Logică, matematică, filosofie

Bertrand Arthur William Russell (1872-1970) a studiat matematica, apoi „științele morale” la Trinity College, Cambridge, într-o atmosferă intelectuală stimulantă, contrastînd cu singurătatea anilor de adolescență; la Cambridge, s-a împrietenit cu George Edward Moore, care l-a convertit la filosofie, și cu Norbert Alfred Whitehead.

După o perioadă petrecută în diplomație, la Paris, Bertrand Russell își continuă studiile la Berlin, apoi susține la Trinity College o teză de inspirație kantiană despre fundamentele geometriei. A fost profesor la Trinity College, la universități din Chicago, Los Angeles și Philadelphia. Din cauza pacifismului său din timpul Primului Război Mondial, și-a pierdut postul la Cambridge și a făcut închisoare. În 1961 a fost din nou închis pentru incitare la nesupunere civică. Împreună cu Norbert Alfred Whitehead a scris Principia Mathematica, una dintre cele mai importante lucrări de logică din toate timpurile. Dintre alte lucrări ale lui Russell, amintim: Philosophical Essays, The Analysis of Mind, Mysticism and Logic, The Conquest of Happiness, The Principles of Mathematics. În anul 1950 a primit Premiul Nobel pentru literatură.

Autor al unei opere vaste, acoperind logica și filosofia matematicii, filosofia științei și teoria cunoașterii, filosofia minții și filosofia limbajului, filosofia morală și etica aplicată, Bertrand Russell este un filosof studiat pentru contribuțiile sale majore în domeniile amintite. Una dintre cărțile recente despre filosofia lui Bertrand Russell este semnată de cercetătoarea ieșeană Cătălina-Daniela Răducu, Existență și cunoaștere. Bertrand Russell între idealism și realism, Iași, Editura Lumen, 2016, 264 p. Vastitatea operei, a subiectelor abordate de-a lungul a peste 60 de ani de activitate, a determinat-o pe Cătălina-Daniela Răducu să descrie evoluția filosofică a gînditorului englez în patru mari etape: etapa idealistă (1894-1898), etapa logică (1899-1913), etapa logico-epistemologică (1913-1921) și etapa epistemologică (1921-1959). Autoarea reia opinia lui W.V.O. Quine conform căreia se poate vorbi fără teama de a greși despre „epoca lui Russell”: „Viața lui Russell coincide cu o eră a istoriei filosofiei ce se detașează clar din întreg și care poate fi definită într-unul dintre următoarele moduri similare: filosofia de la John Stuart Mill încoace; ultimii o sută de ani de filosofie; sau, în modul cel mai semnificativ, Epoca lui Russell.” Dar conturarea poziției filosofice a lui Russell s-a făcut prin succesive tatonări, neliniștea sa filosofică trecîndu-l prin schimbări de poziție fundamentale, care aveau să constituie baza logică a neopozitivismului contemporan. A început prin a fi hegelian, după modelul profesorilor săi de la Cambridge, perioadă în care își propunea să dezvolte un sistem filosofic propriu, o sinteză hegeliană. Dar trece repede de la adeziune la opoziție, sub influența lui G. E. Moore, optînd pentru un realism extrem, inspirat de filosoful austriac Alexius Meinong. „Russell se înscrie într-o amplă mișcare de reacție anti-idealistă și anti-psihologistă care adună laolaltă la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea autori precum Frege, Brentano, Meinong și Husserl”, notează Cătălina-Daniela Răducu, subliniind astfel că filosoful și logicianul englez nu era străin de contextul filosofic al timpului.

Cătălina-Daniela Răducu supune unei atente priviri contextul filosofic în care s-au conturat opțiunile lui Bertrand Russell. Nu pot lipsi referințele la metafizica lui Francis Herbert Bradley, de inspirație hegeliană, aici autoarea căutînd să surprindă nu atît originalitatea lui Bradley, cît ce anume din tezele neo-hegeliene au stîrnit opoziția lui Russel și a lui Moore. Moore va respinge o singură propoziție, ceea ce va zdruncina întreg sistemul, și alege afirmația esseestpercepi; el respinge și materialismul și idealismul, optînd pentru realism, postulînd că și conștiința și obiectul există. Russell, prin doctrina relațiilor externe afirmă existența obiectelor independent de minte și relațiile externe dintre acestea, respinge monismul, dezvoltînd o ontologie realistă platonică.

Logica și matematica au fost pentru Bertrand Russell discipline din care va extrage teorii fundamentale care îl vor conduce la filosofia atomismului logic, autoarea prezentînd, printre altele, teoria tipurilor care răspundea impasului serios în care se afla matematica, subliniind că „semnificația filosofică a întregului efort logicist este că s-a demonstrat că adevărurile matematice sînt independente de gîndirea umană, de caracteristicile structurale ale modului nostru de gîndire. Adevărurile matematice au fost demonstrate ca fiind necesare și obiective pentru că depind numai de anumite reguli logice fundamentale care sînt valabile independent de spirit sau de lumea empirică.” Cătălina-Daniela Răducu continuă prezentarea contribuțiilor pe care Russell le aduce filosofiei cu teoria descripțiilor definite, despre care Allan Wood spunea că poate fi considerată „cea mai importantă contribuție pe care a adus-o Russell în filosofie, pe planul detaliului”. La prima vedere pare un simplu joc de cuvinte, și atunci cum un joc de cuvinte să fie punctul de plecare al unei revoluții complete, dar această teorie deschidea calea spre o filosofie pluralistă.  Cele două mari contribuții ale lui Russell aduse filosofiei secolului al XX-lea, îi permit să dezvolte un nou tip de metafizică și să definească filosofia ca fiind analitică, esența filosofiei sale fiind atomismul. După elaborarea teoriei atomismului logic, preocupările de teoria cunoașterii devin tot mai dominante în activitatea filosofică a lui Bertrand Russell. Era ghidat de dorința de afla cît se poate cunoaște, care este gradul de certitudine sau îndoială, deși știa că pentru simțul comun științific, doar o parte infinitezimală a universului este cunoscută, după cum știa că trebuie să acceptăm opinii despre lucruri pe care nu le putem experimenta. Apogeul creației filosofice a lui Bertrand Russell îl reprezintă realismul științific întemeiat pe șase principii din care cel mai important pare cel care postulează existența unei lumi exterioare ce poate fi cunoscută. Realismul științific afirmă că scopul științei este cel de a descoperi o imagine cît mai corectă a lumii, că procesul de avansare în direcția adevărului este departe de a fi realizat și încă nu avem o cunoaștere autentică despre lumea exterioară. „Cunoașterea încă este subiect de discuție în zilele noastre și este firesc pentru evoluția gîndirii în general faptul că ideile ce se succed nu converg toate pentru a justifica anumite opinii din trecut. Dimpotrivă, firesc este ca acestea să se contrazică, dialectica aceasta fiind una benefică pentru progresul unei discipline cum este aceea a teoriei cunoașterii”, scrie Cătălina-Daniela Răducu.

Cartea Cătălinei-Daniela Răducu surprinde unitatea filosofiei lui Bertrand Russell dincolo de aspectul aparent fragmentar al acesteia, unitate recognoscibilă în realismul lui Russell, în metoda analitică, în fundamentarea concepției filosofice pe simțul comun și pe rezultatele științei. Într-o scrisoare din 1918, Bertrand Russell scria că „vreau, înfruntînd limitele lumii, să scrutez întunericul de dincolo de acestea și să disting în mod mai clar decît au făcut-o alții formele misterului din lumea aceea necunoscută…Vreau să aduc în lumea oamenilor un pic de înțelepciune nouă.” Prin abundența sa, prin diversitatea centrelor de interes și prin caracterul novator, opera multiformă a lui Bertrand Russell nu are egal în secolul trecut, contribuind decisiv la o mai bună înțelegere a lumii, la o mai bună înțelegere a înțelegerii.