paradigme-universale-editie-integrala_1_fullsizeFără îndoială, Parmenide a fost cel care a angajat filosofia, cunoașterea, pe calea eternei reîntoarceri asupra ei însăși: “Mi-e totuna, de unde voi începe, căci acolo mă voi întoarce iarăși”. Este un drum care merge către lumină, lăsînd deoparte tainițele întunecate, cărările bătătorite de ignoranță. Dar drumul cunoașterii nu este nicicum unul liniar, care merge către ținta sa pe o cale lipsită de capcane și încercari. Mai curînd, drumul urmează o curbură, întîlnește o indecizie, o bifurcație în care alegerea este determinantă, dar dificilă. Urmînd totdeauna acea linie curbă, gînditorul reface drumul la care visa Parmenide, acela de a ajunge prin repetate rotiri la a crea o sferă, un inel al inelelor cum avea să spună peste veacuri Nietzsche. Poate că acesta este drumul gîndirii, din cerc în cerc constituind istoria filosofiei. Este ceva asemănător viziunii lui Robert Fludd exprimată în gravura Integrae Naturae Speculum Artisque Imago, care în pragul modernității prezintă universul ca imagine a unei lumi arhetip, Monada divină universală care zămislește toate sferele macrocosmosului și ale microcosmosului după raporturi armonice care arată că Dumnezeu este în toate, că la întretăierea zilei și a nopții este un aleph luminos, Aleph lucidus al lui Fludd.

Cu asemenea gînduri despre cunoaștere, despre universalitate te apropii de impresionantul volum al lui Solomon Marcus Paradigme universale, ediție integrală, Editura Paralela 45, colecția “Sinteze”, 2011, 1104 p. Sînt reunite cele cinci cărți anterioare apărute la aceeași editură; segmentarea cunoașterii după criteriul paradigmelor universale este propusă, precizează Solomon Marcus, nu pentru a înlocui separarea pe discipline “ci pentru a o suplimenta pe aceasta din urmă, pentru a ne apropia de o înțelegere a unității lumii și cunoașterii, pentru a descoperi numitorul comun al unor fapte și fenomene care altfel pot să pară copleșite de specificitatea lor și, de aceea, aproape imposibil de cuprins”. Solomon Marcus și-a organizat cartea în mai multe grupe de paradigme, din care amintim: înțelegerea, didacticul, intelectualul, spiritul critic, universitatea, modernitatea, globalizarea, Europa, Japonia, Brazilia, informația, comunicarea, invenție și descoperire, natură și cultură, identitate și alteritate, ordine și haos, centru și periferie.

Solomon Marcus a slujit catedra cu devotament timp de mai bine de șase decenii, așa încît era firesc ca primele paradigme să fie despre învățare, școală și proprietăți intelectuale. Dincolo de eterna dispută între adepții activității empirice și a celor ce acordă prioritate reflexivului, poate ar trebui urmărit cum s-a ajuns la o distorsiune a sensurilor, cum s-a ajuns ca aproape nimeni să nu fie preocupat de nevoile naturale și de curiozitățile copilului sau adolescentului, cum s-a ajuns ca în timp curiozitatea copilului să dispară sub asaltul continuu al cunoștințelor pe care i le transmite școala, doar că nu totdeauna o face într-un mod prietenos, iar elevul nu are putere de reacție, de răspuns. Cum să o facă sufocat de manuale de 250-300 de pagini pe care programele școlare le impun a fi memorate, dialogul fiind prezent doar ca simplă definiție? Dar peste aceste sufocante manuale vin zeci de cărți “ajutătoare” pentru reușita școlară, cînd manualele ar trebui să fie suficiente. Atent totdeauna cu ceea ce ar trebui să formeze școala, Solomon Marcus așază la loc de cinste discernămîntul și spiritul critic, cele care ne ajută să păstrăm dreapta măsură. “Maestrul nu este omul care știe totul, ci cel care stie să-l conducă pe discipol pînă la hotarele cunoașterii, predîndu-i ștafeta, pentru ca acesta să împingă mai departe aceste hotare. O educatie din care lipsesc problemele la care nu știm încă să răspundem este incompletă.” Discuția continuă cu instrucția și formarea pe care le oferă mediul academic, universitatea fiind prin excelență locul privilegiat al eforturilor de cunoaștere a lumii. Aici însă se inversează deseori polii între cognitiv și utilitar, de multe ori utilitarul devenind preponderent, iar în ultima vreme remarcîndu-se încercarea de atenuare a distincției între cognitiv și utilitar, cînd se conturează emergența paradigmei informaționale , comunicaționale și computaționale. Inerția nu-și mai află locul într-o lume dinamică, globală, iar un învățămînt prizonier al trecutului nu poate avea, paradoxal, efect educațional.

Pentru Solomon Marcus, matematica, iubirea sa de o viață, și literatura sînt două dintre cele mai vechi achiziții ale spiritului uman, iar lipsa lor ar sărăci iremediabil viața noastră, deși unele sisteme educaționale, dar mai ales prejudecățile le pun într-o constantă adversitate, cu toate că istoria lor dezvăluie multe puncte de contact, folositoare amîndurora. Pornind de la o reflecție a lui Goethe (“Matematicienii sînt ca francezii. Le spui ceva, ei îl traduc în limba lor și totul devine de nerecunoscut”), Solomon Marcus ne previne asupra ușurinței cu care a fost judecat Goethe ca adversar al matematicii, cînd în adevăr era vorba despre o metamorfoză prin care matematicienii dau răspuns problemelor lor și ale lumii înconjurătoare. Goethe avea încredere în capacitatea noastră de a ști, de a înțelege, credință expusă literar în Faust; era convins că neinteligibilul era de înțeles, că starea interogativă este sănătoasă, întreținînd vioiciunea spiritului: “Cine îmi poate răpi bucuria tainică de a fi conștient că prin continuă și atentă strădanie m-am apropiat atît de mult de unele descoperiri, care au pus lumea în uimire, încît fenomenul lor a izbucnit oarecum dinlăuntrul meu și am văzut limpede în față puținii pași pe care pierdusem prilejul să cutez a-i face într-o cercetare obscură?” Solomon Marcus urmărește si elementele care dau seamă despre orizontul matematic și semiotic al lui Eminescu, pornind de la Fragmentarium și caiete, propunîndu-și să arate că “Eminescu avea un talent deosebit de a sesiza sensul intuitiv al unor fapte matematice esențiale și al unor concepte fundamentale”. Metafora matematică a fascinat totdeauna poeți, filosofi sau muzicieni, Pythagora fiind unul dintre cei care atribuiau numărului o putere divină. Solomon Marcus nu este interesat de cîtă matematica știa Eminescu, ci de intuițiile sale, de ceea ce a căutat dincolo de anii de școală și chinuitoarele exerciții cărora poetul nu le găsea răspuns!, descoperind în versurile și manuscrisele poetului o gîndire deschisă care și-a devansat de multe ori epoca, o reflecție convergentă cu idei care aveau să se afirme abia în secolul al XX-lea. Din această “ecuație” nicicînd nu ar fi putut lipsi binomul Dan Barbilian / Ion Barbu: “După Omar Khayamm, istoria culturii nu cunoaște decît un singur exemplu de creator de înaltă valoare în fiecare dintre cele două domenii-rege ale cunoașterii, poezia și matematica. Acesta este poetul Ion Barbu, cunoscut ca matematician sub numele de Dan Barbilian”. Rubayatele lui Omar Khayamm sînt la fel de celebre ca Algebra, poezia lui Ion Barbu este la fel de cunoscută ca și matematica sa, ceea ce nu este la fel de sigur în cazul binomului Lewis Carroll/Charles L. Dodgson, autor al celebrei Alice în țara minunilor, dar si al unor studii despre sisteme lineare. Solomon Marcus i-a fost student lui Dan Barbilian și a citit poezia lui Ion Barbu, fiind printre puținii care poate vorbi cu egală competență și pasiune despre cele două vocații, fiind printre cei care au descoperit “poeticitatea fundamentală a limbajului său, o poeticitate care nu mai era, ca în alte cazuri, o haină de sărbătoare, ci devenea haina sa permanentă de lucru.”

Paradigme universale poate fi privită și citită ca o carte autobiografică. Ea dă seamă de vastitatea lecturilor și preocupărilor unui om venit dintr-o școală a diversității și alterității, ceea ce nu obnubila stricta specializare științifică. Avînd lecturi din vaste arii culturale, Solomon Marcus a putut, cu abnegație, talent și dăruire, să ofere adevărate enciclopedii culturale, cărți care configurează concludent lumea intelectuală a ultimelor șase decenii, totdeauna într-o vie raportare la cultura de pe alte meridiane. În sensul frumos, Solomon Marcus face “un tur al cunoașterii” oferind perspective asupra diversității cîmpurilor de investigare intelectuală, desenînd orizontalitatea cooperării intelectuale în întîlnirea sa cu verticalitatea sacralității.