Istoria dogmei a lui Adolf von Harnack este o lucrare care își păstrează actualitatea, rămîne o lucrare de referință pentru cei preocupați de definirea conceptului de dogmă.

Adolf von Harnack (1851-1930) este considerat cel mai important teolog protestant german și istoric al religiilor de la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea. După studii la Universitatea din orașul natal, Dorpat, astăzi în Estonia, apoi la Universitatea din Leipzig, Adolf von Harnack devine profesor extraordinarius la Leipzig, apoi profesor la universitățile din Giessen, Marburg și Berlin, unde a fost și director al Bibliotecii Regale. Adolf von Harnack a propus în lucrările sale separarea dogmei de ceea ce el numea esența creștinismului. Dintre cărțile sale amintim: Das Wesen des Christentums; Kleine Schriften zur Alten Kirche; Marcion. Das Evangelium vom fremden Gott. Aceste rînduri sînt despre una dintre cele mai importante cărți scrise de teologul german: Istoria dogmei. Introducere în doctrinele creștine fundamentale, traducere și îngrijire ediție: Walter Fotescu, București, Editura Herald, colecția „Arhetip”, ediția a 3-a, 2017, 448 p. Inițial Istoria dogmei/Grundriss des Dogmengeschichte, a apărut în șapte volume, între anii 1886 și 1890, și este considerată un monument al istoriografiei creștine liberale. Este o lucrare impresionantă, care aducea o nouă perspectivă asupra dogmei creștine, după ce anterior Adolf von Harnack

a aderat și apoi a respins teoriile altor școli teologice. El nu ezită să vorbească despre un declin al credinței creștine, transformarea creștinismului evanghelic sub influența filosofiei grecești și închistarea credinței într-o dogmă: „Pretenția Bisericii că dogmele expun pur și simplu revelația creștină, fiind deduse din Sfînta Scriptură, nu este confirmată de cercetările istorice. Dimpotrivă, devine clar că, în concepție și construcție, creștinismul dogmatic (dogmele) a fost lucrarea spiritului elenic pe teritoriul Evangheliei.”  Harnack subliniază de la început două aspecte în istoria creștinismului neîntîlnite în cadrul altor religii: puține încercări majore de reformă și predicarea adresată tuturor, greci, romani sau barbari, ceea ce a făcut din creștinism o religie universală. Primele secole ale creștinismului au adus și primele confruntări, atît în exterior, cît și în interior. Romanii care stăpîneau întinse teritorii în Asia au persecutat primele…