wb yeats rosa alchemicaDupă patru secole de la apariția sa și în ciuda a numeroase studii care i-au fost consacrate de eminenți istorici ai ideilor, rozicrucianismul rămîne o mișcare culturală și spirituală enigmatică. Cele trei manifeste fondatoare ale rozicrucianismului sînt: Fama Fraternitatis (1614), Confessio Fraternitatis (1615), și Chymische Hochzeit Christiani Rosencreutz Anno 1459 (1616), și sînt datorate pastorului Johann Valentin Andreae. Încă de la apariție ele au stîrnit o adevărată furtună în mediile intelectuale ale Europei apusene, dovedită atît de circulația și de interesul cu care erau citite și interpretate, cît și de abundenta literatură pe care au generat-o cele trei manifeste în primele decenii după apariția lor. Vastul curent hermetico-alchimic apărut în Renaștere nu urmărea doar restaurarea înțelepciunii antice, ci și o reformă generală și radicală a tuturor instituțiilor religioase, sociale și culturale; în cazul rozicrucianismului era vorba de accelerarea procesului de renovatio al lumii occidentale, după cum afirma Mircea Eliade.

Fraternitatea rozicruciană găsea că era necesară transformarea și amendarea filosofiei, care era bolnavă si plină de falsitate; ce propunea? O filosofie care îl lămurește și îl servește integral pe om, dar și un îndemn de a urma căile înțelepciunii: Oameni înzestrați cu subtilitate, aruncați aceste cărți și întoarceți-vă spre noi, care nu dorim banii voștri ci, dimpotrivă, vă oferim cu bunăvoință toate marile noastre comori! Nu alergăm după bunurile voastre, folosind născociri șarlatanești, ci, dimpotrivă, vrem să împărțim cu voi bunurile noastre. Noi nu vorbim în citate, ci nu vrem decît să va inițiem într-o interpretare, într-o știință a misterelor, care să fie limpede, simplă, ușor de înțeles. Nu căutăm ospitalitatea voastră, ci noi vă primim pe voi în casele noastre care înseamnă mai mult decît hanurile și palatele regești.

Rozicrucianismul original este în adevăr o gnoză, nu este o cunoaștere obișnuită, nu este o știință dobîndită prin studiu, ci este vorba despre o cunoaștere sacră, gnoza care permite ridicarea la statura omului perfect. Primele texte rozicruciene au provocat reacții pro și contra; unii le acuză de erezie și agitație politică, alții, mai obiectivi, caută geneza acestor misterioase scrieri în tradiția alchimică, în pansofia paracelsiană, în curentele hermetiste ale Renașterii. Apariția textelor Fama, Confessio și Nunta chimică la începutul secolului al XVII-lea nu este decît epifania unei realități coextensive aprehensiunii analogice a lui Dumnezeu și a lumii de către oameni. Trandafirul dezvăluie atribute simbolice sinonime cu cele ale lotusului din Extremul Orient. Trandafirul mistic este un atribut al lui Mater Dei și al materiei spiritualizate. După Zohar, trandafirul este simbolul prezenței lui Dumnezeu în lume, care va înflori din nou în timpurile mesianice, afirmă Roland Edighoffer.

Așadar, cine a împletit Trandafirul cu Crucea?, se întreba Goethe în poemul esoteric Misterele. O întrebare care trebuie să-l fi încercat și pe William Butler Yeats și căreia i-a dat un superb răspuns în Rosa Alchemica, scriere la hotarul dintre povestire și eseu, o cărticică sub forma unei reverii fantastice asupra preschimbării vieții în artă și a unui adevărat strigăt de dorință nemăsurată pentru o lume făcută numai din esențe, după cum o prezintă autorul. Scrierea lui W.B. Yeats este rodul unor temeinice lecturi alchimice, al pasiunii descifirării acestor texte, a neîncetatei dorințe de a trece dincolo de literă, de a căuta profunzimea gîndului. Vastitatea cunoștințelor despre alchimie însoțită de stălucitul talent literar al lui W.B. Yeats face din Rosa Alchemica o adevărată bijuterie literară: am privit afară în întuneric, și fanteziei mele neliniștite i se părea că toate acele mici puncte de lumină care umpleau cerul erau cuptoarele nenumăraților alchimiști divini, care se străduiau neobosiți și preschimbau plumbul în aur, oboseala de lume în extaz, trupurile în suflete și întunericul în Dumnezeu. Și lucrarea lor fără greș făcea să mă apese și mai rău condiția mea de muritor și mi-am strigat atunci, așa cum au făcut-o atîția visători și scriitori ai timpului nostru, dorința după nașterea acelei frumuseți alese care singură poate să înalțe sufletele apăsate de atîtea vise.

Apariția lui Michael Robartes semnifică venirea Maestrului care îl învită pe eroul povestirii, cine altul decît W.B. Yeats, să se alăture Ordinului Rosa Alchemica, să se alăture celor care caută unirea mistică în sfîrșit cu acea legiune care stăpînește această lume și aceste vremuri, să se elibereze de iluzii, de umbrele nopții, de tristețea triumfătoare. Naratorul la persoana întîi acceptă pentru că a adăstat la cele veșnice și pentru că li s-a poruncit să clădească templul între cetele pure ale valurilor și ceata impură a oamenilor. În accepțiunea sa de arhetip prezent în toate marile civilizații ale lumii, templul păstrează semnificația consacrată de rădăcină grecească a cuvîntului – temeneos – domeniu separat, spațiu rezervat cultului și izolat de lumea profană. Templul este locul contactului între divinitate și lumea pămînteană, iar elementul său central este imaginea divinității căreia îi este închinat sau locuiește acolo. Orice act ritual se repercutează dincolo de realitatea sensibilă. Templul este o reflectare a lumii divine. Arhitectura lui este aidoma reprezentării pe care o au oamenii despre divin: efervescență a vieții în templul hindus, măsură în templele de pe Acropole, înțelepciune și dragoste în templele creștine, legămîntul dintre cer și pămînt în moschei. Templele sînt replici pămîntești ale arhetipurilor cerești, ca și imagini cosmice, scriu autorii celebrului Dicționar de simboluri. Poate fi o trimitere la celebrul templu antic al lui Solomon, sanctuar central al cultului iudaic, Templu despre care povestește Cartea regilor. Inimă a cultului evreiesc, Templul lui Solomon a fost distrus după aproape patru secole de existență, de babilonieni; al doilea Templu a fost înălțat la Ierusalim în jurul anului 515 î. C., cînd regele Cirus a permis evreilor exilați în Babilon să revină în Iudeea. Reconstrucția este datorată lui Zorobabel. Și acest al doilea Templu avea să fie distrus, în anul 70 d.C., de data aceasta de romani. S-a spus că primul Templu a fost distrus din cauza păcatelor de imoralitate, de idolatrie și vărsare de sînge, în timp ce al doilea a căzut din pricina urii răspîndite printre evrei. Distrugerea celui de-al doilea Templu a influențat majoritatea aspectelor gîndirii și practicii religioase, exprimate prin ceremonii de doliu, dar și prin speranța reconstruirii Templului. Vestitul învățat Maimonide spunea că al Treilea Templu nu va fi făcut de mîna omului, ci va fi construit în cer, de unde va coborî în chip miraculos, la momentul potrivit. Dar Templul lui Solomon este și exemplul mitic al operei spirituale; el este fundamental în ritualurile masonice, dar acolo este vorba de un sens evident simbolic. Interioritatea trebuie să se substituie materialității literale a pietrei și a edificiului!

Drumul către Templul Rozei Alchimice era unul în care fuseseră zdruncinate toate obișnuințele mele de gîndire și de simțire, dacă nu cumva se și petrecuse de fapt o transformare tainică a înseși substanței spiritului meu. Cel chemat să se alăture Ordinului înțelesese că a ales calea interioară, cea care duce către ce este mai profund, mai intim și mai adevărat în ființa umană, că nimic nu se revelează celui care nu a înțeles că inițierea este una lăuntrică sau că sub athanorul din care se înalță aurul pur arde focul inalterabil. Focul este verbul divin care pătrunde materia amorfă și face să apară multitudinea ființelor diferențiate; el este gîndirea care regenerează și transfigurează natura umană și o ridică la nivelul de natură divină. Se regăsește în această dublă interpretare tradiția alchimistilor care voiau, prin foc, să rafineze materia pînă la puritatea aurului și, în consecință, să epureze natura umană pîna la perfecțiune.

Scrierea lui W.B. Yeats poate fi privită superficial ca o încercare literară rafinată sub care sînt ascunse ritualuri esoterice, alchimice cu o tentă stranie. Dimpotrivă, povestirea sa este una despre ceea ce avem în noi mai puțin superficial, mai adevărat, mai interior; omul nu se consideră tăiat de cer și de natură, dimpotrivă el se înscrie în armonia raporturilor între Dumnezeu, om și univers, iar acest întreg este sesizat de spirit prin legea corespondențelor universale. Rosa Alchemica! Roza-Cruce! De patru secole face obiectul cercetărilor serioase și a publicității nemăsurate, atrage atenția gînditorilor gravi, alimentează credulitatea populară, suscită curiozitate. În timp ce clopotele de la Tubingen vesteau centenarul Reformei lutherane, pastorul Johann Valentin Andreae vestea lumii Biblia rozicruciană. Rozicrucianismul – pansofie, alchimie, reformă spirituală – va fi pentru esoterismul veacului al XVII-lea ceea ce fusese cabala creștină pentru veacul anterior. Avîntul cu care s-a răspîndit rozicrucianismul, ca și resurgența din zilele noastre arată o dată în plus că Trandafirul și Crucea își păstrează puterea sugestivă, că există o latență rozicruciană. De vreme ce epoca noastră este traversată de o criză nu mai puțin profundă decît cea de la începutul secolului al XVII-lea, este posibil ca răspunsurile pe care le așteaptă să fie înscrise în filigran în mesajul primilor rozicrucieni…