Lumea contemporană nelipsită de angoase şi nelinişti caută refugii spirituale, iar unul dintre acestea este Pitagora, căruia oamenii de astăzi caută să-i înţeleagă misterul vorbelor şi al confreriei sale. Cartea lui Jean Mallinger reuşeşte să ne apropie de un univers îndepărtat doar în timp, deloc departe de eternele nelinişti şi căutări ale spiritului.

Este un paradox cunoscut şi acceptat faptul că existenţa lui Pitagora este certificată istoric, dar despre el ca persoană nu se ştiu prea multe lucruri cu certitudine; la aceasta a contribuit în mare măsură şi caracterul secret, închis al şcolii sale, celebră prin idealizarea Maestrului, şi deopotrivă prin păstrarea secretului. Puţinele lucruri care se ştiu despre Pitagora sînt cunoscute prin operele lui Iamblichos, Porphyrios sau Diogene Laertius. Pornind de la sursele vechi, dar şi de la studiile moderne, Jean Mallinger a scris o monografie despre înţeleptul grec, recent tradusă în limba română: Pitagora şi misterele antichităţii, Bucureşti, Editura Herald, Colecţia „Mistere dezvăluite”, 2013, traducere Cornelia Dumitru. Şi celor din vechime, ca şi autorilor contemporani le este greu să separe legenda de adevăr, cu atît mai mult cu cît personalitatea lui Pitagora a fost înconjurată cu multă simpatie. Venit de la Samos la Crotona, Pitagora (potrivit legendei numele vine de la Pythia, cea care i-a vestit naşterea) a întemeiat o şcoală nu în ţara lui ci pe un pămînt nou unde lucrarea sa va fi primită pentru a străluci în veşnicie. Propovăduind morala,

iubirea cetăţii şi a adevărului el cîştigă simpatia cetăţenilor din Crotona dar refuză orice demnitate, căci „iniţiatul inspiră, luminează, îşi veghează concetăţenii; domneşte din punct de vedere moral, dar nu guvernează; nu poate administra el însuşi afacerile publice; element permanent de stabilitate etică, el este ochiul care vede totul, mîna care vindecă, vocea care linişteşte şi mângâie. Armatele sale sunt spirituale şi nu au nimic material sau profan.” Pitagora era extrem de atent în privinţa admiterii în ordinul său, evitînd pe cei lacomi, veniţi din curiozitate sau interes; odată admis novicele era supus unor probe dure care îi întăreau caracterul şi lăsa să se vadă dacă alegerea a fost bună, atît pentru ordin cît şi pentru novice. Se ştie că un număr de ani novicii nu-şi vedeau Maestrul „ascuns” privirilor lor în spatele unei perdele. După gradul preparator,…

Tratatul Aurora consurgens nu este o scriere originală, autorul fiind mai puţin atras de o posibilă confruntare între alchimie şi creştinism , fiind mai atras de succesiunea de imagini, de embleme, totul într-o scriere de mare expresivitate şi frumuseţe

Pentru adepţii săi alchimia este o adevărată filosofie hermetică, este mamă a tuturor ştiinţelor pentru că ea conţine principiile tuturor celorlalte. Adevărată gnoză care insistă pe complementaritatea necesară între corp şi spirit, alchimia este abordarea esoterică complexă unde se întîlnesc o cercetare operativă asupra materiei şi una speculativă asupra sinelui pentru a găsi piatra filosofală. Alchimia a avut epoca sa de glorie, lungă cronologic, din antichitate pînă către sfîrşitul Renaşterii, şi o vastă arie de răspîndire, din Egipt pînă în îndepărtatul Orient. Iluminismul a adus, paradoxal, o diminuare semnificativă a interesului pentru alchimie şi treptat o excludere a alchimiei din sfera celor rezervate intelectului luminos, atoatebiruitor, dar supus unui facil mecanicism care nu poate explica diversitatea şi frumuseţea acestei lumi. Titus Burckhardt făcea o remarcă interesantă: „Pare să nu fi frapat pe nimeni că o artă fundamental absurdă a putut, în ciuda nenumăratelor eşecuri şi dezamăgiri, să persiste cu o asemenea continuitate şi statornicie în sînul celor mai diverse civilizaţii.” Tot cărturarul elveţian avansa şi o explicaţie: alchimia lucrează pe un alt plan decît ştiinţa empirică modernă! Alchimia a fost redescoperită în

modernitate, unul dintre cei preocupaţi de Marea Operă fiind Carl Gustav Jung. Ilustrul psihiatru elveţian a fost preocupat de alchimie şi a scris două lucrări fundamentale: Psihologie şi alchimie şi Mysterium Coniunctionis. Carl Gustav Jung a descoperit alchimia lecturînd tratatul chinez Secretul Florii de Aur, scris în secolul al XVII-lea, şi despre care Jung spune că l-a aşezat pe calea bună a cercetărilor sale; mai tîrziu avea să descopere copia unui manuscris medieval, Aurora consurgens, atribuit lui Toma de Aquino. Încîntat de manuscris, copia bine păstrată era depozitată la Biblioteca Naţională a Franţei, Carl Gustav Jung i-a cerut discipolei sale Marie-Louise von Frantz să traducă manuscrisul. Textul latin, traducerea şi comentariile compun al treilea volum din Mysterium Coniunctionis; traducerea în germană a apărut la Zurich în 1957; în ediţia în limba română a operei lui C.G. Jung, Aurora…

Cartea scrisă de Gaëlle Charpentier este o frumoasă incursiune în tainele iniţierii, ghidată de Kipling, Goethe, Mozart sau Hesse, o pledoarie pentru căutarea spirituală, un îndemn: cei ce vor afla începutul vor cunoaşte şi sfîrşitul

Deşi formula în sine nu este amintită în cele mai multe din lucrările despre ritualurile masonice, nimeni nu va fi admis la iniţiere pînă cînd expertul lojii nu confirmă că aduce la poarta templului „un om liber şi de bune moravuri”. În jurul acestei formule se articulează recenta carte semnată de Gaëlle Charpentier: Libre et de bonnes moeurs. Les grandes étapes de l’initiation maçonnique, Paris, Editions Maison de Vie, 2013, 128 p. Prin răspunsul amintit mai sus sînt dovedite „autenticitatea dorinţei şi sensul etic al persoanei care a făcut cererea de primire”, dar se ia act şi de angajamentul novicelui de a urma neabătut calea adevărului şi de a practica virtutea. Libertatea este acea putere care l-a îndrumat pe novice pînă la poarta templului şi poate fi asemănată cu puterea de care vorbea Meister Eckhart: ceva ce nu este legat nici de loc, nici de timp, nici de trup, ci emană din spirit, rămîne în spirit. Sensul etic este probat în timpul verificărilor şi al probelor trecute sub bandou şi se confirmă în timp prin conduită, bunăvoinţă, toleranţă şi respect de sine şi faţă

de ceilalţi. În Evul Mediu cuvîntul „franc” desemna putinţa de a circula liber, iar de aici sensul iniţierii însemna îndepărtarea de lumea limitată şi convenţională, apropierea de lumea infinită şi luminoasă a simbolului, punte între văzut şi nevăzut. Masoneria speculativă propune aceeaşi cale a apropierii de perfecţiune printr-o detaşare progresivă de ceea ce nu este esenţial şi prin ordonarea vieţii în jurul axei Luminii, dar aceasta are loc printr-o luptă individuală împotriva vanităţii, ambiţiei, orgoliului. Moartea iniţiatică este trecerea către lumina cunoaşterii dincolo de tenebrele ignoranţei. Hermann Hesse spunea că nu ştii nimic despre Înţelepciune atît timp cît nu ai făcut proba tenebrelor. Gaëlle Charpentier găseşte corespondenţe masonice în frumoasa şi puţin studiata scriere a lui Goethe, Basmul; cu priceperea unui scriitor talentat, Goethe „ascunde” în povestirea sa elemente care se regăsesc în ritualurile masonice, trebuie…

Cartea Laviniei Bârlogeanu este o dovădă de netăgăduit că autoarea este îndrăgostită de Jung. În mod simbolic şi fericit, Jung a luat-o de mînă pentru a o călăuzi într-un adevărat nigredo alchimic, amintindu-i neîncetat că este vorba de o iniţiere în care lumina nu apare decît după trecerea prin tenebre.

În ultimii ani s-a remarcat o preocupare pentru opera lui Carl Gustav Jung, atît prin interesul pentru traducerea operei sale, a unor cărţi în măsură să apropie publicul din România de domeniul nu tocmai familiar al psihologiei analitice, cît şi prin lucrări ale unor autori români care dovedesc o real interes pentru problemele nicicînd încheiate ale psihicului uman. S-au tradus mai multe volume din operele complete, iar în 2011 a apărut şi de acum celebra Cartea Roşie, autobiografia spirituală a lui Jung. Printre autorii care au dovedit o adevărată şi statornică apropiere de opera lui Jung, care au reuşit să pătrundă în profunzimea studiilor despre psihism, despre inconştient, despre căutarea Sinelui se numără Lavinia Bârlogeanu. A fost mai întîi romanul Arrhetonul (Nemira, 2012) în care Jung însuşi, „doctorul de minţi” din Zurich, un Jung la persoana întîi, lămureşte unele aspecte biografice păstrate cu discreţie; a urmat o altă carte, de această dată despre căutarea Sinelui: Jung îndrăgostit de suflet. Sinele: între om, Dumnezeu şi diavol, Nemira, colecţia „Porta magica”, 2013. Întîlnirea cu Jung este departe de a se consuma în lectura tihnită a cîtorva cărţi, fie printre ele şi Cartea Roşie; nicidecum,

întîlnirea adevărată cu Jung trece dincolo de litera textului, se petrece în profunzimea trăirilor sufleteşti, în confruntarea cu Sinele, în configurarea şi reconfigurarea inconştientului, în recunoaşterea existenţei şi a unei alte lumi decît cea raţională. Întîlnirea cu Jung poate avea loc printr-un hazard, dar totdeauna vine în întîmpinarea unei necesităţi. Mulţi dintre cei care astăzi desluşesc sensul scrierilor şi terapiei lui Jung s-au întîlnit cu psihiatrul şi savantul elveţian la o răscruce existenţială, într-un moment de cumpănă. Într-un recent interviu Lavinia Bârlogeanu mărturiseşte că după un coşmar teribil a coborît în bibliotecă şi întîmplător a pus mîna pe cartea de amintiri a lui Jung (Amintiri, vise, reflecţii); a fost un hazard că nu ales o altă carte? A fost o necesitate întîlnirea cu Jung, ale cărui interpretări ale…

Mitul Pelicanului pune în lumină soclul iniţierii, actul prin care sacrul se întrupează în polarităţile vieţii, masculin şi feminin, ceea ce aminteşte de Poimandres despre care scrie Hermes Trismegistos: „Eu sînt Poimandres (Nous), Inteligenţa Atotstăpînitoare, iar Nous-ul tău este Dumnezeu Tatăl: nu sînt despărţiţi niciodată unul de celălalt şi această împreunare dintre ei este viaţa.”

Auzim deseori vorbindu-se despre masonerie ca fiind Arta regală. Ce este arta? Este masoneria o artă? Este Arta regală? La aceste întrebări, şi la altele, încearcă să răspundă Jean Onofrio în recenta sa carte L’Art royal de la franc-maçonnerie. De la royauté en esprit à la construction du temple (Paris, Editions Maison de Vie, 2013, 128 p.). Arta este expresia unui mister al vieţii, ea cere coerenţă şi armonie. Johann Valentin Andreae scria că misiunea artei este sesizarea adevărului primordial, să facă auzit ceea ce altfel rămîne neauzit, să enunţe Cuvîntul primordial, să reproducă imaginile primordiale. Pentru Jean Onofrio „francmasoneria iniţiatică este tripla expresie a artei: o artă de a trăi, o artă de a construi şi o artă de a muri.” Arta regală nu este o artă plăcută regelui, ci este arta regelui, istoricii care au studiat sacralizarea puterii regale susţinînd că regele avea un corp individual şi muritor, şi un corp simbolic şi nemuritor. Corpul muritor, cu finitudinea sa, este un receptacol temporar, dar el este locuit de un corp nemuritor. Cu cele

trei coloane, masoneria dispune de instrumentele/uneltele unei gîndiri creatoare; naşterea şi dezvoltarea unei gîndiri creative devin posibile pornind de la invariantele de la care masonii nu pot devia. „În aceasta constă cu adevărat marele secret şi marele mister al Artei regale”, precizează autorul. Realizată de masonii operativi, Arta regală este punerea în operă după legi divine, şi reprezintă un ideal de creaţie a templului şi de manifestare a Luminii. Templul este o hieroglifă monumentală a prezenţei divine, este un arhetip care uneşte ceea ce este jos cu ceea ce este sus, tenebrele cu Lumina, spiritul cu materia, cerul cu pămîntul. „Templul, spunea Jean Hani, este fixarea prezenţei spirituale într-un suport material.” Templul este imagine a omului şi deopotrivă a universului. Sigur, sînt formulări reale, pline de tîlc şi de învăţăminte; dar dacă toate acestea sînt publicate, cunoscute, predate în şcoli şi universităţi, care este tipul…

James A. Hall, psihiatru şi specialist în opera lui Jung, reuşeşte în cartea sa să ne convingă de faptul că visul este o entitate misterioasă de care trebuie să ne apropiem fără teamă, dar nici să vedem în el rezolvarea tuturor problemelor psihismului uman.

Interpretarea viselor şi lucrul cu visele în terapia analitică ocupă un loc important în opera lui C. G. Jung. De altfel, şi în opera şi psihoterapia lui Freud, mentor al lui Jung, într-o anumită perioadă de începuturi, visul şi interpretarea sa are un rol determinant. În ultimii ani şi în România opera lui Jung a început să fie studiată, a început să fie tipărită opera sa, a apărut şi de acum celebra Carte roşie, iar unele edituri au colecţii consacrate operei lui Jung. Una din lăudabilele iniţiative editoriale aparţine Editurii Herald, care a lansat colecţia „Jungiana”, coordonată de Gabriela Deniz. Amintim cîteva titluri ale colecţiei: Dicţionar critic al psihologiei analitice jungiene (Andrew Samuels, Bani Shorter, Fred Plaut), Psihoterapie. Experienţa unui jungian (Marie-Louise Von Franz), Jung şi post-jungienii (Andrew Samuels). În rîndurile ce urmează vom face cîteva comentarii pe marginea unei cărţi din aceeaşi colecţie: James A. Hall, Interpretarea jungiană a viselor, 2013, 174 p. Jung spunea despre vise că sînt produsele spontane ale psihicului inconştient, care prezintă adevărul natural. Deşi iniţial influenţat de Freud, Jung citise în anii formării cartea maestrului, Interpretarea viselor,

metoda jungiană este mai puţin rigidă, optînd pentru o înţelegere a psihismului uman pe patru niveluri: conştientul personal, inconştientul personal, psihicul obiectiv, conştientul colectiv. Acestea la rîndul lor cuprind structuri generale (complexele şi imaginile arhetipale) şi structuri specializate (eul, persoana, umbra, animus/anima). Psihologia analitică jungiană este greu de înţeles în afara deprinderii de a opera cu termenii şi conceptele lui Jung; printre aceşti termeni se distinge individuarea, procesul în cadrul căruia o persoană încearcă în viaţa reală să înţeleagă potenţialul înnăscut individual al psihicului său. Acest proces de individuare implică un dialog continuu între eu, centru competent al conştiinţei, şi Sine, centru misterios reglator al întregului psihic. Visul este o experienţă umană universală, o experienţă de viaţă recunoscută retrospectiv: „Visul este o bucată de realitate a cărei origine este personală, dar neclară, a cărei semnificaţie este bogată,…

În debutul cărţii Mitul lui Sisif, Albert Camus se întreba dacă viaţa merită să fie trăită, întrebare care pentru noile generaţii înseamnă dacă viaţa poate avea un sens. Rîndurile care urmează nu sînt despre Albert Camus, dar amintirea numelui său se regăseşte în sensul pe care l-a dat vieţii şi filosofiei un gînditor francez recent plecat dintre noi: Jean-François Mattéi (n. 9 martie 1941, Oran – m. 24 martie 2014, Marsilia).

A predat filosofia greacă şi metafizica la Universitatea „Sophia Antipolis” din Nisa, a fost membru al Institutului Franţei; este autor al unei impresionante opere filosofice, din care amintim: L’Etranger et le Simulacre, PUF, 1983; L’Ordre du monde, PUF, 1989; Platon et le miroir du mythe, PUF, 1996; La Barbarie intérieure, PUF, 1999; Heidegger et Holderlin, PUF, 2001; Le regard vide, Flammarion, 2007, premiul Montyon al Academiei Franceze; Le Sens de la demesure, Sulliver, 2009; Jorge Borges et la philosophie, Ovadia, 2010. A fost coordonatorul volumelor III (Les Oeuvres philosophiques) şi IV (Le Discours philosophique) din monumentala lucrare L’Encyclopedie philosophique universelle, PUF, 1992 şi 1998. Orice gîndire şi orice operă originală se înrădăcinează într-o limbă, într-un trecut şi într-un pămînt, dar această înrădăcinare nu exclude deschiderea spre universal, dar nici nu îi dă dimensiunea „actualităţii”; adevărata filosofie, susţinea Jean- François Mattéi, este „inactuală”, ceea ce aminteşte formularea eliptică a lui Parmenide: „Mi-e totuna de unde voi începe; căci acolo mă voi întoarce iarăşi”. Dintr-o astfel de perspectivă, putem înţelege şi formularea lui Whitehead care afirma că întreaga filosofie occidentală este o

notă în subsolul unei pagini scrise de Platon, filosoful de la care Jean-François Mattéi a plecat în demersul său pentru a reveni iarăşi ... Platon a criticat sever în mai multe rînduri mitologii, făcătorii de poveşti, ca şi poeţii, dar orice cititor al său nu poate fi decît uimit de importanţa şi bogăţia miturilor platoniciene, el propunînd un alt tip de învăţătură care priveşte datele profunde ale existenţei umane şi ale realităţii cosmosului: originea sufletului (Timaios), originea cunoaşterii (Phaidros), originea interogaţiei filosofice (Republica - mitul peşterii), mitul cosmogonic (Phaidon), iniţierea în frumos (Banchetul). Studiind miturile platoniciene, Jean-François Mattéi a încercat să urmeze o cale diferită „arătînd că pentru Platon dialogul era legat de o dramatizare a existenţei umane. El instaurează o „metalogie” originală care trebuie sesizată în practica reală a pesonajelor şi a discuţiilor lor efective, după un principiu constitutiv care…

Cabala cuprinde două studii: Maaseh Bereshith, care studiază primul capitol al Facerii şi este consacrată cosmologiei şi corespunde micilor mistere, cum le numeau grecii, urmărind reaşezarea omului în starea primordială, şi Maaseh Merkavah, care studiază primul capitol din Ezechiel şi este consacrată teologiei şi corespunde marilor mistere din tradiţia greacă, adică identificării omului cu întregul Univers, în tradiţia ebraică.

André Benzimra este un nume cunoscut cititorilor acestui site. Aici am mai scris despre cărţi ale sale cum ar fi Exploration du temple maçonnique à la lumière de la kabbale, Dervy, 2007, sau Hermétisme et alchimie dans la kabbale. Prolongements maçonniques, Archè, 2009; André Benzimra este autor de studii şi cărţi consacrate esoterismului, Cabalei şi masoneriei. De curînd a mai semnat o carte subscrisă aceloraşi domenii: Petits et grand Mystères dans la Kabbale. L’Oeuvre du Commencement. L’Oeuvre du Char, Editions de la Hutte, coll. „Feux sacrés”, 2013, 348 p. Cabala cuprinde două studii: Maaseh Bereshith, care studiază primul capitol al Facerii şi este consacrată cosmologiei şi corespunde micilor mistere, cum le numeau grecii, urmărind reaşezarea omului în starea primordială, şi Maaseh Merkavah, care studiază primul capitol din Ezechiel şi este consacrată teologiei şi corespunde marilor mistere din tradiţia greacă, adică identificării omului cu întregul Univers, în tradiţia ebraică. Bereschith (La început) este primul cuvînt al Bibliei, ceea cea

stîrnit unele nedumeriri: de ce lumea a fost creată prin litera b şi nu prin a; sigur, se poate răspunde că Thora începe cu b şi nu lumea, dar pentru gînditorii ebraici lumea şi Cartea sacră nu sînt realităţi diferite întrucît „în sfera divină unde lucrurile sînt unificate, nu sînt două lucruri distincte, lumea şi Biblia, ci unul singur.” Rînd pe rînd Andre Benzimra supune analizei versetele primelor două capitole din Facerea. Omul trebuie să îndrepte păcatul căderii în ispită lucrînd fără încetare la reconcilierea opuşilor, la reconcilierea bărbatului şi a femeii, a cerului şi a pămîntului. Maaseh Merkavah are ca obiectiv să conducă iniţiatul la gradul de Adam Qadmon, Omul Primordial, pentru a încheia cu procesul de identificare cu divinitatea. (mai mult…)

Ca şi primul număr al revistei, şi acesta arată că spiritualitatea masonică poate fi privită din perspectivă interpretativă, filosofică, dincolo de reducţionismul căzut în banalitate, şi nu doar din afară...ci, de multe ori, de prea multe ori, chiar dinăuntru ...

Studiul lui Jacques Zurbach, despre filosofia acţiunii în francmasonerie, porneşte de la cîteva reflecţii asupra acţiunii, despre întrebările iniţiatului asupra posibilităţilor sale, despre acţiune şi contemplare. Al doilea număr al publicaţiei Mémoires de l’Académie maçonnique, publicat de editura La Hutte în octombrie 2013, poartă titlul Regards sur la philosophie maçonnique 1. Studiile reunite în acest volum, la origine conferinţe rostite în reuniunile Academiei masonice, sînt despre filosofia masonică, formulare care îi va nedumeri pe cei dispuşi să vadă în masonerie un nesfîrşit şir de conspiraţii, pe cei care nu înţeleg că există o spiritualitate masonică. În editorialul revistei, Michael Segall, preşedinte al Academiei masonice şi director al revistei, reaminteşte că filosofia abordează chestiunile fundamentale ale lumii şi spiritului într-o manieră sistematică, critică şi raţională. Studiul lui Jacques Zurbach, despre filosofia acţiunii în francmasonerie, porneşte de la cîteva reflecţii asupra acţiunii, despre întrebările iniţiatului asupra posibilităţilor sale, despre  acţiune şi contemplare.

Sînt amintite teorii ale acţiunii, ale acţiunii creatoare, cele care văd în om un demiurg al lumii politice şi sociale, dar şi al propriei fiinţe. Dar ce înseamnă filosofie masonică? Definiţiile date de Aristotel sau de Descartes au vreo legătură cu ritualurile masonice? Filosoful poate fi văzut ca un om care încearcă să înţeleagă misterul acestei lumi; printre misterele lumii se regăseşte şi condiţia umană, iar masoneria tocmai despre aceasta vorbeşte, întreg exerciţiul ei fiind ameliorarea condiţiei umane. Calea iniţiatică este metoda care ne aşază pe calea Cunoaşterii care ne lasă să descoperim comorile filosofiei. (mai mult…)

Studiul lui Jean-Bernard Lévy este consacrat morfologiei, formelor şi structurilor riturilor şi ritualurilor iniţiatice;

La începutul anumui 2009 un grup de intelectuali francezi preocupaţi de spiritualitatea masonică a constituit la Paris Academia masonică, o instituţie care şi-a propus să fie un grup de reflecţie asupra filosofiei Ritului Scoţian Antic şi Acceptat şi a masoneriei în general. Dintre membrii Academiei amintim pe Michael Segall, Jean-Bernard Lévy, Alain Bernheim, Philippe Langlet, Pierre Boutin, Jean-Luc Maxence, Jean Solis, Louis Trébuchet. Academia masonică se reuneşte în cadrul unor sesiuni în care se susţin conferinţe urmate de discuţii; conferinţele susţinute în anul 2009 au fost reunite în volumul Mémoires de l’Académie Maçonnique, numéro 1, avril 2013, Franc-maçonnerie et structure, publicat de editura La Hutte. Studiul lui Jean-Bernard Lévy este consacrat morfologiei, formelor şi structurilor riturilor şi ritualurilor iniţiatice; pornind de la teoriile structuraliste ale lui Ferdinand de Saussure, Gilbert Durand, Claude Lévi-Strauss, Jacques Derrida, Umberto Eco, Tzvetan Todorov, de la lecturile asupra miturilor şi poveştirilor aparţinînd lui Vladimir Propp, Arnold Van Gennep sau Pierre Brunel, Jean-Bernard Lévy propune o analiză asupra ritualului în lumina acestor cercetări, în încercarea de a propune cercetătorilor un instrument de lucru şi de reflecţie pentru studierea teoretică a

masoneriei folosind surse venind dinspre ştiinţele umane, sociologie, etnologie, antropologie, artă. În mod curios, nu s-a făcut o analiză sistematică a riturilor şi ritualurilor masonice în epoca structuralismului triumfant. Astăzi structuralismul este mort, dar un studiu întemeiat pe forme şi morfologii este de actualitate. Pînă acum, masoneria nu a făcut obiectul de studiu al vreunei disciplinei umaniste; unii istorici s-au ocupat de rădăcinile ordinului, iar unii psihanalişti au văzut în practica masonică o căutare introspectivă, iar în ceremonii şedinţe de psihanaliză colectivă! Nu putem să nu amintim că înşişi masonii se ocupă doar de istoria masoneriei, de evoluţia ei. Excepţiile notabile în spaţiul francez sînt Philippe Langlet şi Bruno Etienne, în vreme ce Antoine Faivre sau Jean-Pierre Brach sînt atraşi mai mult de esoterism şi mai puţin de masonerie. Cel care a pus în lumină cele trei…