Astronomie, cultură, religie

Mult timp ideile escatologice ocupau un loc secundar în mistica acelor vremuri, pîna cînd misteriile orientale au dezvăluit adepților secretul nemuririi beatifice. Cartea lui Franz Cumont, alături de alte studii și lucrări ale sale, contribuie la mai buna cunoaștere a culturii caldeene redescoperită după secole de uitare.

Franz-Valéry-Marie Cumont (1868-1947) a fost un arheolog, istoric, epigrafist și filolog belgian; a studiat la Universitatea din Gand, apoi la Berlin, Viena și Paris.

A coordonat expediții arheologice în Turcia și Siria, a studiat religiile antice, în special cultul lui Mithra. Un timp a fost profesor la Universitatea din Gand, a contribuit la înființarea Academia Belgica din Roma. Pentru studiile și cercetările sale a primit premiul Francqui, în 1936. A fost membru al Academiei Române. Dintre cărțile lui Franz Cumont, amintim: Les Mystères de Mithra; Les Religions orientales dans le paganisme romain, ambele traduse în limba română la Editura Herald; L’Egypte des Astrologues; Deux Autels de Phénicie. Recent a apărut o nouă carte al lui Franz Cumont, în versiune românească: Astrologie și religie la greci si romani, traducere din limba engleză de Walter Fotescu, București, Editura Herald, colecția „Cultură & Civilizație”, 2018, 160 p. Cartea conține șase prelegeri ținute sub auspiciile Comitetului American pentru Prelegeri de Istorie a Religiilor.

Prelegerile lui Franz Cumont reunite în acest volum, susținute acum mai bine de un secol, dădeau măsura noului interes al filologilor pentru texte antice care aduceau o nouă lumină asupra unui domeniu privit cu neîncredere, astrologia.  „Cercetările au stabilit cum, după ce a domnit fără rival în Babilonia, astrologia a dominat viața religioasă din Siria și Egipt, iar în timpul Imperiului – ca să menționăm doar Apusul – a transformat chiar și vechiul păgînism al Greciei și al Romei”, susține istoricul belgian. El pledează pentru cercetarea astrologiei nu doar pentru că este combinată cu teorii științifice, ci pentru ea însăși, pentru a înțelege cum astrologia și cultul oriental al aștrilor au transformat credințele lumii greco-latine. Franz Cumont nu acceptă coborîrea originii astronomiei în vremuri imemoriale, ci consideră ca dată de referință jumătatea secolului al VIII-lea î. C., anul 747, cînd babilonienii au adoptat „era Nabonassar”, cînd au apărut primele tabele cronologice, cînd preoții au stabilit durata perioadei lunare (29 de zile și jumătate). Babilonienii au început să noteze și să studieze aparițiile, evoluțiile și disparițiile fenomenelor cerești (fazele lunii, opoziția si conjuncția planetelor, eclipsele, cometele, meteoriții), așa încît „cînd grecii conduși de Alexandru au cucerit Mesopotamia, aceștia au găsit peste un substrat adînc de mitologie, o teologie savantă, fondată pe observații astronomice îndelungi, care pretindea că dezvăluie natura lumii considerată divină, secretele viitorului și destinul omului.”ci

Respingînd ca nefondate excesele „pan-babiloniștilor” care vedeau în Caldeea „mama întregii înțelepciuni”, Franz Cumont recunoaște ca indiscutabilă influența semitică asupra culturii elene. Grecii au preluat numeroase elemente care țineau de observațiile științifice, cunoștințe de astronomie, de cultul astral, dar au manifestat rezerve față de fatalismul cosmic și divinația astrală. Marea schimbare s-a produs după cuceririle lui Alexandru cel Mare, cînd divinitățile siderale au luat locul cultelor municipale. „Deoarece panteismul stoic reprezenta Rațiunea, care guvernează toate lucrurile, sub forma unui Foc eteric, aștrii în care Focul suprem s-a manifestat cu cea mai mare forță și strălucire vor fi învestiți în mod necesar cu cele mai nobile calități divine”, notează Cumont. În timp între cele două mari culturi, babiloniană și greacă, s-au manifestat benefice influențe reciproce, istoricul belgian insistînd cu temei pe afinitățile dintre stoicism și doctrinele caldeene. Odată cu prăbușirea Sumerului și Akkadului, urmele ideilor religioase caldeene vor trebui căutate în Siria, în Egipt, în Apus.

Influența descoperirilor astronomice și teologiei caldeene s-a făcut simțită treptat către ținuturile din Apus, începînd cu Israel și Siria, continuînd cu Grecia, Egiptul și Imperiul Roman. Scriind despre Posidonios din Apameia, trăitor în veacurile II-I î. C., un om cu o uimitoare vastitate a cunoștințelor și cu o remarcabilă deschidere a minții, Franz Cumont descrie frumusețea sincretismului ivit din întîlnirea tradiției semitice și a gîndirii grecești: „A fost marele intermediar și mediator nu doar între romani și eleni, ci și între Est și Vest. Format în spiritul lui Platon și Aristotel, el a fost un fin cunoscător al astrologiei și demonologiei asiatice. Fiind grec prin puterea constructivă a geniului său speculativ, în curgerea armonioasă a stilului său abundent și extrem de colorat, geniul său a rămas oriental prin combinația unică dintre știința exactă și un misticism fervent.”

Astronomia a servit ca introducere în teologie, clerul erudit propovăduind o religie siderală, toate evenimentele din lumea aceasta fiind determinate de influențe siderale, de omnipotența divinităților siderale: „Cultele semitice au răspîndit în toată lumea latină concepția suveranității absolute și nelimitate a divinității asupra Pămîntului. Apuleius din Madaura o numea pe zeița siriană omnipotens et omniparens, atotputernică și atotcreatoare.” Formă originală de devotiune, misticismul astral a atras, aparent paradoxal, largi pături ale lumii antice; de ce paradoxal? Pentru că era o religie aridă, obscură care deifica abstracțiuni, care făcea apel la metafizică și mai puțin la emoție. Mistica astrală a dus la o stare beatifică a minții în care omul s-a eliberat de ceea ce era pămîntesc, sursa misticii fiind transferată de pe Pămînt în cer. Dar contemplarea cerului nu este doar bucuria trecătoare de pe Pămînt este și prevestirea euforiei pe care i-o va produce omului vederea nemijlocită a aștrilor. Mult timp ideile escatologice ocupau un loc secundar în mistica acelor vremuri, pîna cînd misteriile orientale au dezvăluit adepților secretul nemuririi beatifice. Cartea lui Franz Cumont, alături de alte studii și lucrări ale sale, contribuie la mai buna cunoaștere a culturii caldeene redescoperită după secole de uitare.