Bhagavad-gita, scria Mircea Eliade, este o operă fără egal, cheie de boltă a spiritualităţii indiene, care pune accent pe istoricitatea omului, pe rezolvarea situaţiei paradoxale prin care omul care se află în Timp trebuie să găsească, în lume, o cale să atingă un plan transistoric şi atemporal.

Bhagavad-gita este al şaselea cînt al celebrei epopei Mahabharata şi este o cuprinzătoare sinteză a spiritualităţii hinduse. Poemul filosofic relatează lupta fiilor regelui Pandu pentru a-şi recăpăta puterea uzurpată de verii lor, fiii regelui Dhrtarastra, substanţa textului constituind-o dialogul dintre Arjuna, unul dintre fiii regelui Pandu, şi zeul Krsna. Notaţiile ce urmează sînt prilejuite de recent apăruta ediţie a treia a poemului: Bhagavad-gita, traducere din sanscrită, introducere, comentarii şi note de Sergiu Al-George, Bucureşti, Editura Herald, colecţia „Princeps”, 2015, 238 p. Cîntul al şaselea narează cele optsprezece zile de luptă, bătăliile purtate cu forţă de ambele tabere, durerea pierderilor, prăbuşirea capitalei, coborîrea lui Yudhisthira în infern şi urcarea sa la Cer. În Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Mircea Eliade scrie despre Mahabharata ca fiind războiul eshatologic şi sfîrşitul lumii: „Acest război monstruos a fost hotărît de Brahma, pentru a uşura Pămîntul de o populaţie care nu contenea să se înmulţească. Brahma a cerut unui mare număr de zei şi de demoni să se întrupeze în vederea declanşării unui îngrozitor război de exterminare.” La rîndul său, Georges Dumezil scria despre Mahabharata, în Mit şi epopee, ca fiind „transpunere epică a unei crize eshatologice”, epopeea

transpunînd „într-o criză aproape mortală a seminţiei şi a regalităţii neamului Kuru o criză a istoriei lumii, ceea ce mitologia hindusă numeşte «sfîrşitul unui yuga».” Bhagavad-gita dădea contur şi unei divinităţi bine conturate, de esenţă contradictorie, Krsna: „prinţ războinic, în stare de mari îndrăzneli, ucigător de monştri, pedepsitor de regi nelegiuiţi, fiind totodată capabil de viclenii şi laşităţi; deschis exaltărilor bahice şi protagonist al supremelor experienţe erotice în paroxismul căruia se descifrează însuşi erosul absolut – cel al comuniunii cu realitatea ultimă -, Krsna rămîne totuşi un personaj crud şi oarecum lugubru prin surîsul cu care întîmpină marile drame”, scrie Sergiu Al-George. Mahabharata, în ansamblu, şi Bhagavad-gita, în particular, deşi zugrăvesc sfîrşitul unui yuga constituie „modelul exemplar al oricărei sinteze spirituale săvîrşite de hinduism” (Mircea Eliade), stabilesc…