Jöel Jacques spune despre el însuși că este un „căutător al adevărului”, un om interesat de sensul reprezentărilor și folosirea lor în ritualuri, de legăturile între natura umană și expresiile sale simbolice, teme pe care le regăsim în cărțile sale: LeSilence des Apprentis, L’Acacia m’est connu, La Porte de la Grande Loge afin de révelér les secrets des „Ancients” et des „Moderns”. De puțin timp a apărut o nouă carte semnată de Jöel Jacques: Les Pas des Francs-Maçons, Paris, Editions Maison de Vie, 2014, 160 p.
De la primele rînduri Jöel Jacques își afirmă convingerea că tezaurul masonic nu este original, întemeindu-se pe diferite forme de gîndire, unele foarte vechi. Sigur, nici el nu este original în ceea ce afirmă, de mai multă vreme existînd această dispută în privința originalității, sau a sincretismului gîndirii și ritualisticii masonice. Ritualurile și învățăturile gradelor conțin elemente venind dinspre curente de gîndiri, dinspre practici ritualice străvechi, dar împletirea lor armonioasă dă o anume originalitate practicii masonice care nu se regăsește altundeva.
Această nouă carte a lui Jöel Jacques este despre pașii din ritualul masonic, ceea ce-i permite o incursiune în tezaurul masonic în care se întîlnesc alegorii, cunoștințe alchimice, esoterice, elemente mistice și religioase. „În adevăr, practica francmasoneriei inițiatice a devenit, cu timpul, o formă sincretică purtătoare de mari bogății care permit studiul exegetic”, scrie Jöel Jacques. Executarea pașilor în lojă ține de ritualuri adoptate după 1750, în cazul Franței, și 1814, în cazul Angliei. „Pașii, afirmă autorul, sînt expresii extrem de vechi ale dimensiunii inițiatice a popoarelor. Ei simbolizează deopotrivă apartenența la grup prin repetiția unei coregrafii cunoscute de toți și o afirmare identitară.” Diferitele concepții esoterice, născute din întrebările despre natura morții și mijloacele de a trece de porțile inițiatice, îl conduc pe Jöel Jacques la constatarea că pașii francmasonului sînt instrumente rituale, adaptări tîrzii ale formelor rituale printre cele mai vechi ale istoriei umane și, prin aceasta, indispensabile inițierii. Inițierea masonică prezintă un parcurs inițiatic complet în care se regăsesc influențe religioase și din vechile mistere esoterice.
Despre semnificația pașilor în ritualul masonic s-au pronunțat numeroși autori de literatură masonică; Oswald Wirth nu a găsit explicația pentru care în ritul scoțian se pornește cu piciorul stîng, pentru că dreapta reprezintă activitatea, inițiativa, judecata; aceeași opinie o împărtășește și E. Plantagenet; Jules Boucher crede că „tocmai mersul cu piciorul stîng se justifică întrucît sprijinul în această mișcare se face pe dreptul.” Jöel Jacques amintește și el aceste deosebiri, dar consideră că simbolismul pașilor rămîne același, pentru că este vorba despre trecerea unui prag. Pașii ucenicului nu sînt nimic altceva decît primele trei trepte ale unei ascensiuni care îl conduce în inima adevărului. În mai multe rînduri Jöel Jacques scrie despre prezența în loji, la mijlocul secolului al XVIII-lea, a unor maeștri ai dansului care se ocupau de coregrafia ceremoniilor la care asista Marele Maestru. Pentru Jöel Jacques dansul avea o funcție de conciliere cosmică, era mediator între cer și pămînt, reprezenta armonia universală, pentru că există o legătură fundamentală între măsura ritmului universului și gîndirea etică. Aduce și cîteva argumente în favoarea tezei sale, dar ele sînt preponderent din religiile orientale și se referă la dansul sacru. În lojă pașii rituali, mersul inițiatic îl conduc pe inițiat de la un punct la altul pe drumul cel mai scurt, drumul drept făcut prin trei pași, la occident către orient. Urmează după un stagiu de lucrare asupra pietrei brute, momentul cînd ucenicul devine calfă/companion și adaugă încă doi pași rituali celor trei ai ucenicului. Ultimul grad al lojilor simbolice, cel de maestru, îl învață pe candidat pașii peste mormîntul maestrului Hiram.
Cartea lui Jöel Jacques este o abordare pluridisciplinară a deplasărilor în lojă și a pașilor rituali în riturile practicate în masoneria modernă. Ea poate interesa deopotrivă profanul și inițiatul, tocmai prin perspectiva pe care o deschide prin interferențele pe care le propune. Sînt subiecte care la prima vedere pot stîrni ușoare nedumeriri, cum ar fi dansurile de la sărbătorile sfinților Ioan de vară și de iarnă, de la cele două solstiții, dar care pot deschide noi spații de meditație asupra unei instituții a cărei gîndire simbolică este departe de fi destăinuită în întregime.