Cezanne spunea ca pictorul pentru a prinde clipa trecătoare în deplina sa intensitate, trebuie să uite totul. A prețui răbdarea nu înseamnă a priva omul de frumoasa aptitudine de a trăi clipa, prezentul. Dacă omul pierde sensul răbdării el nu mai știe să trăiască timpul celuilalt, căci trăirea fiecăruia se modulează într-un chip particular, după temporalitatea fiecăruia. Doar veghetorii vor percepe aurora pentru că știu că nu sunt singuri

Unul dintre cele mai cunoscute  personaje ale mitologiei antichității elene este Ulise, a cărui viață nelipsită de peripeții și încercări a fost subiectul epopeii Odiseea, a lui Homer; încă din antichitate, Ulise a fost considerat de unele școli filosofice ca fiind modelul înțelepciunii și al virtuții: „Toate rătăcirile lui Ulise, dacă vrem să privim de aproape, nu sunt decât o vastă alegorie. Ulise este ca un instrument al tuturor virtuților pe care și l-a făurit Homer și de care se servește pentru a preda înțelepciunea: căci el detestă viciile care rod omenirea”, scria Heraclit din Efes. Peripețiile lui Ulise sunt grăitoare pentru concepția grecilor din vechime despre virtute; în rătăcirile sale pe mare, după ce este pradă furtunilor și valurilor mării timp de nouă zile, Ulise ajunge pe insula lui Calipso, cea care ascunde, nimfa care îi oferă găzduire, care l-a iubit și păstrat la ea timp de zece ani, după alte izvoare șapte ani sau chiar un an, intensitatea trăirii estompând cadrele strict temporale. Acolo Ulise întâlnește desfătarea, cade pradă asaltului lumii senzațiilor, plăcerii, dorințelor, pasiunii, deși în străfundul sufletului păstra dorința de a reveni în Itaca, acolo unde

Penelopa țesea și destrăma așteptându-și iubitul soț, rătăcitor pe mare. Dar atracția pe care o exercita nimfa era prea puternică pentru ca Ulise să se desprindă de Calipso prin propria voință. Zeus l-a trimis pe Hermes, poruncindu-i lui Calipso să-l elibereze pe Ulise, să-l lase să plece, să-i dea lemn pentru a-și face o plută: „Ulise a avut multă greutate să se desprindă de nimfa cârlionțată pe lângă care existența avea oarecare dulceață”, notează Felix Buffiere.  Complexitatea unei relații, a unei întâlniri, a unei conviețuiri poate fi un subiect de carte doar dacă aduce în discuție ambele personaje, dincolo de diferența de notorietate dintre personaje. Fără a coborî prea mult în timp, secolul al XX-lea oferă asupra subiectului amintit câteva exemple demne de interes. Unul dintre acestea, conviețuirea dintre Vera…

Mai mult...