Practica unei arte ca rit metafizic

Care sînt datele de ordin sociocultural care ar fi comandat în India tradițională dezvoltarea unei activități privilegiind comentariile, glosarea pe marginea unor texte anterioare, revizitate și ele la rîndul lor? Este una dintre întrebările la care răspunde Ananda Kentish Coomaraswamy nu numai în această carte, ci în multe ale locuri.

Ananda Kentish Coomaraswamy (1877-1947) a fost metafizician, filosof, teoretician al esteticii și critic de artă, născut în Ceylon, cunoscut pentru lucrările sale, toate scrisă în engleză, dintre care amintim: The Dance of Siva; History of Indian and Indonezian Art; The Christian and Oriental, or True, Philosophy of Art; Hinduism and Buddhism; Figure of Speech or Figure of Thought; Time and Eternity. În 1930, Ananda Coomaraswamy a descoperit opera lui Rene Guenon, care l-a orientat definitiv către „gîndirea tradițională” devenind un colaborator constant al revistei „Etudes traditionnelles”. Împreună cu Rene Guenon, Julius Evola și Frijtof Schuon, Ananda Kentish Coomaraswamy este unul dintre fondatorii curentului perenialist sau tradiționalist care a dominat esoterismul primei jumătăți a secolului al XX-lea. După studii universitare la Londra, Ananda Kentish Coomaraswamy, fascinat de hinduism și budism, devine director de cercetare la Muzeul de Arte Frumoase din Boston, publică sute de articole despre istoria artei, estetică, simbolism. Parte din aceste articole sînt oferite cititorului român în recenta apariție editorială Principiile artei tradiționale (texte alese), traducere din limba engleză de Alexandru Anghel, București, Editura Herald, colecția „Philosophia perennis”, 2019, 272 p.

Mult timp tratatele de istoria esteticii de cele mai multe ori își începeau parcursul cu tragicii greci și îl urmau neabătut fără vreo privire în afara continentului european și a considerațiilor care ar veni dinspre alte orizonturi culturale, artistice, spirituale. Se arăta prin aceasta că arta asiatică nu era tocmai asemănătoare celei europene, dar rareori discuția privea principiile artei sau considerațiile estetice. Ananda Kentish Coomaraswamy a sesizat aceasta și s-a grăbit să îndrepte lucrurile nu înainte de a afirma că „a privi pentru prima dată arta asiatică înseamnă a te afla în pragul unei lumi noi. Pentru a te simți confortabil în acest univers cultural ai nevoie de sensibilitate, inteligență și răbdare. Rolul istoricului de artă este să elibereze caracterul intrinsec al unei arte, să îl facă accesibil. Acest lucru se poate face în mai multe feluri, mai degrabă complementare decît alternative.” Unul dintre principiile călăuzitoare ale cercetării întreprinse de cărturarul Ananda Kentish Coomaraswamy este cel al evitării actului comparației atît în sînul artei orientale, cît și în ceea ce privește arta occidentală, pe de o parte, și arta orientală, pe de altă parte. Adevărata descoperire a Indiei de Occident, este vorba de întîlnirea intelectuală, nu de descoperirea geografică, a avut loc în epoca Luminilor. S-a înființat la College de France prima catedră de sanscrită, a început traducerea în limbi europene a marilor cărți ale culturii indiene, astfel devenind posibilă înțelegerea culturii indiene ca o unitate spirituală vie, o diversitate în unitate.

La începutul secolului al XX-lea Edmund Husserl scria că Grecia antică este locul spiritual de naștere a Europei, al iruperii filosofiei, iar către sfîrșitul aceluiași secol Francois Chenet afirma că în cursul istoriei lumea greacă a fost în contact cu lumea indiană, Grecia și India dezvoltînd de-a lungul timpului relații și schimburi comerciale, culturale, intelectuale. Pot fi identificate numeroase asemănări între proiectele filosofice grec și indian, după cum un anumit relativism cultural dezvăluie pluralitatea culturilor și implicit diferențe, ireductibilități, ceea ce la limită înseamnă că în exterior rămîn multe gînduri care nu pot fi comunicate și înțelese. Amintim toate acestea aici pentru că Ananda Kentish Coomaraswamy scriind despre moduri de expresie si moduri de gîndire face dese trimiteri la Platon, la concepția estetică a acestuia, la scopurile spirituale ale artelor, la katharsis, la imitație, trimiteri în strînsă corelație cu arta indiană, orientală care ne pot elibera de toate obscuritățile esteticilor moderne care îngrădesc căile de înțelegere a integrității artei. În acest context devine extrem de interesant de aflat care este natura artei budiste, mai cu seamă cînd răspunsul îl oferă un oriental școlit în Occident, director al unui muzeu de arte frumoase. Ananda K. Coomaraswamy discută despre antropomorfism, despre imaginea lui Buddha, despre simbol, despre ceea ce Platon numea „imaginile lipsite de suflet” și „zeii însuflețiți”, despre ceea ce se presupune că au fost imaginile originale și imaginea iconometrică: „Interpretată în acest fel, iconografia nu mai poate fi gîndită ca un produs fără temei al realizării sau idealizării convenționale, ci devine o realitate stabilită; forma nu este o invenție umană, ci este revelată și «văzută», în același sens în care imnurile vedice sînt considerate ca fiind revelate și «auzite». […] Practica unei arte nu este, din punct de vedere tradițional, așa cum este pentru noi o activitate seculară sau chiar o chestiune de «inspirație» afectivă, ci un rit metafizic.” Artistul nu va fi un imitator al stilului primelor imagini, nu va fi un copiator servil, ci va reda forme și idei, un spațiu în care artistul își va arăta deplina libertate, în care se vor împleti sensibilitatea și spiritualitatea.

Maurice Merleau-Ponty spunea despre adevărul orientalului că nu este ca un orizont al unei serii indefinite de cercetări, nici ca o cucerire și posedare intelectuală a ființei, ci este mai curînd un tezaur dobîndit într-o viață, un șir de comentarii. Constatarea filosofului francez nu are nici o urmă de răutate, toți exegeții fiind de acord că filosofia indiană a fost mai bine de un mileniu locul comentariilor asupra textelor religioase sau a reluării unor comentarii sedimentate succesiv. De fapt imensa literatură filosofică în sanscrită este o înlănțuire de comentarii suprapuse, rafinînd subtilități și articulații secundare. Care sînt datele de ordin sociocultural care ar fi comandat în India tradițională dezvoltarea unei activități privilegiind comentariile, glosarea pe marginea unor texte anterioare, revizitate și ele la rîndul lor? Este una dintre întrebările la care răspunde Ananda Kentish Coomaraswamy nu numai în această carte, ci în multe ale locuri. Gîndirea indiană a vrut să exprime permanența Adevărului, a Ordinii lumii de la începuturi, ordine fundamentală a Legii eterne (sanatana dharma), prin care hindușii desemnau credințele lor și care se dorea a fi expresia cea mai adecvată. Totdeauna, indiferent de loc, gîndirea filosofică s-a afirmat în orizontul dialogului, piatra de încercare decisivă, în orizontul înfruntării contradictorii, controversei și dezbaterii publice, ca locuri ale aprofundării reflecției filosofice și al elaborărilor doctrinale. La originea tuturor speculațiilor filosofice în India se află „enunțurile prin enigme” (brahmodya), discuții rituale purtate asupra unor teme cosmogonice sau cosmologice, și se derulau pe modelul întrebare-răspuns. Literatura brahmanică dă seamă despre numeroase exerciții de inteligență instituite adeseori de regi care recompensau  învingătorul din astfel de dispute.

După tradiția clasică, dezbaterea filosofică formală cuprindea trei forme paradigmatice principale: prima consta în dezbaterea de natură pozitivă și constructivă, opunînd interlocutori care susțineau teze contradictorii, animați de dorința de a descoperi adevărul; a doua formă se numea controversă și era animată mai curînd de dorința de a triumfa în fața adversarului; a treia formă era de natură exclusiv negativă, critică și respingătoare pentru că nu urmărea stabilirea adevărului, ci victoria asupra adversarului, ruinarea poziției sale. În orice lucrare filosofică indiană, teza adversarului este prezentată în mod necesar și respinsă înainte ca opozantul să-și prezinte propriul punct de vedere. Mai bine de un mileniu, între secolele V-XVII, s-a menținut un înalt nivel al reflecției filosofice hrănite cu argumente și contraargumente, dovedind o sofisticare crescîndă a gîndirii, Ananda Kentish Coomaraswamy fiind un strălucit continuator al acestei școli de înaltă performanță intelectuală.