În prefața traducerii în limba română, Mihai Izbășescu scria despre Relatare…ca despre o carte rafinată și subtilă care merita o atenție ieșită din comun, pentru că dincolo de personalitatea și viața lui David sau Solomon, important este „a arunca o privire dincolo de cortina ce separă istoria de legendă, faptele reale de relatarea pentru posteritate.”

Distincția real/ireal este totdeauna posibilă în cadrul unui text pornind de la criteriile care permit a administra proba condițiilor de posibilitate a realului; acestea se discern prin suprapunerea mai multor discipline, referința ficțională a unui text putând fi văzută prin prisma filosofiei, a istoriei, a literaturii. În 1926, Francois Mauriac recunoștea o bază filosofică în opera literară: „Întreaga tehnică romanescă trimite la metafizică”. Peste mai puțin de două decenii, Jean-Paul Sartre arăta că filosofia, mai cu seamă filosofia existențialistă, își găsea modul de expresie adecvat în diferite genuri artistice, cum ar fi teatrul, cinematograful, dar mai ales romanul, fenomenul Sartre putând fi considerat un caz de aplicare a afirmației lui Mauriac care trimite la un fond de umanitate comun în care se poate recunoaște fiecare. Pe de altă parte, fie că se optează pentru categoriile unei analize clasice sau ale unei analize cu mijloacele contemporane, a priori totul pare a opune textul romanesc față de textul filosofic. Mai întâi forma

sa, pentru că textul filosofic nu este narativ decât accidental și nu prin definiție, sau cel puțin nu este narativ în același fel în care este textul romanesc; apoi materialul său, romanul definindu-se ca punere în scenă a unui univers fictiv, în vreme ce orizontul de cercetare al filosofiei este adevărul; ambiția unui proiect romanesc nu coincide strict cu un demers intelectual. Romanul se impune definitiv în Occident odată cu romantismul, estetica hegeliană făcând pasul decisiv către considerarea romanului ca adevărat obiect de reflecție filosofică. Romanticii germani au fost primii care au considerat că era vremea să propună o adevărată „teorie a romanului”, după o expresie datorată lui Friedrich Schlegel și dusă mai deoparte de Georg Lukacs, în lucrarea Teoria romanului, scrisă sub influența vădită a intuițiilor hegeliene. Având ca reper fundamentul filosofic al romanului, Lukacs distinge romanul idealismului abstract, romanul deziluziei eroului în fața mediocrității lumii, romanul înfruntării dintre erou și lume. În oglinzile romanești se reflectă, se înfruntă,…

Mai mult...

Folosind arhive ale unor mari loji franceze, ale Supremelor Consilii de grad 33 din Statele Unite ale Americii, Jurisdicţiile de Nord şi de Sud, manuscrise aflate în colecţiile Bibliotecii Naţionale a Franţei, Guy Chassagnard reuneşte date şi evenimente ale masoneriei franceze, engleze, americane şi, în măsura informaţiilor, din alte ţări

Istoria masoneriei este în continuare subiect de dispută, autorii raportîndu-se la diferite momente pe care le asimilează fenomenului masonic în înţelesurile sale acceptate după 1717, an luat ca referinţă pentru începuturile oficiale ale masoneriei speculative. Guy Chassagnard, cunoscut pentru cîteva lucrări anterioare (Le Petit dictionnaire de la franc-maçonnerie; La franc-maçonnerie en Quercy; Aux sources du Rite Ecossais Ancien et Accepté – prezentată pe acest site, în martie 2009) încearcă să acopere o lacună în lucrările masonice şi anume să prezinte cronologic, în limita informaţiilor avute, istoria ordinului masonic de la origini pînă în zilele noastre, în lucrarea Les Annales de la franc-maçonnerie ou Acta Latomorum, Paris, Editions Alphée, 2009, 720 p. A avut ca model cartea lui Claude Antoine Thory Acta Latomorum, ou Chronologie de l'Histoire de la Franche Maçonnerie française et étrangère, publicată în 1815. Acum două secole Thory afirma că "este imposibil a scrie o istorie generală a franc-masoneriei, bazată pe date şi fapte autentice". Folosind arhive ale

unor mari loji franceze, ale Supremelor Consilii de grad 33 din Statele Unite ale Americii, Jurisdicţiile de Nord şi de Sud, manuscrise aflate în colecţiile Bibliotecii Naţionale a Franţei, Guy Chassagnard reuneşte date şi evenimente ale masoneriei franceze, engleze, americane şi, în măsura informaţiilor, din alte ţări. Primele informaţii ţin de perioada operativă, începuturile fiind plasate, cum altfel?, cu 4000 de ani înainte de Cristos, an care marchează adevărata lumină, autorul amintind că Etienne Morin a primit la Paris o Patentă "în a 27 zi a celei de a şasea luni a anului Adevăratei Lumini 5761", adică 27 august 1761 în era vulgară/profană, anul lumină începînd la 1 martie. De  ce această coborîre în timp? Pentru că James Anderson, autorul Constituţiilor de la 1723, afirma că: "Adam, primul nostru părinte, creat după chipul lui Dumnezeu, Marele Arhitect al Universului, trebuie să fi avut înscrise în inimă Ştiinţele Liberale, în mod deosebit Geometria", iar Willam Preston (1742-1818) considera că "Fodarea masoneriei…

Mai mult...