Despre Lună și misterul feminin

Apărută în 1936, cartea Misterele femeii, scrisă de Mary Esther Harding, primul analist jungian din Statele Unite ale Americii, este o contribuție importantă la înțelegerea structurii psihice a omului, a simbolurilor, miturilor și arhetipurilor perpetuate în timp

Multă vreme observațiile psihologice erau exprimate și rămâneau într-un cerc restrâns, nefiind luate în seamă, reproșându-li-se totdeauna lipsa obiectivității, lipsa suportului științific, apropierea de speculația subiectivă. Observarea comportamentului uman, interpretarea gândurilor, viselor, obsesiilor, frustrărilor nu puteau râvni la dreptul de a locui în cetatea celor aflați în căutarea adevărului absolut; aceasta era opinia majorității.

Abia secolul al XX-lea avea să aducă o schimbare radicală; de atunci aspectele vieții lăuntrice, experiențele subiective ies din sfera superstiției, neseriosului, imaginarului, unde le așezase un scientism găunos, devenind un factor determinat al înțelegerii vieții omenești în întregul său. Oamenii din vechime își exprimau trăirile psihologice și relațiile interumane prin mituri și ritualuri. Omul contemporan încearcă să înțeleagă principiile care dau seamă de psihicul feminin și de cel masculin. „Dacă vrem să înțelegem natura acestor reacții ascunse, trebuie să renunțăm la atitudinea noastră intelectuală superioară, care le consideră niște erori, greșeli sau aiureli și să ne străduim să le înțelegem în propriii termeni. Pentru ca avem de-a face cu niște lucruri atât de imperceptibile, încât intelectul și analiza rațională nu sunt capabile să le surprindă.

Femeile însele sunt în impas când trebuie să le definească sau să le explice, pentru că, în marea majoritate a cazurilor, ele sunt rupte de însuși principiul care le condiționează din interior, chiar dacă necunoscut lor”, afirmă Mary Esther Harding, discipol al lui Jung, într-o carte recent apărută în limba română: Misterele femeii. Simboluri și ritualuri de inițiere de-a lungul timpurilor, cu o introducere de C.G. Jung, traducere din limba engleză de George Arion, București, Editura Herald, colecția „Arhetip”, 2019, 288 p. Simbolul cu care a fost identificat principiul feminin încă din antichitate este Luna, „Mica Lumină, cea care guvernează peste noaptea instinctelor și a percepțiilor neclare ale lumii intuitive lăuntrice”, spre deosebire de Marea Lumină, care guvernează ziua rațiunii și a intelectului. Mary Esther Harding consideră că simbolismul lunii ar putea ajuta la descifrarea misterului feminin, a principiului feminin.  

În credințele popoarelor primitive, în mitologie, Luna era o prezență benefică, era o forță fertilizatoare, un simbol al puterii fertilității, în comunitățile primitive, Luna fiind numită deseori Suverana Femeilor. În cunoscuta sa carte, Structurile antropologice ale imaginarului, Gilbert Durand scria: „luna apare ca marea epifanie dramatică a timpului. În vreme ce soarele rămâne asemănător cu el însuși, în afara rarelor sale eclipse, în vreme ce nu lipsește decât un scurt răstimp din peisajul uman, luna, în ce-o privește, e un astru care crește, descrește, dispare, un astru capricios, care pare supus temporalității și morții.” Datorită lunii și intervalelor dintre fazele sale se măsoară timpul. Pentru omul antic, Luna era reprezentarea feminității, simbolul esenței femeii, un simbol care ar trebui bine cunoscut și de bărbați, pentru buna înțelegere a principiului feminin, a Erosului, reprezentat de Lună, și a principiului masculin, Logosul, reprezentat de Soare. Mary Esther Harding analizează câteva dintre reprezentările timpurii ale Lunii ca zeitate, de pe întreg cuprinsul globului terestru. Folclorul și tradițiile universale atestă legătura între lună și ciclul lunar al femeilor: „Pentru bărbatul primitiv, ritmul ei lunar care corespunde ciclului Lunii trebuie să fi părut rezultatul evident al unei legături misterioase dintre cele două”, notează autoarea. Sunt prezentate câteva dintre obiceiurile și restricțiile care priveau raporturile grupului cu femeile în timpul menstruației, specifice diverselor culturi arhaice, stranii pentru omul lumii moderne, dar care explică măcar în parte de ce pentru gândirea naivă Soarele a devenit zeul bărbaților și Luna zeița femeilor: „Este ușor de explicat faptul că Soarele îi apare omenirii ca simbol al masculinității, în timp ce Luna simbolizează femeia. Pentru început, Soarele este o sursă constantă de lumină și de căldură și este demn de încredere, în timp ce Luna este schimbătoare. Soarele ori este pe cer, ori nu este.[…] Luna are un alt parcurs, Ea nu strălucește ziua, dar stăpânește noaptea”, scrie Mary Esther Harding despre misterioasa Lună, cea cu care mulți oameni aseamănă misterul feminin.   Asemănarea femeii cu Luna se referă și la o anume ciclicitate a vieții, ceea ce transpus în psihicul feminin înseamnă multiple schimbări lăuntrice care trec de la viața psihică la cea fizică și sexuală. În comunitățile arhaice ciclul lunar al femeii îi dădea acesteia șansa unei perioade de izolare față de comunitatea căreia îi aparținea, iar aceasta îi oferea prilejul unei coborâri în sine, unei introversiuni reale, această retragere din lume având en efect tămăduitor. 

Dar mecanismele psihicului uman nu sunt ușor de descifrat, mitul Lunii cu schimbările ei oferind surse care trebuie aprofundate, ceea ce întreprinde cu acribie Mary Esther Harding în cartea sa, care vorbește despre Luna mamă, despre zeița fecioară, despre preoții și preotesele Lunii, despre Ishtar, Isis și Osiris,  despre Luna schimbătoare, totul punctat prin observații pătrunzătoare despre psihicul feminin și cel masculin, autoarea nuanțând observațiile maestrului ei, C.G. Jung, despre animus și anima, despre interferențele între trăsăturile specific feminine și masculine și transferul lor între bărbați și femei. Mary Esther Harding descrie cum „erotismul impersonal” îi atrage pe bărbați: „Când femeia însăși este imună la iubire și o privește doar ca pe un joc, o tehnică, ea își joacă rolul de sirenă ca să câștige un avantaj de pe urma lui. Cu cât este mai abilă impersonal, cu atât cresc șansele ca bărbatul să fie prins fără speranță de scăpare.” Este un aspect definitoriu al Lunii întunecate, faza timpurie a Lunii noi, care în planul comportamentului se exprimă în femeia simbolizată de sirenă.

Apărută în 1936, cartea Misterele femeii, scrisă de Mary Esther Harding, primul analist jungian din Statele Unite ale Americii, este o contribuție importantă la înțelegerea structurii psihice a omului, a simbolurilor, miturilor și arhetipurilor perpetuate în timp, o încercare de a căuta în profunzimea fundamentelor arhetipale ale psihologiei feminine, oferind o vastă perspectivă asupra Logosului și a Erosului, asupra lui animus și anima, asupra Lunii cu strălucirile și întunecimile sale.