În recenta sa carte, André Quémet abordează iniţierea ca recunoaşterea unei reguli, ca instrument de adaptare, de conformare, de integrare a societăţii umane în ordinea cosmică.

Tradiţia masonică păstrează ideea de a transforma haosul, de a domni asupra tenebrelor, de a rîndui dezordinea în ordine. Toate acestea ţin de un rit, pentru că ordinea nu este garantată pentru totdeauna. Ritul poate fi privit şi ca o matrice a unei legături sociale, ritualul constituind un gen de „infrastructură” a societăţii umane. În recenta sa carte, Le rituel initiatique. Outil de création et Art de vivre, André Quémet abordează iniţierea ca recunoaşterea unei reguli, ca instrument de adaptare, de conformare, de integrare a societăţii umane în ordinea cosmică. „Iniţierea este recunoaşterea unei Reguli ca instrument de adaptare, de conformare, de integrare a societăţii umane în ordinea cosmică, această ordine fiind considerată preeminentă oricărei alteia”, scrie André Quémet. Într-o perspectivă adevărat iniţiatică, individul nu este vîrf al creaţiei nici normă, ci una din componente, un element, un participant la ritmul cosmosului care învaţă să participe la opera de creaţie luminoasă, să-şi ocupe locul într-o ierarhie a îndatoririlor, nu a drepturilor şi puterilor. Ritualul este o artă care implică o experienţă coborînd simbolic individul la originile umanităţii, dar este şi o creativitate permanentă. A trăi un ritual

înseamnă a participa la viaţă, a desăvîrşi funcţia supremă a omului; cele mai multe rituri sînt indisociabil legate de lumină, care în ritualul amsonic este cheia de boltă, lumina fiind elementul în numele căruia se întreprind călătoriile în timpul ceremoniei de iniţiere. Ritul permite iniţiaţilor să devină contemporani cu actul creator iniţial, iar ceea ce trăiesc în fiecare ţinută nu este nici trecut, nici viitor, ci un moment al creaţiei. Este ceea ce scria Mircea Eliade despre vechii iniţiaţi, despre maeştrii spirituali care iniţiază pornind de la ceea ce lor le-a fost revelat la începuturile timpurilor. Un ritual este un act, un act care se trăieşte şi nu rămîne încremenit. Ritualul iniţiatic se desăvîrşeşte întru gloria Principiului şi Înţelepciunii, el transmite, dincolo de dogme, o cunoaştere şi o spiritualitate. Nici explicare a lumii,…

La o primă lectură, Rabelais lasă impresia că nu a frecventat academii, ci alte locuri pentru a se documenta despre Gargantua; dar cartea sa este de la prima la ultima pagină impregnată cu ample referiri la filosofia greacă veche, la cultura romană, la Cabală.

Mult timp celebra carte a lui François Rabelais, Gargantua şi Pantagruel, a fost privită cu o anume lejeritate, ca o poveste uşor trivială, lipsită de orice adîncime.A fost nevoie ca Balzac să afirme: „Pantagruel este una dintre cele mai frumoase cărţi din literatura franceză”, ca Anatole France să scrie că „Rabelais a fost, fără să ştie, miracolul epocii sale”, pentru ca scrierea lui Rabelais să intre în atenţia criticilor literari care treptat i-au descoperit valenţe neaşteptate. Unul dintre autorii care la jumătatea secolului trecut a căutat să ofere o altă viziune asupra scrierii lui Rabelais a fost Pierre Gordon; a făcut studii de filosofie, în Franţa, a obţinut un masterat la Cambridge, i-a impresionat pe contemporani prin faptul că era un bun cunoscător al mai multor limbi străine. A fost elev al lui Emile Durkheim şi a fost un apropiat al lui René Guénon, încercînd să arunce o punte între studiul sociologic al fenomenului religios şi învăţătura esoterică tradiţională. Dintre cărţile lui Pierre Gordon amintim: Les Fetes à travers les âges; L’initiation sexuelle et l’évolution religieuse; Le Mythe d’Hermes; Origine lontaine de la franc-maçonnerie et du compagnonnage;

Les Racines sacrées de Paris; Le Sacerdoce à travers les âges. Aceste rînduri sînt prilejuite de reeditarea uneia din cărţile lui Pierre Gordon: Le Géant GARGANTUA, Editions Arma Artis, 2012. Antichitatea oferă numeroase exemple de fiinţe supranaturale, de giganţi sălăşluind în pîntecele munţilor, în grote sau caverne; probabil din această stirpe făceau parte Cronos şi zeiţa latină Carna. Această mitologie populată de monştri, de fiinţe supranaturale, de giganţi chiar dacă în timp s-a estompat, a dăinuit, transmiţindu-se, în diverse forme, pînă în zilele noastre, Pierre Gordon dînd exemplul trecerii de la Carna la personajul folcloric al carnavalului. Pierre Gordon îşi susţine argumentaţia pornind de la rădăcina comună a limbilor de astăzi şi identifică unele teme verbale, printre ele şi GRG pe care o găseşte mai întîi la Gorgone (trei monştri cu trup de…

Orice destin este un mister, venim din mister şi ne întoarcem în mister. La dispariţia lui Jean Biès să onorăm memoria unui om care a fost un căutător al adevărului, un om angajat într-o ardentă căutare spirituală, un eseist cu viziuni profunde asupra crizei civilizaţiei occidentale, un autor de studii consacrate spiritualităţilor Orientului şi Occidentului, un scriitor talentat.

Cel care ne-a părăsit de curînd s-a născut la Bordeaux, în 1933, a studiat literaturile clasice, în paralel cu activitatea didactică universitară susţinînd şi o bogată activitate literară; a fost apropiat cercurilor intelectuale frecventate de Jean Hebert, Arnaud Desjardins, Lanza del Vasto, Frithjof Schuon, Marie-Madelaine Davy. Alături de aceştia a respirat autenticitatea, a căutat înţelepciunea, a sacralizat existenţa. Jean Biès este autorul unei opere variate, scrierile sale propunînd un itinerariu care ne conduce pe drumul metafizicii, al spiritualităţii şi înţelepciunii, al cuvîntului şi tăcerii contemplative, toate aceste căutări împlinite în cărţi din care amintim:Mont Athos, Albin Michel, 1963, traducere în limba română Athos, Muntele transfigurat, Editura Deisis, 2006; Empédocle d’Agrigente-Essai sur la philosophie présocratique, Editions Traditionnelles, 1969; Connaissance de l’Amour, Points et Contrepoints, 1970; Littérature française et Pensée hindou, Klincksieck, 1974; Art, Gnose et Alchimie, Le Courrier du Livre, 1987; L’Initiatrice, Jacqueline Renard, 1990; Paroles d’urgences, Terre du Ciel, 1996, traducere în limba română (Iluminări pentru vremurile de pe urmă), Editura Mirabilis, 2001; Les Grands initiés du XX siècle, Ph. Lebaud, 1998; Les Alchimistes, Ph. Lebaud, 2000; Vie

spirituelle et modernité, L’Harmattan, 2009; Le Symbole de la Croix, Arma Artis, 2010; Orientations spirituelles pour un temps de crise, Pardes, 2010; Paysages de l’Esprit, Arma Artis, 2011; Le Soleil se lève à minuit, L’Harmattan, 2011. Jean Biès a fost un intelectual profund ataşat ideii că lumea postmodernă este organizată în aşa fel, încît împiedică viaţa interioară. Ce este interioritatea? Este lumea pe care o purtăm în noi, şi care se constituie din învelişuri încă relativ exterioare: mentalul şi psihicul; dincolo de acestea este Spiritul, ceea ce nu este reductibil la nimic. În cărţile sale, una din teme era criza civilizaţiei occidentale, care se accelerează şi care afectează ansamblul planetei, umanitatea convertindu-se de nevoie sau cu bucurie la ideologia materialistă. În crize grave, soluţiile orizontale sînt de un ajutor limitat şi provizoriu. Este nevoie de o transformare radicală a modurilor de gîndire…

Cartea lui Percy John Harvey este o introducere în simbolismul şi ritualul gradului, de altfel lectura sa atenta şi privirea desenelor creează, atît cît se poate în afara ritualului, atmosfera gradului.

Percy John Harvey, britanic trăitor în mediul cultural francez se interesează de iconografia sacră, de hermeneutica masonică, de simbolismul masonic într-o manieră originală, în cărţile sale găsind alături de interpretări şi explicaţii o bogată iconografie. Un exemplu în acest sens îl constituie trilogia consacrată maestrului secret. Primul volum, Le Maître secret, I - Le symbolisme du grade este despre gradul de maestru, cel care introduce în masonerie legenda lui Hiram, personaj biblic amintit în Cartea Regilor; masoneria extinde legenda, adăugînd drama maestrului ucis de trei calfe, întrupări ale ignoranţei, fanatismului şi ambiţiei, care îi cereau parola gradului de maestru. Viaţa şi moartea maestrului Hiram se transformă în mit iniţiatic, devin mitul fondator al masoneriei. Moartea iniţiatică este repetiţia dramei primordiale care aminteşte necesitatea morţii pentru a accede la o altă înţelegere a universului. Ritualul gradului de maestru încheie seria gradelor lojilor albastre, dar este urmat într-o frumoasă succesiune de gradul de maestru secret, primul din seria gradelor lojii de perfecţie. Cartea lui Percy John Harvey este o introducere în simbolismul şi ritualul gradului, de altfel lectura sa atenta şi privirea desenelor creează,

atît cît se poate în afara ritualului, atmosfera gradului. Sînt descrise decorurile, aşezarea în templu, simbolurile unor decoruri (menora, tabloul lojii, cheia de fildeş cu litera Z, bijuterile, demnitarii şi ofiţerii lojii, cununa de lauri şi măslin). Următorul volum, Le Maître secret, II – L’élévation au 4 degré, intră în detaliile ritualului de iniţiere în gradul de maestru secret, cu detalii interesante cărora li se adaugă totdeauna şi ilustraţii lămuritoare, despre voalul care separă loja de Sfînta Sfintelor, despre călătoria iniţiatică şi călătoriile simbolice. Ultimul volum al trilogiei, Le Maître secret, III – Ses prolongements. Du Maître parfait à l’Intendant des Bâtiments, subliniază că gradul de Maestru Secret nu este numai primul grad al lojilor de perfecţie, ci poate fi văzut şi ca un grad de introducere în ciclul solomonian. Cheia de fildeş, coroana de lauri şi măslin…

Colecţia „Les Symboles Maçonniques” a editurii pariziene Maison de Vie a ajuns la numărul 60, ilustrînd amploarea simbolismului masonic atît în ceea ce priveşte masoneria primelor trei grade, cît şi prin prezentarea unor simboluri aparţinînd riturilor de perfecţie.

Corpus Hermeticum. Ca totdeauna, odată cu încercările serioase de înţelegere a unei spiritualităţi vechi, vag cunoscute, apar şi deformările; aşadar, odată cu egiptologia a apărut şi egiptomania! Didier Michaud, filosof şi jurnalist, propune în recenta sa carte Le rite „égyptien” de Memphis Misraim o cale care să orienteze cititorul în labirintul masoneriei „egiptene”. Primele surse pentru cunoaşterea civilizaţiei faraonice au fost Biblia şi autorii greci şi romani; a fost nevoie de geniul lui Champolion pentru a descifra hieroglifele, acel unic gen de scriere în care pictogramele sînt încărcate de un bogat conţinut spiritual. De vreme ce Egiptul înseamnă mister, era inevitabilă întîlnirea cu masoneria dornică să reaprindă flacăra altor mistere decît cele ale religiilor revelate. Mozart, abatele Terrasson, Dom Pernety vor face loc influenţelor egiptene în operele şi lucrările lor. Sigur nu poate fi omis numele lui Cagliostro, magician, alchimist, eretic, aventurier, fondator al „ritului înaltei masonerii egiptene”. La 21 mai 1814 fraţii Bedarride au instituit la Paris ritul de Misraim, a cărui sursă nu poate fi atestată, totul întemeindu-se pe legendă şi ipoteză; statutele noului rit cuprindeau

90 de grade împărţite în 17 clase; ei nu sînt creatorii ritului, doar că după iniţierea lor în Italia l-au adus în Franţa unde l-au modelat profund. Ritul se distingea prin înaltul esoterism, prin profunda spiritualitate, dar uneori era total impermeabil la noţiunea de mister, fundamentală unui demers iniţiatic; întrucît recruta „vîrfuri” ale masoneriei, ritul a intrat în dizgraţia Marelui Orient, în primii ani ai secolului al XX-lea intrînd în adormire. În jurul anului 1838 i-a naştere la Paris ritul Memphis, privit cu reticenţă de la bun început de fraţii Bedarride care îl şi denunţă ca fiind o asociaţie ce adăposteşte loji republicane, motiv care duce la dizolvarea lojilor franceze şi mutarea activităţii ritului în alte ţări.În 1862, Napoleon al III-lea a cerut unificarea masoneriei franceze, cele două rituri „egiptene” s-au întîlnit, fiecare revendicînd întîietatea şi descendenţa din tradiţie; un lucru era…

Cartea lui Alain Bernheim, pianist de renume care în 1980 a abandonat cariera artistică dedicîndu-se studierii francmasoneriei, este un exemplu de cercetare şi de rigoare; atent la nuanţe şi detalii, autorul aşază „sub lupă” manuscrisul şi versiunea tipărită a Discursului lui Ramsay, le aşază pe coloane pentru a le putea urmări mai uşor şi pentru a sesiza deosebirile.

Cavalerul Andrew Michael Ramsay este una dintre personalităţile remarcabile ale începuturilor masoneriei moderne. Născut în Scoţia, către sfîrşitul secolului al XVII-lea, iniţiat la Londra, în 1730, Ramsay, iacobin convins, este nevoit să emigreze în Franţa, în 1736 apărînd pe scena masonică franceză. Este anul în care va rosti unul dintre cele mai cunoscute discursuri masonice, adeseori citat, poate nu totdeauna urmat în litera şi spiritul sale. Descoperiri de dată relativ recentă indică existenţa a două discursuri, semnalează diferenţe între originalul păstrat în Biblioteca de la Epernay şi versiunile tipărite. Acestui subiect îi consacră Alain Bernheim recenta sa carte Ramsay et ses deux discours, Paris, Editions Télètes, 2011, 96 p. Manuscrisul discursului lui Ramsay, păstrat la Epernay, are notată pe prima pagină data de 26 decembrie 1736; era ajunul sărbătorii sf. Ioan Evanghelistul, zi în care contele de Derwentwater acea să fie ales Mare Maestru. În martie 1737, Ramsay a trimis discursul către imprimerie, pentru o versiune tipărită. De aici începe „odiseea” discursurilor lui Ramsay. Alain Bernheim a transcris atît manuscrisul de la Epernay, cît şi versiunile

tipărite, făcînd o analiză comparativă a textului şi a ideilor exprimate în discursuri. Analizînd versiunea manuscrisă şi sursele sale, Alain Bernheim este tranşant: „Ramsay pare să fi fost un plagiator – ceea ce nu era considerat un păcat mortal în secolul al XVIII-lea dar suscita foarte multă ironie -, motiv pentru care mai multe idei care se întîlnesc în preambul, comune manuscrisului şi versiunilor tipărite, provin din scrierile altor autori şi nu sînt fructul imaginaţiei sale”. Bernheim identifică în primele rînduri ale discursului ideile lui Fenelon despre filantropie, secretul inviolabil şi gustul pentru artele frumoase, iar în alte paragrafe găseşte idei preluate din Constituţiile lui Anderson. O idee remarcabilă, deşi nici ea total originală, pare a fi cea după care Solomon ar fi înscris în hieroglife statutele şi misterele ordinului masonic, Codul original al ordinului, păstrat după prima şi a doua distrugere a Templului…

În opinia autorului, recenta sa carte trebuie văzută ca un „instrument de lucru“ destinat să-l ajute pe ucenic să aprofundeze simbolismului gradului, să permită fiecărui mason să adauge noi elemente care îi pot fi folositoare înaintării sale pe calea iniţiatică, totul sub forma unei cărţi care îmbină textul cu imaginea.

De la „dezvăluirile” lui Samuel Prichard şi ale abatelui Pérau, noţiunea de secret masonic a fost reformulată în mai multe rînduri, iar secretului masonic i s-au dat noi înţelesuri. Astăzi, ritualurile, parolele, semnele sînt cunoscute celor interesaţi, atît celor dinăuntrul ordinului, cît şi celor dinafară; celor dinăuntru pentru că le învaţă în ritual, celor din afară pentru că fiind publice, datorită numeroaselor cărţi masonice, le lasă iluzia că astfel pot pătrunde într-o lume a Tainei, a misterului, într-o fascinantă lume la care alţii nu au acces! Din păcate, de multe ori chiar cei dinăuntru nu au acces la marile misterii, cît despre cei din afară, bucuria lor este în van, nu vor înţelege niciodată misterul întîmplărilor şi trăirilor din spatele vălului. Citirea unui ritual nu face pe nimeni mason, după cum nici simpla purtare a unui şorţ nu îţi dă dreptul să te consideri urmaşul direct al lui Goethe! Bibliografia masonică în limbile franceză şi engleză depăşeşte numărul de douăzeci de mii de volume. Ce ar mai fi de scris şi ce ar putea aduce nou un nou titlu? Din fericire este un domeniu în care mai

sînt multe aspecte de interpretat, şi deşi masoneria, ca inspiraţie şi respiraţie, este o instituţie venită din vechime şi întemeiată pe Tradiţie, este încă un spaţiu neocupat în ceea ce priveşte împletirea armonioasă a surselor şi inovaţiilor aparţinînd masoneriei. O carte novatoare se vrea şi cea propusă de Percy John Harvey: La franc-maçonnerie expliquée par l’image; tome I - Le grade d’apprenti; Paris, Editions Maison de Vie, 2013, 302 p. În opinia autorului, recenta sa carte trebuie văzută ca un „instrument de lucru“  destinat să-l ajute pe ucenic să aprofundeze simbolismului gradului, să permită fiecărui mason să adauge noi elemente care îi pot fi folositoare înaintării sale pe  calea iniţiatică, totul sub forma unei cărţi care îmbină textul cu imaginea. Iconografia lucrării intervine aproape de text, imaginea şi textul susţinîndu-se în încercarea de…