La capătul călătoriilor sale în căutarea Realității divine, sufitul se unește cu Sufletul Universal ceea ce reprezintă suprema beatitudine imaginabilă pentru sufletele care împărtășesc iubirea unuia pentru celălalt.

De-a lungul a multe secole conceptul și cîmpul de manifestare a misticii nu au putut fi separate de ansamblul teologiei. În lumea creștină începînd cu Bernard de Clairvaux se afirmă o literatură mistică, care se înscrie în prelungirea moștenirii patristice, ca o reacție la scolastică, aceasta îndepărtîndu-se tot mai mult de fundamentele contemplative. Începînd cu veacul al XIV-lea, mistica îsi afirmă autonomia, mai cu seamă prin apariția tratatului lui Gerson, Theologie mystique. Dacă la început a fost un simplu adjectiv, cuvîntul mistic desemnează fie domeniul faptelor mistice (mistica), fie pe cei care trec prin experiențe mistice (misticii). În celebrul Vocabulaire technique et critique de la philosophique, al lui Andre Lalande, se afirmă că propriu stărilor mistice sînt ștergerea simbolurilor sensibile și a noțiunilor gîndirii abstracte și discursive, dar și contactul direct al spiritului cu realitatea posedată; dacă prima trăsătură nu este totdeauna evidentă, cea de a doua este proprie tuturor stărilor mistice. În funcție de natura realității posedate, se disting o mistică de imanență și o mistică de transcendență; prima este specifică misticilor hinduși, cea de-a doua misticilor evrei, creștini, musulmani. Sufismul

este deseori identificat cu mistica musulmană, toate dicționarele teologice afirmînd că sufismul este linia care traversează întreg Islamul, de la origini pînă în zilele noastre, și reprezintă căutarea lui Dumnezeu la diverse nivele, de la simpla devoțiune interioară pînă la înaltele stări mistice. În România, filosofia și mistica islamice sînt în general puțin cunoscute, în afara cercului restrîns al specialiștilor; în ultimii ani, Editura Herald a căutat să ofere cititorilor interesați cîteva repere care să dea contur unui spațiu cultural divers și fascinant: Henry Corbin, Istoria filosofiei islamice; Titus Burckhardt, Doctrinele esoterice; Jean Chevalier, Sufismul. Doctrină, ordine, maeștri; Obîrșia Luminii. Islamul șiit în texte alese; Ali Bin Abi Talib, Calea vorbirii alese; Poeme persane. Baba Taher, Saadi, Omar Khayyam, Rumi, Șabestari, Hafez; Ibn al-Arabi, Iluminări. De curînd acestor titluri li s-a mai adăugat unul demn de interes: Reynold…