Textele reunite în această nouă apariţie sînt mărturia dorinţei de a aduce clarificări terminologice şi conceptuale asupra unor teme (spiritualitate, sacru, laicitate) care suscită controverse. Pentru autori, spiritualitatea nu trebuie să rămînă cîmp de cercetare sau de experienţe interioare, ci sursa vie a valorilor etice, fundamentul unui umanism profund, trăit şi nu doar proclamat, cu atît mai mult cu cît lumea noastră este în căutarea sensului, a reperelor

Dacă primele trei numere din „Mémoires de l’Académie maçonnique” au fost consacrate francmasoneriei şi noţiunii de structură şi subiectelor filosofiei masonice, recent apărutul număr IV (Spiritualité, Cadix, Editions de la Hutte, novembre 2015, 136 p.) este despre spiritualitate, o temă generoasă, dificilă şi vastă, mai ales dacă prin spiritualitate se înţelege şi învăţătura şi doctrina religioasă. De aici punctele de vedere venind dinspre masonerie sînt departe de a fi unitare; încă se mai discută despre înţelesurile noţiunii de Marele Arhitect al Universului, unii mergînd pînă la eliminarea invocării sale şi pînă la excluderea Cărţii Legii Sacre de pe altarul jurămintelor. Deşi părinţii fondatori ai masoneriei şi ai Ritului Scoţian Antic şi Acceptat au fost tranşanţi în privinţa credinţei în Dumnezeu şi în depunerea jurămîntului pe Biblie, acceptarea în loji a adepţilor altor confesiuni şi proasta înţelegere a termenului de toleranţă au generat confuzia în care se va afla masoneria şi la apropiata aniversare a 300 de ani de la crearea primei mari loji, Marea Lojă a Londrei. În articolul despre Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, Gérard Darnaud susţine că spiritul poate fi înţeles ca Principiu Superior

extrinsec omului sau ca Principiu intrinsec omului, Ritul căutînd să conjuge cele două demersuri aparent opuse, pe axa verticală şi pe plan orizontal, dar să privilegieze transmiterea unei tradiţii a Cunoaşterii, înrădăcinată în Tradiţia primă. Masoneria a apărut la sfîrşitul Renaşterii şi s-a afirmat în plin clasicism, în inima creştinismului occidental, după care secolul „Luminilor” a încercat promovarea individualismului şi renunţarea la referinţele religioase, de cele mai multe ori cu pierderea substanţei iniţiatice. Conventul de la Lausanne (1875) avea să statueze credinţa într-un Principiu Creator numit Marele Arhitect al Universului; Ritul Scoţian Antic şi Acceptat se distingea prin: invocarea şi glorificarea Marelui Arhitect al Universului; prezenţa Bibliei pe altarul jurămintelor; demersul iniţiatic lent şi progresiv. S-au înfruntat la Lausanne o versiune spiritualistă, una radical teistă şi una intermediară, cea a Principiului Creator. Dincolo de…