Parabola din „Regele și cadavrul” este despre noi, despre oamenii pierzători, despre cei care acceptăm cu indiferență fructul existenței noastre, neluându-l în seamă, alegând să ne înfățișăm sub multiplele euri; rareori îl alegem pe cel care ne arată că „ne-am abandonat fără să știm unei crize de mare însemnătate. Semințele tuturor faptelor noastre săvârșite necugetat s-au acumulat într-un tezaur întunecos și ascuns – subsolul, așa-zicând, al vieții noastre conștiente.”

Povestirile sunt de multe ori asemănate cu basmele, relatări despre fapte miraculoase, puțin verosimile, compuse doar pentru divertisment, fără scop pedagogic, așa cum este cazul fabulelor. De origine populară, la începuturi povestirea nu cunoștea decât tradiția orală, protagoniștii fiind ființe supranaturale, vrăjitoare, căpcăuni, zâne, gnomi. Povestirile și-au găsit expresia literară începând cu secolul al III-lea, mai întâi în India, acolo unde, mai târziu, s-a bucurat de mare succes versiunea creștină a vieții lui Buda, Varlaam și Ioasaf. În cultura europeană, forma literară a povestirii se afirmă in secolul al XVI-lea, cu Le piacevoli notti, a lui Gian Francesco Straparolo, urmata de Lo cunto de li cuanti, de Giambattista Basile. În Franța, povestirea devine un gen literar recunoscut deplin o dată cu volumul Les Contes de ma mere l’Oye, al lui Charles Perrault. Romantismul a fost perioada marelui avânt al povestirii, care evoca o lume naturală, misterioasă, îndepărtată, care putea astfel să exprime concepții noi care se opuneau idealului formulat de

clasicism. Romantismul a fost vârsta de aur a povestirii, a cultivării motivelor folclorice, a revenirii basmului. A fost epoca Fraților Grimm, a lui Clemens Brentano, a lui E.T.A. Hoffmann, a lui Novalis, a lui Hans Christian Andersen, continuată de Carlo Collodi, iar în veacul al XX-lea de Oscar Wilde sau de Antoine de Saint Exupery, cu Micul Prinț. Secolul al XX-lea avea să aducă și o varietate de cercetări literare asupra povestirii și a basmului. Remarcabil este studiul devenit clasic, Morfologia basmului, al lui Vladimir Propp, publicat în 1928, care caută să identifice constantele narative, tehnice și formale, ale povestirile din toate epocile și din toate spațiile. Această „gramatică” a formelor elementare ale povestirii a servit de fundament lucrărilor comentatorilor moderni, fie ei psihanaliști freudieni sau jungieni, folcloriști, comparatiști. Autor necunoscut - Brahma pe un hamsa, Himachal Pradesh, cca 1700 S-ar părea că povestirea tradițională a fost discutată și analizată în mod exhaustiv de antropologi, istorici ai mentalităților, istorici literari,…

Mai mult...