Despre numere

Julien Behaeghel (7 martie 1936 – 31 iulie 2007) designer și scriitor belgian, a fost preocupat de simbolism, cu precădere de simbolismul masonic, iar aceste preocupări au căpătat contur în aproape douăzeci de cărți, dintre care amintim: Voyage symbolique dans la marque, 1994; Trois pas pour l’eternite, 1994; Le Zodiaque simbolique, 1999; Les grands symboles de l’humanite, 1999; Symboles et initiation maconnique, 2000; L’Apprenti Franc-Macon et le monde des symboles, 2000; Le Compagnon Franc-Macon et l’art du trait, 2001; Le Maître Franc-Macon et la mort symbolique, 2002; Cosmogonie et tableau de loge, 2002; Hiram et la reine de Saba, 2005; Quete symbolique d’un Franc-Macon, 2007. Mare parte din aceste cărți au apărut la editura pariziană Maison de Vie, așa cum este cazul și celei căreia îi sînt consacrate aceste rînduri: Le Nombre créateur, 2012, cu mențiunea că prima ediție a apărut în 1998, sub egida Marii Loji a Belgiei.

Cărturarul francez Claude de Saint-Martin a folosit simbolul Cărții omului pentru a vorbi despre drumul urmat de ființa umană de-a lungul nesfîrșitelor veacuri; era o carte cu zece file, în care pagina a zecea era esențială, fără ea nu puteau fi înțelese cele precedente. Era o carte despre lucrurile esențiale pe care ochiul spiritual al inițiatului le înțelege printr-o trăire lăuntrică. Dar 10 este și cifra Tetraktys-ului pitagoreic și numărul emanațiilor arborelui sefirotic. Numerele au generat pe lîngă firești studii matematice, și interpretări filosofice, teologice, simbolice, numeroase speculații, pentru că numerele nu exprimă doar cantități, nu ajută doar la a socoti, ele exprimă idei și permit accesul la înțelegerea oamenilor și evenimentelor. Platon considera interpretarea numerelor ca fiind cea mai înaltă treaptă a cunoașterii și esență a armoniei cosmice și interioare.

Cartea lui Julien Behaeghel este o încercare de a surprinde simbolismul și semnificațiile primelor zece numere, pornind de la texte biblice, de la scrierile celor din vechime sau ale modernilor. „Jurăm pe cel care a lăsat moștenire neamului nostru tetrada (tetraktys), număr care este sursa și rădăcina naturii al cărei curs e veșnic”, spunea un vechi jurămînt pitagoreic. Dacă unul trimite la totalitate, la unitate, la Dumnezeu și la om, numărul doi trimite la îngemănări, la dualitate, dar nu una maniheistă și pasivă, ci una creatoare. Trei trimite cu gîndul la triunghi, la trinitate, iar de aici la nenumărate analogii posibile. Patru înseamnă pătratul, figură de bază în spațiu, dar evocă si crucea, expresie dinamică a pătratului. Cinci este cifra stelei înflăcărate, este imaginea omului-stea  cu brațele deschise înscris într-un cerc, omul microcosmos din desenul lui Agrippa von Nettesheim. „Pentagrama este o formă de stea cu cinci colțuri. În fapt, numărul 5 este numărul trecerii de la uman la divin. El ocupă de altfel poziția centrală a numerelor de 1 la 9”, susține Julien Behaeghel. Numărul 6 este tradus geometric invariabil prin hexagramă, prin „steaua lui David”, imagine a perfectului echilibru, a uniunii între creator și creat. Șapte este cifra a nașterii omului nou,  ilustrată grafic în alchimie de steaua în șapte colțuri înscrisă în cerc, în spațiile dintre vîrfurile stelei aflîndu-se celebra formulă „Visita Interriora Terra Rectificando Inveniens Occultum Lapidem”; șapte este și numărul culorilor curcubeului; alături de 3 și 5, 7 este o cifră care apare și în ritualurile masonice. Opt este octogonul, iar octogonul este simbolul Tronului divin. Numărul 9 este al unității cosmice, în vreme ce 10 este ultima fază a metamorfozelor succesive ale cercului unificator.

Toți cei care s-au preocupat de simbolismul numerelor au știut că numerele nu trebuie folosite în mod nepotrivit, ele avînd o forță neștiută; numărul rămîne esențial și misterios. Să ne amintim ce spunea Hugo Kukelhaus: numărul este un spațiu vid prin care suflă vîntul imaginației, că este asemenea unei harfe care, strunită de vînt, produce sunete magnifice.