Descoperindu-l pe Dante (mai întîi La vita nuovo, apoi Divina Comedie) în adolescență, Horia-Roman Patapievici a căutat Paradisul în toate formele de frumos, în marea literatură a lumii, în construcțiile teologice și în cele metafizice, în piese muzicale celebre, în tulburătoare opere de artă, descifrînd și împletind gînduri despre o lume pierdută sau despre o lume imaginară.

Cercetătorii sînt unanimi în ceea ce privește originea cuvîntului paradis, provenit din persanul pairidaeza, devenit paradeisos în greacă, pardes în ebraică. Vechiul cuvînt persan însemna grădină, parc. În Facerea, primul om a fost așezat în grădina Edenului, acolo unde se afla pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului; era vorba despre paradisul terestru, acolo unde a fost așezat primul cuplu, și de unde a fost alungat pentru căderea în păcat. Ideea de paradis este prezentă în toate marile religii, din vechime pînă în zilele noastre. Zoroastrieni și mazdeeni, musulmani, hinduși, iudaici, greci sau creștini vorbesc despre un paradis terestru, despre o beatitudine eternă, despre viața viitoare, despre o grădină a liniștii, despre o grădină destinată distracțiilor regilor. Cele patru fluvii ale paradisului biblic, cele patru mari ape ale lumii vechi, simbolic aduc apă limpede, vin care nu îmbată, lapte care nu se alterează, miere plăcut mirositoare, și acel paradis nu era o lume onirică și fără substanță, ci o

lume a bucuriei, o lume reală, imagine desăvîrșită a calmului. După ce a privit Cerul văzut prin lentilă, după ce a stîrnit valuri de iritare și polemici prin Politicile sale, după ce va fi trasat cu acribie contururile și profilul care definesc Omul recent, după ce-și va fi adîncit privirea în Ochii Beatricei, Horia-Roman Patapievici a pornit în căutarea Paradisului: Două eseuri despre Paradis și o încheiere, București, Editura Humanitas, 2018, 134 p. Grădină la est de Eden, Paradis, Rai Ceresc, Insula Fericiților, Cîmpiile Elizee, Arcadia, „ideea de paradis este o intersecție a tradițiilor referitoare la fericire. La început un parc privat de vînătoare bogat în animale de tot felul, apoi o grădină împrejmuită dotată cu animale exotice și rare, cu vegetație luxuriantă și climă aleasă, destinată plimbărilor procesionale, însoțite, ca în lumea fericiților, de cîntări desfătătoare, paradisul persan al grecilor s-a transformat în cultura creștină într-un loc al recompenselor paradiziace, pe care Dumnezeu, după Judecata de Apoi, le acordă…

Mai mult...