Pentru a-i înţelege strategiile interpretative, Emilie Granjon a analizat tipul de simbolică folosită, a aprofundat condiţiile de semnificare simbolică a gravurilor, a teoretizat modalităţile interpretative ale acestei simbolici, oferind celor interesaţi un instrument conceptual prin care să vadă dincolo de imaginea oferită de gravură.

Ştiam de mai multă vreme că Emilie Granjon pregăteşte o lucrare despre înţelegerea simbolicii alchimice, cu referire la celebra carte a lui Michael Maier, Atalanta fugiens.Emilie Granjon este o tînără cercetătoare, originară din Lyon, în domeniul semioticii vizuale, teoretician al artei şi critic de artă, care are o bursă postdoctorală la GEMCA (Group for Early Modern Cultural  Analysis) din cadrul Universităţii Catolice din Louvain, pentru a aprofunda imaginea alchimică în opera lui Otho van Veen; este autoare de studii despre iconografia alchimică şi imaginarul esoteric, publicate în volume colective sau în reviste precum Archée, Spirale sau Vie des arts. În numărul din februarie 2012, al „Cronicii”, am publicat un interviu cu Emilie Granjon: „Atalanta fugiens – o operă care se adresează văzului, auzului şi spiritului”. Recent am primit cartea la care ştiam că lucrează: Comprendre la symbolique alchimique, Laval, Presses Universitaires de Laval, coll. „Interculturels”, 2012, 250 p. Imaginarul alchimic nu s-a bucurat de o mare atenţie din partea comentatorilor, nici în ceea ce priveşte textul propriu-zis nici în privinţa imaginilor; iată sînt

aproape patru secole de cînd a apărut Atalanta fugiens (1617) de Michael Maier, o lucrare singulară, ilustrată de Mathieu Merian, o culegere de 50 de embleme conţinînd fiecare o epigramă şi un motto, o gravură şi o piesă muzicală, reunind pentru prima dată compoziţii fictive, alegorice şi poetice, opere emblematice, gravate, compoziţii muzicale, într-un tot mai mult intelectual decît senzual. În ultimul secol mai mulţi specialişti s-au ocupat de emblemele lui Maier, dar prea puţini au explorat universul iconologic. Emilie Granjon enumeră trei semioticieni care s-au lansat în aventura alchimică: Umberto Eco, Claude Zilberberg, Donald Maddox, dar afirmă că niciunul nu a încercat să descrie traseul semantic al imaginilor alchimice a căror simbolică desenează o iconografie a văzutului şi nevăzutului. Metoda propusă de cercetătoarea franceză identifică semiogeneza gravurilor prin analiza semnelor gravate pentru a lăsa să se vadă modalităţile semnificative şi interpretative. Autoarea anunţă din primele pagini…

Lectura pe care ne-o propune Jean-Jacques Gabut nu poate decît să-i bucure pe cei aflaţi într-o neîncetată căutare într-o lume a simbolurilor şi înţelesurilor care se lasă greu descifrate. Este cartea unui autor care a privit răbdător către culmi, spre care a tins doar atunci cînd gradul cunoaşterii îi îngăduia încă un pas.

La sărbătorile din decembrie trecut, un bun prieten, care prin gesturi şi preocupări dovedeşte că interesul pentru spiritualitatea masonică rămîne actual în inimile celor caută Lumina, mi-a oferit cea mai recentă carte a lui Jean-Jacques Gabut: Les symboles de la Franc-Maçonnerie. Signes, mots, couleurs et nombres, Paris, Editions Dervy, coll. "Pierre vivante", 2008, 236 p. Citisem două dintre lucrările precedente ale lui Jean-Jacques Gabut: Les Survivances chevaleresques dans la franc-maçonnerie du Rite Ecossais Ancien et Accepté, apărută tot la Dervy, în aceeaşi colecţie, şi Eglise, religion et franc-maçonnerie, publicată de Editions du Cerf, şi îmi fusese partener de dialog într-un amplu interviu încă nepublicat, dar pe care cititorii acestui site îl vor găsi în curînd. De această dată, Jean-Jacques Gabut se opreşte asupra unui subiect care nu a fost niciodată tratat în manieră sistematică: semne, cuvinte, culori, numere, simboluri (fauna, flora, metalele). Ca şi în alte cărţi ale sale, Jean-Jacques Gabut urmăreşte acest simbolism masonic exclusiv în cadrul ritualurilor Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, pe parcursul tuturor gradelor sale. Pentru Jean-Jacques Gabut, semnele pot fi: semn-gest, semn-marcă şi semn-simbol; semnul-gest îi

prilejuieşte o paralelă între mudra din hinduism şi arborele sefirotic; semnul-marcă este o figură simplă, dar a cărei semnificaţie rămîne de descoperit, iar semnul-simbol trimite la simbolismul uneltelor, dar şi la simbolurile din geometrie. Sînt urmărite semnele primelor trei grade, de fiecare dată autorul făcînd trimiteri la spiritualitatea orientală, la centrii de forţă ai corpului uman, dar şi semnele gradelor superioare, unde accentul cade pe semnul bunului păstor şi pe semnul de recunoaştere, ambele de la gradul de Cavaler al Crucii şi al Trandafirului: "Între semn şi contra-semn, Cavalerul de Roza+Cruce se situează totdeauna pe pămîntul oamenilor. Şi rolul său esenţial pe acest pămînt este de a propaga tot ceea ce se naşte din caritate, adică din iubire (caritas generis humani)." Ca şi semnele care servesc la a deschide porţi secrete, cuvintele masonice "sînt cuvinte cheie, care la rîndul…