2016, 120 p. Pornind de la etimologia latinescului officium (obligație morală, datorie, funcție), André Quémet consideră că oficiul/slujba poate fi definit și ca datoria de a participa la o operă: “Inițierea cere prelungirea operei de creație construind templul. Pentru a face aceasta, este necesar a anima un corp de funcții compuse din diferite oficii în număr de zece, care sînt și membre eficiente ale corpului Omului-univers.” Anticii prețuiau Numărul ca principiu, sursă și

rădăcină a tuturor lucrurilor, Numărul fiind cel care mijlocea raportul între văzut și nevăzut, între unul și multiplul. Pentru a-și argumenta ipoteza de lucru, André Quémet amintește gravurile medievale (OpusculaAstrologica) care reprezentau și defineau Omul cosmic în care fiecare parte a corpului omenesc era în raport cu o constelație: capul și creierul cu Berbecul, brațele și plămînii cu Gemeni, rinichii și pielea cu Balanța, brațele și plămînii cu Vărsător. “O funcție considerată izolat nu are sens. Ea face parte dintr-un ansamblu coerent care descrie misterul vieții în totalitatea sa cu ajutorul unei formule rituale”, susține André Quémet. Pentru a vorbi despre oficiile inițiatice care acționează eficient într-o lojă, autorul face un scurt excurs în cultura egipteană unde o funcție creatoare nu este o dogmă, ci un principiu divin. (mai mult…)

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Despre inițiere

Bogdan Mandache

“Maria și misterul său se inscriu în filiația unei realități metafizice și inițiatice în afara timpului”, scrie Lucie Leforestier, amintind cititorilor opinia lui Jean Hani, potrivit căreia numele în ebraică este Mariam, un nume divin care desemnează actul creator.

lucie-leforestier-L'initiation-des-femmes-de-l'Antiquité-à-la-franc-maçonnerie

Despre inițiere se discută mult, iar termenul folosit în exces riscă să-și piardă înțelesurile prime. Pe de altă parte, sînt instituții care pretind un gen de monopol asupra inițierii, deși nimic în evoluția umanității nu conferă exclusivitate asupra esoterismului sau inițierii unui grup anume, fie el alcătuit și din presupuse…elite! Sigur, această opinie intră într-o ușoară contradicție cu ceea ce scrie René Guénon, de a cărui opinie ține seamă oricine scrie despre inițiere. Iată cum definește esoterologul francez inițierea și cum poate fi ea făptuită: “Inițierea propriu-zisă constă în mod esențial în transmiterea unei influențe spirituale, transmisiune care nu se poate efectua decît prin intermediul unei organizații tradiționale regulare, în așa fel încît nu s-ar putea vorbi de inițiere în afara ratașării la o astfel de organizație.” În lumea apuseană organizații inițiatice care puteau revendica o filiație tradițională autentică erau Companionanjul și Masoneria, “adică forme inițiatice bazate în mod esențial pe exercitarea unei meserii, cel puțin la origine”, susține același

autor. Dar René Guénon arată că în vreme ce în Companionaj legătura cu meseria s-a păstrat, în Masonerie ea a dispărut, subzistînd doar sub forma ritualurilor primelor trei grade unde sînt evidente trimiteri la construcție și simbolismul uneltelor, sau la legenda cu profundă încărcătură morală a uciderii maestrului Hiram, cel care coordona lucrările pe șantierul Templului lui Solomon; “dacă legătura ar ajunge să fie eliminată, aceasta n-ar mai fi inițierea masonică, ci cu totul altceva”, notează René Guénon. Paul Naudon definea inițierea ca o ascensiune către conștiința adevărurilor primordiale, către Cunoașterea Absolutului. Această deschidere de perspectivă poate duce discuția și către inițierea care se adresează femeilor, știut fiind că Părintele fondator al masoneriei, James Anderson, excludea femeile de la inițierea masonică, dar aceasta “nu înseamnă nicidecum că acestea sînt inapte pentru orice inițiere”, avea să scrie două veacuri mai tîrziu René Guénon. Despre inițierea feminină scrie și Lucie Leforestier în cartea recent aparută L’Initiation des femmes de l’Antiquité à la…

Mai mult...