Cele patru imaginare călătorii ale lui Laurent Bernard îl deschid pe candidat către întîlnirea...gnozei! O gnoză asimilată nu însumării matematice a celorlalte călătorii, ci cunoaşterii intime a principiilor vieţii, a legilor atemporale.

Pentru a trece de la Perpendiculară la Nivelă, în desfăşurarea ritualului, candidatul întreprinde cinci călătorii în care descoperă simbolismul instrumentelor de lucru, al stelei înflăcărate, descoperă semnificaţiile masonice ale celor şapte arte liberale, ale celor cinci simţuri, numele celor cinci ordine arhitectonice sau numele a cinci înţelepţi care marchează istoria culturală a umanităţii. Într-o carte recent apărută (Les cinq voyages du compagnon, Paris, Edition Maison de Vie, collection „Les Symboles Maconniques”, 2015, 128 p.), Laurent Bernard descrie întreg procesul deşteptării iniţiatice a companionului prin cinci cuvinte, toate începînd cu litera G: Gravitaţie, Generare, Geometrie, Geniu şi Gnoză. Gravitaţia este cea care concentrează într-un singur punct energiile primordiale, pînă atunci dispersate. Laurent Bernard evocă unele din credinţele vechi privitoare la apariţia universului, cum ar fi cele ale sumerienilor, egiptenilor sau evreilor, primul cuvînt al Facerii, Bereshit, marcînd chiar începutul Creaţiei. În acel „La început” unii văd punctul de la care a pornit totul, acel punct despre care vorbesc Pildele lui Solomon: „Cînd încă nu era făcut pămîntul, nici cîmpiile, nici cel dintîi fir de praf din lume, Cînd El a întemeiat cerurile eu eram acolo;

cînd El a tras bolta cerului peste faţa adîncului.” Acel punct al începutului este comparat de Laurent Bernard cu lovitura ciocanului Maestrului Venerabil, prin care instaurează ordinea în Templu: Ordo ab chao! De aici pînă a vedea şi simţi în lovitura de ciocan a Maestrului Venerabil un ecou al exploziei primordiale, al big-bang-ului, nu mai e decît un pas, un pas în care autorul revede întîlnirea Unului cu multiplu, revede energia originală a începuturilor şi mai ales întîlnirea între verticala care se înalţă către cer cu orizontala pămîntului! Generarea desemnează a doua călătorie simbolică a companionului, a doua fază a mecanismului creaţiei; autorul consideră că mitologia mesopotamiană este cea care dă seamă de actul fondator care separă cerul de pămînt; el aminteşte şi Grecia, care aduce simbolul care ar putea lămuri această ecuaţie cosmică: caduceul lui…

Apologia lui Lucius Apuleius este nu doar o convingătoare pledoarie, ci şi o încîntătoare dovadă a artei oratorice, un exemplu al discursului bine articulat, al armonioasei îmbinări între comentarii la Platon şi versuri din Homer, Vergiliu sau Q. Ennius

În cultura romană elocinţa era considerată idealul către care tindea omul cultivat. Unul dintre străluciţii oratori din secolul al II-lea d.Hr. a fost Lucius Apuleius, care a transpus elocinţa baroului în proză artistică expresivă, el fiind cunoscut îndeobşte pentru romanul Măgarul de aur/Metamorfozele. Născut în jurul anului 125, într-o familie bogată din Madaura, nordul Africii, Apuleius din  tinereţe era preocupat de filosofie, iar locul cel mai potrivit împlinirii aspiraţiilor sale nu putea fi decît Atena, acolo unde i-a studiat pe Platon şi Aristotel, declarîndu-se totdeauna ca fiind un platonician, preocupările sale anunţînd strălucitoarea şcoală neoplatonică din veacul următor. Era preocupat de misticism, se iniţiase în toate misterele religioase, un ecou va fi şi scrierea amintită, căutînd liniştea fizică şi morală, în ciuda faptului că era  mare amator de călătorii întreprinse pentru a cunoaşte cele ale naturii, ca şi pe cele ale spiritului. Pentru contemporani Apuleius era un neîntrecut orator, vestit pentru eleganţa şi armonia vorbelor sale, pentru varietatea talentelor, pentru preocupările de magie, dar şi pentru frumuseţea sa, acestea două din urmă putîndu-i fi fatale. A scris mult, şi nu doar literatură, ci şi lucrări de filosofie şi oratorie. Una

dintre celebrele cărţi de oratorie prin care încerca să-şi dovedească nevinovăţia într-un proces era o convingătoare pledoarie, recent apărută şi în limba română: Apologia (Despre magie); Despre doctrina lui Platon (cartea a III-a); traducere, note, comentarii şi îngrijire ediţie: Maria Genescu, Bucureşti, Editura Herald, 2016. Apuleius compare în faţa tribunalului condus de Maximus Claudius, proconsul al Africii, pentru a se apăra în faţa acuzaţiilor de magie aduse de Sicinius Emilianus, fostul cumnat al soţiei sale, or Legea celor XII table condamna vrăjitoria cu pedeapsa capitală... Într-una din călătoriile sale în nordul Africii, Apuleius se îmbolnăveşte, rămîne un timp în casa unor cunoscuţi unde îl vizitează Pontianus, care îl invită să aştepte să-şi revină în casa mamei sale, Emilia Prudentilla, o văduvă foarte bogată, mai în vîrstă, cu care Apuleius se…

Textele reunite în această nouă apariţie sînt mărturia dorinţei de a aduce clarificări terminologice şi conceptuale asupra unor teme (spiritualitate, sacru, laicitate) care suscită controverse. Pentru autori, spiritualitatea nu trebuie să rămînă cîmp de cercetare sau de experienţe interioare, ci sursa vie a valorilor etice, fundamentul unui umanism profund, trăit şi nu doar proclamat, cu atît mai mult cu cît lumea noastră este în căutarea sensului, a reperelor

Dacă primele trei numere din „Mémoires de l’Académie maçonnique” au fost consacrate francmasoneriei şi noţiunii de structură şi subiectelor filosofiei masonice, recent apărutul număr IV (Spiritualité, Cadix, Editions de la Hutte, novembre 2015, 136 p.) este despre spiritualitate, o temă generoasă, dificilă şi vastă, mai ales dacă prin spiritualitate se înţelege şi învăţătura şi doctrina religioasă. De aici punctele de vedere venind dinspre masonerie sînt departe de a fi unitare; încă se mai discută despre înţelesurile noţiunii de Marele Arhitect al Universului, unii mergînd pînă la eliminarea invocării sale şi pînă la excluderea Cărţii Legii Sacre de pe altarul jurămintelor. Deşi părinţii fondatori ai masoneriei şi ai Ritului Scoţian Antic şi Acceptat au fost tranşanţi în privinţa credinţei în Dumnezeu şi în depunerea jurămîntului pe Biblie, acceptarea în loji a adepţilor altor confesiuni şi proasta înţelegere a termenului de toleranţă au generat confuzia în care se va afla masoneria şi la apropiata aniversare a 300 de ani de la crearea primei mari loji, Marea Lojă a Londrei. În articolul despre Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, Gérard Darnaud susţine că spiritul poate fi înţeles ca Principiu Superior

extrinsec omului sau ca Principiu intrinsec omului, Ritul căutînd să conjuge cele două demersuri aparent opuse, pe axa verticală şi pe plan orizontal, dar să privilegieze transmiterea unei tradiţii a Cunoaşterii, înrădăcinată în Tradiţia primă. Masoneria a apărut la sfîrşitul Renaşterii şi s-a afirmat în plin clasicism, în inima creştinismului occidental, după care secolul „Luminilor” a încercat promovarea individualismului şi renunţarea la referinţele religioase, de cele mai multe ori cu pierderea substanţei iniţiatice. Conventul de la Lausanne (1875) avea să statueze credinţa într-un Principiu Creator numit Marele Arhitect al Universului; Ritul Scoţian Antic şi Acceptat se distingea prin: invocarea şi glorificarea Marelui Arhitect al Universului; prezenţa Bibliei pe altarul jurămintelor; demersul iniţiatic lent şi progresiv. S-au înfruntat la Lausanne o versiune spiritualistă, una radical teistă şi una intermediară, cea a Principiului Creator. Dincolo de…