Cabala creștină este scrisă sub forma unui dialog între un cabalist și un filosof creștin, cu scopul evident de a-l converti pe evreu la creștinism, folosind argumente de natură cabalistică, dar și ample pasaje din Noul Testament.

Franciscus Mercurius van Helmont (1614-1699)  a dus o viață itinerantă, pe lîngă curțile europene ale vremii, urmărînd și răspîndind în peregrinările sale învățătura cabalistică, neoplatoniciană, mistică și vitalistă a lui Paracelsus și a tatălui său, Jan Baptist van Helmont (1577-1644). Medic, chimist și filosof, Jan Baptist van Helmont a trăit toată viața la Bruxelles, a fost un neoplatonician fidel școlii lui Paracelsus. În lucrarea Ortus medicinae s-a arătat decepționat de învățătura abstractă și pur silogistică a aristotelismului. Metoda sa era una naturală și experimentală, și se inspira din două surse principale: Biblia și cartea naturii. În interiorul acestei gnoseologii scripturale, teologice, hermetice și alchimice, chimia constituie paradigma epistemologică prin excelență. Helmont se numea el însuși philosophus per ignem (filosof prin foc) și își prezenta metoda ca fiind pyrotechnice philosophari, adică filosofie pirotehnică. În chimie, care este arta separării purului de impur, focul este cel care elimină ceea ce este imperfect în natură. Van Helmont va înlocui primatul ontologic și transcendental pe care Aristotel îl acorda mișcării și timpului cu o concepție mai bio-logică care ținea seamă de ritmurile

individuale ale vieții. Elemente ale doctrinei sale se vor găsi la Leibniz și la Newton. Dar pasiunea pentru chimie, ideile neoplatoniciene și vitaliste vor avea ecou si în preocupările fiului lui Jan Baptist, Franciscus Mercurius van Helmont. Într-o lucrare din 1693, Seder olam sive Ordo seculorum, Mercurius van Helmont susține că lumea întreagă este guvernată de un singur principiu de viață care se întinde de la monada centrală și neperisabilă (Dumnezeu) pînă la lucrurile infinit divizibile și supuse explicației mecanice. În ordinea acestor „lumi” coborîtoare (mundus emandationis, creationis, formationis, factionis), Isus este prima emanație care rămîne fixată în Bine, în timp ce creaturile oscilează între bine și rău. Organismele vii formează un ansamblu de monade juxtapuse. Fiecare corp animat posedă un spirit de viață specific (archeus) căruia van Helmont îi adaugă concepții atomiste fizice și spirituale. Pămîntul însuși este o ființă vie…