Villard de Honnecourt a fost un arhitect francez trăitor în epoca goticului, născut la Honnecourt lîngă Cambrai, către sfîrşitul secolului al XII-lea. Este celebru pentru carnetul său de şantier, carnet conservat în bună stare şi  aproape intact, păstrat o vreme în biblioteca abaţiei Saint-Germain-des-Pres; în  timpul revoluţiei, de frica devastărilor “revoluţionare”, a fost depus la Biblioteca Naţională a Franţei, unde se află şi în zilele noastre. Caietul cuprinde 33 de foi de pergament cu desene şi însemnări despre modurile de trasare, de apropiere de numărul de aur şi de pentagramă, fără a dezvălui nimic despre secretele şi ritualurile confreriilor de masoni operativi.

Dar nu despre valoarea artistică şi istorică a caietului arhitectului medieval ne-am propus să scriem în aceste rînduri. Villard de Honnecourt este şi numele lojii de cercetare a Marii Loji Naţionale a Franţei, iar numele arhitectului se regăseşte, aşa cum este şi firesc, în titlul revistei semestriale a lojii Travaux de la Loge nationale de recherches et d’etudes Villard de Honnecourt.În rîndurile ce urmează ne propunem să facem cîteva consideraţii asupra conţinutului acestei publicaţii prin trimiteri la cîteva apariţii din ultimii ani.

O temă de interes aflată în atenţia redactorilor care au configurat numărul 43 al revistei a fost raportul tradiţie-cărţi, cu intervenţii avizate (Armand Abecassis, Antoine Delzant şi Lama Jigme Rimpoche) despre Tora, Evanghelii şi tradiţia vie de la maestru la discipol în budism.Reţinem din acelaşi număr studiile despre dreptate în viziunea lui Pitagora (Sylvain Chaumet), despre dreptate în tradiţia ebraică (Alexandre Danemans), despre Mithra (Pascal Gaymard), ordinul Iluminaţilor din Bavaria (Eric Humbertclaude). Sumarul acestui număr este completat de cîteva orientări bibliografice atît de necesare într-o lume în care publicaţiile despre masonerie abundă, de această dată calitatea neînsoţind îndeaproape cantitatea.

Numărul următor (44) debutează cu cîteva studii despre semnificaţia rugăciunii rostite în timpul ceremoniei de investire a Maestrului Venerabil (Pierre Saverne), despre cuvînul în lojă (Jean-Claude Dorion), despre anul adevăratei Lumini (Francis Delon), despre credinţă şi raţiune (Roger d’Almeida). Acest număr are şi o consistentă secţiune despre istoria Marii Loji Naţionale A Franţei, între ele găsindu-se şi un articol amplu despre lojile militare din G.L.N.F., articol semnat de Nat Granstein. Revista se încheie cu obişnuitele recenzii.

Următorul număr se deschide cu un captivant şi extrem de argumentat dialog despre “Fraternitate: Proiect sau utopie”, dialog purtat între Jacques Attali şi pastorul reformat Alain Houziaux. Un text la fel de dens este cel semnat de Michel Brodsky despre regularitatea masonică, la origine o conferinţă rostită în celebra lojă de cercetare “Quatuor Coronati Lodge”, publicată în “Acta Quatour Coronati”,tradusă de Francis Delon. Sumarul este întregit de un amplu text de peste 150 de pagini, semnat de Pierre Noel, consacrat evoluţiei Ritului Scoţian Rectificat în Franţa secolului al XX-lea.

Un alt număr la care ne oprim (50) reia sumarul obişnuit: studii, lucrări, planşe de arhitectură, recenzii. Guy Serge Denys  inaugurează cu studiul său (De la Filon la Augustin. Gnoză şi monoteisme, de la revelaţie la graţie) o serie de studii avînd ca tematică Originile şi actualitatea Gîndirii Masonice Tradiţionale, temă ce va fi studiată pe parcursul a cel puţin trei ani. Un articol extrem de interesant este cel al lui Roland Prat despre Rabelais, un scriitor de o imensă cultură, cu bogate cunoştinţe alchimice şi esoterice, un spirit strălucit al Renaşterii franceze, dar privit de multe ori cu superficialitate din cauza limbajului frust. În cadrul aceleeaşi secţiuni, Marc-Henri Cassagne analizează alegoria peşterii şi iniţierea masonică. Doamna Irene Mainguy, cunoscută pentru activitate sa de documentarist al Marelui Orient al Franţei, glosează pe marginea mitului lui Don Juan. Dacă apreciem dechiderea pe care o dovedesc conducătorii revistei, ne putem întreba ce are a spune Don Juan masonilor: “Pentru orice mason, acest mit al lui Don Juan este deosebit de instructiv şi este sursă de meditaţie. Frumos dum iniţiatic care lasă deschisă uşa către toate formele de speranţă”. Michel Alix face cîteva utile notaţii despre simbolismul tabloului lojii. Dintre lecturile de instruire/planşe de arhitectură, o amintim pe ceaa lui Jean-Francois Bergeretti despre tăcere; cităm la rîndul nostru o frază a lui Joseph Campbell: “Ritualul, mitologia şi metafizica nu pot decît să călăuzească pînă la marginea iluminării transcendente, dar ultimul pas care duce acolo trebuie făcut de fiecare în tăcerea propriei experienţe”.

Ultimul număr la care ne referim în acest articol (54) se deschide cu un studiu despre Cicero: de la antichitate la umanism, semnat de Francis Bardot, elogiind gîndirea ciceroniană ca medium indispensabil între Antichitate şi Renaştere; Jean-Philippe Bernard se întreabă dacă Franc-masoneria este o fiică a luminilor şi arată că în toate tipurle de societate masoneria este un fapt social, evoluţia Ritului Scoţian Antic şi Acceptat dovedind că de la bun început s-a urmărit crearea unui centru de unire. Secţiunea dedicată articolelor conţine, printre altele, referinţe la supravieţuirea templieră, la jurămînt şi promisiunea făcută, la masonerie ca realizare spirituală.

Revistă cu apariţie semestrială, Travaux de la Loge nationale de recherches Villard de Honnecourt este un exemplu de echilibru şi deschidere în abordările tematice, neocolind autori care vin dinspre alte orizonturi, dar care pot contribui la nuanţarea unor subiecte.