Orice destin este un mister, venim din mister şi ne întoarcem în mister. La dispariţia lui Jean Biès să onorăm memoria unui om care a fost un căutător al adevărului, un om angajat într-o ardentă căutare spirituală, un eseist cu viziuni profunde asupra crizei civilizaţiei occidentale, un autor de studii consacrate spiritualităţilor Orientului şi Occidentului, un scriitor talentat.

Cel care ne-a părăsit de curînd s-a născut la Bordeaux, în 1933, a studiat literaturile clasice, în paralel cu activitatea didactică universitară susţinînd şi o bogată activitate literară; a fost apropiat cercurilor intelectuale frecventate de Jean Hebert, Arnaud Desjardins, Lanza del Vasto, Frithjof Schuon, Marie-Madelaine Davy. Alături de aceştia a respirat autenticitatea, a căutat înţelepciunea, a sacralizat existenţa. Jean Biès este autorul unei opere variate, scrierile sale propunînd un itinerariu care ne conduce pe drumul metafizicii, al spiritualităţii şi înţelepciunii, al cuvîntului şi tăcerii contemplative, toate aceste căutări împlinite în cărţi din care amintim:Mont Athos, Albin Michel, 1963, traducere în limba română Athos, Muntele transfigurat, Editura Deisis, 2006; Empédocle d’Agrigente-Essai sur la philosophie présocratique, Editions Traditionnelles, 1969; Connaissance de l’Amour, Points et Contrepoints, 1970; Littérature française et Pensée hindou, Klincksieck, 1974; Art, Gnose et Alchimie, Le Courrier du Livre, 1987; L’Initiatrice, Jacqueline Renard, 1990; Paroles d’urgences, Terre du Ciel, 1996, traducere în limba română (Iluminări pentru vremurile de pe urmă), Editura Mirabilis, 2001; Les Grands initiés du XX siècle, Ph. Lebaud, 1998; Les Alchimistes, Ph. Lebaud, 2000; Vie

spirituelle et modernité, L’Harmattan, 2009; Le Symbole de la Croix, Arma Artis, 2010; Orientations spirituelles pour un temps de crise, Pardes, 2010; Paysages de l’Esprit, Arma Artis, 2011; Le Soleil se lève à minuit, L’Harmattan, 2011. Jean Biès a fost un intelectual profund ataşat ideii că lumea postmodernă este organizată în aşa fel, încît împiedică viaţa interioară. Ce este interioritatea? Este lumea pe care o purtăm în noi, şi care se constituie din învelişuri încă relativ exterioare: mentalul şi psihicul; dincolo de acestea este Spiritul, ceea ce nu este reductibil la nimic. În cărţile sale, una din teme era criza civilizaţiei occidentale, care se accelerează şi care afectează ansamblul planetei, umanitatea convertindu-se de nevoie sau cu bucurie la ideologia materialistă. În crize grave, soluţiile orizontale sînt de un ajutor limitat şi provizoriu. Este nevoie de o transformare radicală a modurilor de gîndire…

Cartea lui Jean Borella dedicată unui subiect deloc comod, apărută în momentul în care Papa Benedict al XVI-lea amintea că gnoza autentică este o dezvoltare a credinţei, este pledoarie pentru o reaşezare a discuţiilor despre gnoză

Termenul gnoză a fost ignorat cu desăvîrşire de dicţionarele româneşti pînă în 1989, atît în cele generale ale limbii române, cît şi în cele de filosofie. Ca şi în alte cazuri, el nu a fost recuperat temeinic nici după 1990, lăsîndu-l în zona ceţoasă, a termenilor vag definiţi care astfel ar suscita mai mult interes. Adevărat este că termenul gnoză nu a fost pe deplin acceptat de lumea filosofilor şi teologilor europeni, el fiind deseori contrapus adevăratei doctrine creştine, de multe ori considerîndu-se un paradox a vorbi despre gnoza creştină. O recentă apariţie editorială (Jean Borella, Problemes de gnose, Editons L'Harmattan, coll. "Theoria", Paris, 2007, 402 p.) caută să descifreze cîteva dintre spinoasele probleme ale gnozei. Ştiam de preocupările lui Jean Borella în domeniu din lucrările sale anterioare (La charite profanee şi Esoterisme guenonien et mystere chretien), dar şi din amplul interviu acordat de filosoful francez şi apărut în volumul nostru Sensul ascuns, Editura Cronica, Iaşi, 2005, interviu intitulat sugestiv Gnoza cere posibiltăţi ale inteligenţei care nu sînt egal prezente la toţi oamenii. La originile creştinismului,  gnoza şi gnosticismul erau cunoscute doar din

scrierile celor care le respingeau (Irineu, Iustin, Ipolit), care ofereau  însă ample citate din adversarii care trebuia respinşi. Pentru o bună perioadă de timp a fost singura sursă documentară. Totul pînă în 1945, cînd la Nag Hammadi, în Egipt, a fost descoperită o adevărată bibliotecă gnostică, semn că o întreagă comunitate gnostică folosea aceste texte. Care este însă raportul gnozei şi gnosticismului cu creştinismul? Ştiam din cartea despre Guenon ca Jean Borella nu era adeptul teoriei unui esoterism creştin, căci revelaţia creştină era accesibilă tuturor şi nu numai unui grup de iniţiaţi, unei elite secrete, deşi admitea că gradul de înţelegere a parabolelor era diferit. Teza lui Jean Borella că prin adevărata gnoză trebuie înţeleasă o cunoaştere a lui Dumnezeu, interioară şi salvatoare, îi impune o dublă misiune: a arăta prin ce creştinismul realizează adevărul gnozei, şi…