Opera ezoterică a lui René Guénon este de o importanță decisivă, dând termenului de ezoterism un sens riguros și cu adevărat spiritual. Texte inițiatice și doctrine tradiționale vorbesc despre om ca despre o piatră cubică. Tăierea pietrei brute este opera culturii, „coborârea” formei spirituale în substanța brută; forma spirituală nu este adăugată din exterior pietrei brute, ci este degajată din piatra brută, țâșnește din interiorul ei.

Până și comentatorii care nu împărtășesc integral opiniile lui René Guénon recunosc unitatea operei sale, unitatea stilului care reflectă unitatea doctrinei, încât nu puțini sunt cei care susțin că opera lui Guénon cere fie o adeziune totală, fără echivoc, fie o respingere cu aceeași măsură. Trăsăturile amintite asigură operei lui René Guénon un loc distinct printre producțiile intelectuale notabile ale secolului al XX-lea; dincolo de inerentele divergențe de idei, nimeni nu poate nega importanța și măreția operei guénoniene, care este, în general, considerată ca expresia majoră a ezoterismului tradițional din secolul al XX-lea. După iluminismul secolului al XVIII-lea care s-a arătat dezinteresat de ezoterism, de alchimie, de hermetism și ocultism, secolul al XIX-lea a marcat o revigorare a cercetărilor asupra domeniilor amintite, René Guénon preluând la începutul secolului al XX-lea teme puse în circulație de numeroși autori care l-au inspirat, dar pe care i-a depășit prin amploarea geniului intelectual și prin caracterul unic al poziției sale. Într-o lume dedată celui

mai anti-spiritual raționalism, René Guénon a reamintit cu o forță remarcabilă că religia este deținătoarea unei Cunoașteri pe lângă care întreaga știință și întreaga filosofie moderne nu ar fi decât o „știință ignorantă”. René Guénon a avut contribuții notabile în multe domenii ale tabloului cultural al lumii moderne, unul dintre acestea fiind ezoterismul pe care dorea să îl păstreze în strânsă relație cu sacrul, din perspectiva sa ezotericul și exotericul fiind două moduri ale hermeneuticii sacrului. Orice formă a sacrului spune mai mult decât ceea ce este, esența pe care o exprimă fiind mai mult decât existența sa sensibilă sau mentală. O bună parte din convingerile sale despre ezoterism, René Guénon le expune în cartea Ezoterismul creștin. Ordinele inițiatice și simbolismul profund al tradiției creștine, București, traducere de Daniel Hoblea, Editura Herald, colecția „Philosophia perennis”, 2022, 160 p. René Guénon abordează structura creștinismului sub dublul său aspect religios și inițiatic. Discuția despre ezoterismul creștin este una care continuă să suscite…

Mai mult...

Joseph Campbell pune accent în cartea sa pe literatura medievală a Graalului căutând motivele în jurul cărora s-a țesut literatura Graalului. Printre aceste motive, două sunt de neocolit: motivul Regelui Pescar și tema iubirii.

Cupă sacră a eliberării și mântuirii, Graalul, în Evul Mediu, a făcut obiectul a numeroase legende și speculații mistice. După Evanghelia apocrifă a lui Nicodim, este vorba de cupa folosită de Isus la Cina cea de taină și în care a fost cules sângele său în momentul supliciului. Unii cercetători susțin că denumirea ar veni din greacă, de la krater, care desemnează un vas folosit la masă, alții cred că este o piatră desprinsă din coroana lui Lucifer sau că ar fi o bijuterie cerească, ultima urmă a paradisului pierdut. Autorii celebrului Dicționar de simboluri consideră că sfântul Graal din literatura medievală este moștenitorul a două talismane ale religiei celtice precreștine: cazanul lui Dagda și cupa suveranului. Miturile celte vorbesc, celor care au înzestrarea să asculte, într-un limbaj contemporan tuturor vremurilor, pentru că ele conțin transversalități și trimiteri culturale și sociale care trăiesc dincolo de o epocă anume, se întemeiază pe reprezentări care dialoghează, care povestesc despre întâmplări în care

și medievalii și modernii se recunosc cu ușurință. Mitul Graalului este o adevărată răscruce, o matrice culturală în care se întâlnesc rădăcini și semnificații multiple. Emblema Graalului în exoterism este crucea, semn al suferinței și al morții, iar în esoterism este Graalul, simbol al renașterii. Deși intrată în spațiul cultural european cu multe secole în urmă, legenda Graalului stârnește în continuare controverse, esoteriștii susținând că legenda este legată de ceea ce s-ar putea numi „preistoria inimii euharistice a lui Isus”, fiind o adaptare creștină cu rădăcini celtice foarte vechi. René Guénon este tranșant când afirmă că Graalul este potirul care conține prețiosul sânge al lui Cristos, vas care a fost folosit mai întâi la Cina cea de taină, apoi de Iosif din Arimateea care a strâns în el sângele și apa care curgeau din rana deschisă între coastele Mântuitorului. Conform legendei, după moartea lui Isus, Sfântul Graal a fost transportat, de Iosif din Arimateea, în Britania; de aici începe povestea…

Mai mult...