thomas grisonA reconstrui ceea ce a fost distrus

Bogdan Mihai MANDACHE: Doctrina Ritului Scoțian Rectificat este datorată lui Jean-Baptiste Willermoz, în vreme ce iconografia este inspirată de cărțile de embleme (emblematica). Vă rog să schițați cîteva elemente ale originalității gradului de ucenic.

Thomas GRISON: Se spune adeseori că gradul de ucenic în Ritul Scoțian Rectificat conține într-o oarecare măsură, și în manieră aluzivă, toate elementele programului doctrinal al Regimului Rectificat. Ader în totalitate la acest punct de vedere și este clar că tabloul gradului de ucenic rezumă în mare măsură demersul masonului în acest rit. Pe tablou este reprezentată o coloană ruptă, dar cu baza stabilă. Această coloană, care trimite la starea de privațiune în care se găsește omul după Cădere și păcatul original (expresia trimite la un timp mitic), este și o invitație la a reconstrui ceea ce a fost distrus, în această împrejurare legătura între Dumnezeu și întreaga omenire. Confruntat cu această coloană, masonul din Ritul Scoțian Rectificat trebuie deci să se angajeze pe drumul virtuții, înainte de a repara ceea ce a fost distrus.

Trebuie remarcat de asemenea că emblema este împrumutată de la Stricta Observanță Templieră și că în acest rit coloana sfărîmată era un mod de referință la ordinul Templierilor, care a fost distrus, dar care (după legenda susținută de creatorii ei) subzistă în manieră discretă sau ocultă prin secole, și care era chemat să renască din propria cenușă. Jean-Baptiste Willermoz, credincios deopotrivă regelui și papei, voia să facă orice pentru a submina dimensiunea templieră a unui rit care, pentru rațiunile istorice cunoscute, risca sa atragă loviturile puterii seculare și puterii religioase. El respingea filiația templieră a Strictei Observanțe, și pentru acest motiv, căci această filiație ținea de legendă, în mod sigur.

Ziua primirii sale în gradul de ucenic este ziua în care masonul Ritului Scoțian Rectificat este confruntat cu un tablou care îl va urmări de-a lungul vieții sale masonice în sînul Ordinului. Pentru mai multe motive acest tablou pare a avea o importanță capitală, decisivă, pentru înțelegerea generală și particulară a diferitelor mize spirituale. Mai mult decît un simplu element decorativ în loja rectificată, acest tablou ni se pare a fi punctul de plecare al unui demers original în sfera masonică. În Ritul Scoțian Rectificat este util să amintim că în lojile albastre tabloul fiecărui grad este așezat la Orient, la baza altarului; cel al ucenicului este o coloană ruptă, cu baza fermă, avînd inscripția „Adhuc stat!”

Care este sensul devizei „Dirigit obliqua”, deviza gradului de companion în Ritul Scoțian Rectificat?

- Deviza companionului este o invitație la a rectifica ceea ce a ieșit din matcă. În contextul Ritului Scoțian Rectificat și al riturilor rectificate în general, această rectificare intervine în momentul în care se caută instaurarea unei ordini în rîndul gradelor înalte, pentru a se obține sisteme coerente. Crearea Ritului Scoțian Rectificat este un răspuns adus confuziei cauzate de abundența și de caracterul haotic al gradelor înalte de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea. Alte sisteme coerente au apărut în acea perioadă; gîndesc mai ales la sistemul gradelor Ritului Francez și la cel al Ritului Scoțian Antic și Acceptat. Toate aceste sisteme au permis să se facă curățenie, adică să se elimine un anumit număr de grade înalte considerate ca fiind lipsite de interes, dîndu-se astfel coerență parcursului masonic, creîndu-se o scară a gradelor.

Pe plan individual, deviza companionului Ritului Scoțian Rectificat rămîne o injoncțiune la munca asupra sinelui, la practicarea virtuții, căci numai în această manieră poate fi atinsă adevărata fericire. Se înțelege de la sine că această adevărată fericire se obține numai prin muncă.

Deviza „Dirigit obliqua” se situează în prelungirea formulei „Adhuc stat!”, a ucenicului, și trimite la munca de reconstrucție a Templului interior pentru care lucrează masonul scoțian rectificat. Instrumentul de verificare, atît pe plan simbolic, cît și constructiv, este echerul, instrumentul privilegiat al muncii de perfecționare. În manieră subtilă, Jean-Baptiste Willermoz pare să ne atragă atenția asupra dublei importanțe pe care trebuie să o acordăm pietrei cubice și echerului, și ne invită să medităm asupra naturii secrete a relațiilor care, pe plan simbolic, unesc cele două elemente.

- Vă rog să faceți cîteva remarci asupra legendei morții lui Hiram în Ritul Scoțian Antic și Acceptat și asupra vasului fără catarge din tabloul Ritului Scoțian Rectificat.

- Moartea lui Hiram nu este proprie doar Ritului Scoțian Antic și Acceptat, ea face parte din practica Ritului Scoțian Rectificat, legenda lui Hiram rămînînd un element al fondului comun al riturilor, așa cum bine a arătat Philippe Langlet în lucrarea sa consacrată acestui subiect, Les Sources chretiennes de la legende d’Hiram. În orice caz, scopul legendei este, pe scurt, de a permite masonului să se identifice cu arhitectul, ceea ce dovedește responsabilitatea pe care o are masonul în momentul înălțării la gradul de maestru.

Tabloul gradului de maestru în Ritul Scoțian Rectificat cuprinde imaginea unei corăbii lipsite de catarge în urma unei furtuni, imagine care permite a reaminti importanța umilinței în demersul masonic. Este o corabie după propria noastră imagine, în care speranța persistă, unde este vorba despre o victorie asupra sinelui.

La gradul de maestru, masonul Ritului Scoțian Rectificat este confruntat din nou cu tablouri și embleme printre care și vasul fără catarge, emblemă venită ca și precedentele din Stricta Observanță Templieră.În atmosfera de mortificare, de doliu și de dezolare care domnește în momentul în care candidatul pătrunde în loja maeștrilor, vederea tabloului lojii se înscrie în atmosfera de mausoleu și nu este de natură să inspire dintr-odată încredere și liniște, în ciuda devizei „In silentio et spe fortitude mea”/„Forța mea este în tăcere și speranță”.

 

Pasqually, Saint-Martin, Willermoz

- Aminteați mai devreme de caracterul haotic al gradelor înalte din alte rituri, Ritul Scoțian Rectificat dovedind și în acest caz sobrietate. Care este învățătura gradului de Maestru Scoțian al Sfîntului Andrei, pornind de la deviza „Meliora Praesumo”?

- În gradul de Maestru Scoțian al Sfîntului Andrei, masonul este confruntat cu următorul tablou: un leu culcat și liniștit, ține între labe instrumente matematice, la adăpostul unei stînci, în timp ce în depărtare se distinge cerul înstelat. Leul, regele animalelor, din timpul Evului Mediu a fost asimilat lui Isus. În ciclul lui Lancelot se spune că așa cum leul este stăpînul animalelor, la fel Dumnezeu este stăpînul tuturor lucrurilor, leul este simbolul lui Dumnezeu, Isus este adevaratul Leu, iar aceste comparații din ciclul medieval sînt importante pentru a înțelege tabloul gradului de Maestru Scoțian al Sfîntului Andrei. Pliniu amintea legenda după care leoaica sufla asupra puilor născuți morți pentru a-i readuce la viață, iar în Physiologus, cel mai vechi bestiar al creștinismului, legenda este reluată de comentatori creștini, care văd în leu o figură a lui Isus.

Ca și la gradul de maestru, unde masonul este invitat să se identifice cu Hiram, căruia îi preia in oarecare măsură funcțiile, Maestrul Scoțian al Sfîntului Andrei este invitat să se identifice cu leul, adică cu Isus, perceput ca figură a unei umanități perfecte. Dar acest leu nu este un leu cuceritor și orgolios, în vreme ce instrumentele pe care le mînuiește nu fac decît să ne amintească, o dată în plus, importanța esențială a muncii. Căci un mason care încetează să lucreze asupra lui însuși nu merită, nu este nici o îndoială, să fie numit mason. Cît despre stîncă, aceasta nu are nici o legatură cu palatul regal sau cu castelul grandilocvent la care unii și-ar putea închipui că au ajuns în acest stadiu, el amintește masonului lecția umilinței, fiind în același timp o referință la Vechiul Testament care, în mai multe rînduri, face din Yahve stînca lui Israel. La adăpostul stîncii, leul/Maestrul Scoțian al Sfîntului Andrei este deci la adăpostul oricărui pericol, pentru că el lucrează sub auspiciile lui Dumnezeu și sub protecția sa.

- Ritul Scoțian Rectificat s-a afirmat în deceniul al VIII-lea al secolului al XVIII-lea, avînd trei părinți fondatori: Martines de Pasqually, Louis-Claude de Saint Martin și Jean-Baptiste Willermoz, acesta avînd un rol preponderent în redactarea ritualurilor…

J-B_Willermoz- Jean-Baptiste Willermoz (1730-1824) este o figură majoră a masoneriei din secolul al XVIII-lea. El colecționează grade, și foarte repede obține gradul de (Cavaler) Roza-Cruce. Este un reformator și în același timp un mistic, care, alături de Louis-Claude de Saint-Martin, face parte din ordinul cavalerilor masoni Aleși Cohen; Martines de Pasquqlly căuta deja să reformeze o masonerie considerată de el ca fiind „apocrifa”, pentru a impune ceea ce el numea „adevărata masonerie”.

În mod indubitabil, Pasqually a exercitat o mare influență asupra gîndirii lui Willermoz, și multe elemente ale diferitelor ritualuri puse în operă de Willermoz pentru Ritul Scoțian Rectificat dovedesc această influență, începînd cu doctrina specifică a Ritului Scoțian Rectificat, pe care am evocat-o răspunzînd întrebarii despre tabloul lojii de ucenic. Starea de privațiune în care se găsește întreaga umanitate implică emergența „omului de dorință”, formulă celebră a lui Louis-Claude de Saint-Martin, adică a omului care resimte nedreptatea stării sale: acesta a căpătat conștiința nopții negre în care el rătăcește (cea a viciului și ignoranței) și, plin de speranță, el se angajează pe drumul indicat de Orient lucrînd la reintegrarea sa în domeniul divin (tematică forte a doctrinei martinesiene și willermoziene).

Willermoz avea un număr impresionant de grade masonice. Cultura sa masonică era deci imensă. El s-a apropiat un timp de baronul de Hund și de Stricta Observanță, în anul 1778, cu Conventul Galilor, a fondat ordinul Cavalerilor Binefăcători ai Sfintei Cetăți, ultimul grad a ceea ce va deveni mai tîrziu Ritul Scoțian Rectificat. Acest regim este alimentat de trei surse principale, pentru că, alături de simbolismul constructiv propriu tradiției masonice venită de la „moderni” si din Anglia, se grefează deopotrivă, pe de o parte, aportul cavaleresc propriu Strictei Observanțe, și doctrina lui Pasqually eliberată de practicile teurgice așa cum erau cunoscute în ordinul Aleșilor Cohen. Astfel, în sînul regimului scoțian s-a manifestat clar voința de a rectifica masoneria epocii și a individului, într-un program masonic care este deopotrivă coerent, progresiv, și înalt spiritualizat, prin dubla sa coloratură cavalerească și martinesiană.

Partea întâi a interviului poate fi citită aici.