delacour-goulay-le-portail-nord-de-la-cathedrale-de-rouenEvul Mediu a încetat să mai fie perceput ca un ev întunecat, a încetat să mai fie păgubos contrapus luminoasei Renașteri, a început să fie privit în profunzimea concepțiilor sale teologice, filosofice și artistice; trecuseră secole în care sensul profund al operelor sale fusese uitat, ocultat, rămînînd la suprafață doar legendele. Una dintre primele cărți care a redat Evului Mediu universul mental, credințele, concepția asupra lumii este deja clasică și este datorată lui Emile Mâle: L’Art religieux du XIII siecle en France. Etude sur l’iconographie du Moyen Âge et sur ses sources d’inspiration, apărută în 1898, lucrare premiată de Academia Franceză. Emile Mâle arăta în cartea sa că Evul Mediu a conceput arta ca pe o adevărată învățătură, ca pe o scriitură sacră al cărei alfabet era știut de toți artiștii care nu-și permiteau fantezii individuale, Evul Mediu avînd pasiunea ordinii, organizînd arta așa cum o făcea cu dogma, cunoașterea și societatea: “Arta secolului al XIII-lea are un caracter cu adevărat ecumenic: era la fel de universală ca și învățătura creștină. Ne-am convins că la Burgos, la Toledo, la Siena, la Orvieto, la Bamberg, la Fribourg, la Cantorbery, marile subiecte unde se simte bine arta Evului Mediu sînt concepute ca la Paris sau la Reims. Dar am dobîndit certitudinea că, nicăieri, gîndirea creștină nu a fost exprimată cu atîta amploare și bogăție ca în Franța. Nu există în întreaga Europă un ansamblu de opere dogmatice comparabil cu cel pe care îl prezintă catedrala din Chartres. În Franța doctrina Evului Mediu a găsit forma sa perfectă. Franța secolului al XIII-lea a fost conștiința creștinătății. Cînd cunoști Chartres, Amiens, Paris, Reims, Laon, Bourges, Le Mans, Sens, Auxerre, Troyes, Tours, Rouen, Lyon, Poitiers, Clermont mai sînt puține lucruri de învățat din catedrale străine.” Secolul al XIII-lea a fost unul al marilor enciclopedii: Toma d’Aquino cuprindea în opera sa de referință, Summa theologiae, întreaga doctrină creștină, Jacques de Voragine reunea într-un corpus, Legendaaurea, legendele celebre ale sfinților, Vincent de Beauvais îmbrățișa știința universală în monumentala Speculum majus, care, pentru contemporani, era supremul efort al științei umane; dar a fost și secolul enciclopediilor în piatră, cînd mantia albă a catedralelor acoperea Europa.

Și astăzi, la secole distanță, monumentele medievale continuă să fascineze, continuă să pună întrebări. Un astfel de monument este Portalul de nord al catedralei din Rouen, care de la sfîrsitul secolului al XIII-lea a stîrnit curiozitatea privitorilor, dar și a cercetătorilor care au căutat să descifreze urzeala extremei inventivități care depășește codurile imagistice ale unor astfel de construcții. Este ceea ce își propun Francis Delacourt și Dominique Goulay în cartea lor Le Portail Nord de la cathedrale de Rouen. Chemin initiatique dans la Cour  des Libraires, Editions de la Hutte, 2015, 72 p. Sub forma unui eseu interpretativ și estetic autorii propun un adevărat “drum inițiatic”, o nouă privire asupra portalului nordic, mărturisind că intenția lor este de a înțelege ceea ce scapă primei priviri, de multe ori pietrificată de raționalism, de stricte compartimentări intelectuale, deformată de excesul iconografic și mediatic al timpului nostru. Autorii vor să deschidă o ușă din fața portalului librarilor care marchează “frontiera dintre două lumi », lumea profană și lumea sacrului. Portalul este un loc al imaginilor, plasat în pragul sanctuarului, un spatiu de tranzit între sanctuar și lumea profană; Guillaume Durand scria în Rationale Divinorum Officiorum, în secolul al XIII-lea, că ușa bisericii este o metaforă cristică, “poarta bisericii este însuși Isus”.

Pentru a înțelege profunzimea programului iconografic al portalului nordic, Francis Delacourt și Dominique Goulay ne îndeamnă să ne cufundăm în universul labirintic, în spiritul medieval, să privim și să înțelegem. În Evul Mediu, curtea librarilor comunica direct cu strada Saint-Romain, dar în Renaștere a fost ridicată o poartă; pentru a marca granița între două lumi? Curtea librarilor trebuia separată de tumultul străzii, poarta sugerînd trecerea în lumea tăcută a gîndului, a lecturii: “Trecînd acest prag, noi murim într-o stare prezentă pentru a renaște sub o nouă identitate deschisă tuturor posibilităților.” Modalitatea de prezentare a aspectelor portalului nordic al catedralei din Rouen este una inedită: ne sînt revelate succesiv, gradual aspecte mai puțin vizibile pentru privitorul neavizat, în așa fel încît de la imaginea ușor ștearsă a primelor descrieri sub ochii noștri să prindă contur portalul în toată măreția sa plină de simboluri, de semnificații nebănuite la prima privire. Cititorul este plimbat în labirintul de statui, basoreliefuri, figuri si simboluri geometrice, curtea librarilor fiind unul din locurile care se remarcă prin “forfota demențială de figuri enigmatice, grotești, fantastice, amestecînd animale, oameni, demoni și himere într-o creație care pare să-i fi scăpat demiurgului.” Privitorul va fi surprins de puritatea liniilor, de perfecta stăpînire a tăierii în piatră, de cunoștințele de geometrie și de arhitectură a meșterilor medievali.

Francis Delacourt și Dominique Goulay reușesc într-un demers dinamic și inventiv, susținut iconografic, să ofere chei de lectură, de înțelegere a unor detalii și conexiuni care scapă primei priviri, știindu-se că imaginarul medieval populat de oameni, animale, monștri este unul al metamorfozelor, al ambivalenței, al polisemiei.