Dicţionarul lui Xavier Tacchella este folositor celor care vor să afle semnificaţia unor termeni ritualici, pronunţia şi scrierea lor corecte, dar şi corespondenţele lor numerice.

Toate ritualurile masonice folosesc termeni ebraici, iar aceasta nu ar trebui să nedumerească pe cineva de vreme ce în ritualuri se fac dese referiri la scrierile care compun Vechiul Testament. Xavier Tacchella, autor al cîtorva cărţi despre masonerie, unele prezentate pe acest site, se întreabă de ce masonii din secolul al XVIII-lea au optat pentru cuvinte ebraice, deşi cunoşteau greaca şi latina. Justificarea o găseşte într-un răspuns al lui Vuillaume, şi anume că misterele au venit în Europa odată cu revenirea cruciaţilor de pe Pămîntul Sfînt, idee susţinută şi de Cavalerul Ramsay; dincolo de nebuloasa originilor masoneriei, pe care cei mai mulţi le identifică cu un trecut legendar, încărcat de mister, în vreme ce alţii susţin că masoneria speculativă are ca data de naştere 24 iunie 1717, certă este prezenţa unor cuvinte ebraice în ritualuri, iar supărătoare este transcrierea şi pronunţia lor diferită; acest din urmă aspect l-a îndemnat pe Xavier Tacchella să ofere un util instrument de lucru: La signification des mots hébreux en franc-maçonnerie. Mémento pratique, Paris, Editions Maison de Vie, 2013, 330 p. Transpunerea cuvintelor ebraice nu

este un exerciţiu facil, celor 22 de litere corespunzîndu-le numere, imagini şi simboluri; de aici şi inexactităţile de traducere şi pronunţare; consultînd ritualurile, Xavier Tacchella a găsit util să restabilească buna ortografiere şi cea mai bună traducere a cuvintelor ebraice: “Literele ebraice au o particularitate specifică: Ele sînt vii! Fiecare dintre ele au o personalitate, un caracter. În interiorul unei combinaţii, ele au totdeauna o raţiune precisă de a se găsi într-un loc şi nu altundeva”. Autorul reaminteşte că înţelegerea semnificaţiilor profunde ale cuvintelor ebraice este cu neputinţă în afara Cabalei, a misticii ebraice, cea care a păstrat identitatea cultică şi culturală a unui popor de multe ori dispersat; nu întîmplător focarele majore ale misticismului evreiesc au fost, în Evul Mediu, Spania şi Franţa, pentru ca în zorii modernităţii să se mute în centrul şi estul Europei. Apărută în secolul…