Epistemologii contemporani deplângeau faptul că unele metodologii din științele umaniste întârziau să adopte noțiuni noi cum erau sistem, complexitate, fractali, ceea ce ar fi deschis noi perspective de apropiere de realitatea înconjurătoare, în care ne-am fi putut defini viața ca „un fractal în spațiul Hilbert”

Mult timp indisociabile, știința și filosofia odată cu zorii modernității și-au urmat propriile drumuri, știința separându-se de filosofie și lansându-se în cucerirea naturii, înstăpânindu-se progresiv asupra domeniilor realității, părând că astfel filosofia va rămâne fără obiect, fără legitimitate. De aici până la a considera filosofia ca fiind o întreprindere inutilă, sterilă nu mai era decât un pas; filosofii au fost mult mai îngăduitori, apreciind doar că deși instrumente utile, construcțiile științifice nu pot satisface integral interesele superioare ale rațiunii. Cu toate acestea prăpastia părea să se adâncească și mai mult de vreme ce Hermann Helmholtz considera filosofia hegeliană complet lipsită de sens. Cu luciditate, istoricii gândirii au găsit căi și locuri de dialog între știință și filosofie, ignorarea reciprocă fiind de departe o „soluție” puerilă; nu substituirea una alteia, ci șansa dialogului, aici matematica având un rol determinant, dar matematica văzută nu ca simplu instrument de formalizare a experienței, ci știința care are puterea de a revela structurile fundamentale ale naturii, de a face lumea mai inteligibilă. S-a reproșat deseori științei matematice că reduce realul la ceea ce este măsurabil, calculabil, la determinări superficiale care lasă în umbră esențialul,

nevăzutul. Ca întotdeauna în astfel de dispute trebuie să precumpănească spiritul de finețe, capacitatea de a nuanța, evitarea pozițiilor reducționiste, pentru a vedea complexitatea dincolo de cifre și calcule. Astfel, modelele venind dinspre științe poate face cunoscută armonia ascunsă a lucrurilor, poate releva aspecte euristice nebănuite. Un astfel de demers l-a ghidat și pe Pompiliu Crăciunescu cînd a grupat eseuri despre Eugenio Montale, Giuseppe Ungaretti, Fernando Pessoa, Lucian Blaga, Ion Barbu sau Mihai Eminescu, priviți în dimensiunea fractală coroborată cu gândirea transgresiv-integratoare, între coperțile recentei sale cărți Strategiile fractale, Iași, Editura Junimea, colecția „Ananta. Studii interdisciplinare”, 2019, 228 p. Așadar multiple strategii de interpretare ale cosmosului și haosului, într-o lume în care se intersectează niveluri diferite de realitate și de complexitate cu căi ale interpretării tot mai deschise către nebănuite orizonturi.…