Meister Eckhart este autorul unei opere în care se împletesc armonios metafizica, teologia și mistica, cei doi versanți lingvistici, opera latină și opera germană, una teologică și una spirituală, stînd, de asemenea, sub semnul unității.

În ultimele decenii se observă o sporire a interesului pentru mistica renană, termen relativ recent, datînd din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. La început a fost folosit termenul mistica germană, deutsche Mystik, dar nefericite conotații politice au determinat folosirea expresiei rheinische Mystik, mistica renană, mistica văii Rinului, din Țările de Jos pînă în Elveția, trecînd prin Germania și Franța. Mistica renană era caracterizată printr-o regiune bine delimitată, valea Rinului, printr-o epocă, secolul al XIV-lea, printr-o limbă, limba populară de pe valea Rinului, germana Evului Mediu tîrziu. Dincolo de controversele sau convergențele în privința ariei tematice, teologii și filosofii sînt unanimi în a recunoaște că mistica renană este una a ființei, fundamentată pe Evanghelia lui Ioan, poate fi numită și „scolastica dominicană germană” și este reprezentată de Meister Eckhart și de discipolii săi Johannes Tauler și Heinrich Seuse. Coborîtoare din școala lui Albert cel Mare, formă de gîndire originală, mistica renană este de cele mai multe ori identificată cu Meister Eckhart, cel care a fost la originea curentului teologic și mistic dominant în veacul al XIV-lea, și care s-a bucurat

de bună primire în rîndul unei bune părți a clerului, ceea ce nu a oprit cercurile conservatoare să propună condamnarea tezelor lui Eckhart. Astăzi se vorbește deseori despre actualitatea lui Meister Eckhart, predicile și tratatele sale traducîndu-se în toate limbile moderne, de la an la an înmulțindu-se studiile consacrate misticului renan. Printre gînditorii Evului Mediu, Eckhart este dintre cei mai originali, aproape atipic, nefiind nici teolog, stricto sensu, nici un mistic care-și povestește viziunile. Și totuși este și una și alta, deopotrivă teolog și mistic, Lesemeister și Lebemeister. A mers în inima credinței urmînd un adagiu al lui Toma de Aquino, anume acela de a împărtăși și altora fructele contemplației sale. Această putere de a-i face și pe alții să cunoască înaltele realități ale vieții spirituale aveau să-i aducă acuzații în fața Inchiziției; nu atît teologia sa, cît succesul…