Cartea Laviniei Bârlogeanu este o dovădă de netăgăduit că autoarea este îndrăgostită de Jung. În mod simbolic şi fericit, Jung a luat-o de mînă pentru a o călăuzi într-un adevărat nigredo alchimic, amintindu-i neîncetat că este vorba de o iniţiere în care lumina nu apare decît după trecerea prin tenebre.

În ultimii ani s-a remarcat o preocupare pentru opera lui Carl Gustav Jung, atît prin interesul pentru traducerea operei sale, a unor cărţi în măsură să apropie publicul din România de domeniul nu tocmai familiar al psihologiei analitice, cît şi prin lucrări ale unor autori români care dovedesc o real interes pentru problemele nicicînd încheiate ale psihicului uman. S-au tradus mai multe volume din operele complete, iar în 2011 a apărut şi de acum celebra Cartea Roşie, autobiografia spirituală a lui Jung. Printre autorii care au dovedit o adevărată şi statornică apropiere de opera lui Jung, care au reuşit să pătrundă în profunzimea studiilor despre psihism, despre inconştient, despre căutarea Sinelui se numără Lavinia Bârlogeanu. A fost mai întîi romanul Arrhetonul (Nemira, 2012) în care Jung însuşi, „doctorul de minţi” din Zurich, un Jung la persoana întîi, lămureşte unele aspecte biografice păstrate cu discreţie; a urmat o altă carte, de această dată despre căutarea Sinelui: Jung îndrăgostit de suflet. Sinele: între om, Dumnezeu şi diavol, Nemira, colecţia „Porta magica”, 2013. Întîlnirea cu Jung este departe de a se consuma în lectura tihnită a cîtorva cărţi, fie printre ele şi Cartea Roşie; nicidecum,

întîlnirea adevărată cu Jung trece dincolo de litera textului, se petrece în profunzimea trăirilor sufleteşti, în confruntarea cu Sinele, în configurarea şi reconfigurarea inconştientului, în recunoaşterea existenţei şi a unei alte lumi decît cea raţională. Întîlnirea cu Jung poate avea loc printr-un hazard, dar totdeauna vine în întîmpinarea unei necesităţi. Mulţi dintre cei care astăzi desluşesc sensul scrierilor şi terapiei lui Jung s-au întîlnit cu psihiatrul şi savantul elveţian la o răscruce existenţială, într-un moment de cumpănă. Într-un recent interviu Lavinia Bârlogeanu mărturiseşte că după un coşmar teribil a coborît în bibliotecă şi întîmplător a pus mîna pe cartea de amintiri a lui Jung (Amintiri, vise, reflecţii); a fost un hazard că nu ales o altă carte? A fost o necesitate întîlnirea cu Jung, ale cărui interpretări ale…

Mitul Pelicanului pune în lumină soclul iniţierii, actul prin care sacrul se întrupează în polarităţile vieţii, masculin şi feminin, ceea ce aminteşte de Poimandres despre care scrie Hermes Trismegistos: „Eu sînt Poimandres (Nous), Inteligenţa Atotstăpînitoare, iar Nous-ul tău este Dumnezeu Tatăl: nu sînt despărţiţi niciodată unul de celălalt şi această împreunare dintre ei este viaţa.”

Auzim deseori vorbindu-se despre masonerie ca fiind Arta regală. Ce este arta? Este masoneria o artă? Este Arta regală? La aceste întrebări, şi la altele, încearcă să răspundă Jean Onofrio în recenta sa carte L’Art royal de la franc-maçonnerie. De la royauté en esprit à la construction du temple (Paris, Editions Maison de Vie, 2013, 128 p.). Arta este expresia unui mister al vieţii, ea cere coerenţă şi armonie. Johann Valentin Andreae scria că misiunea artei este sesizarea adevărului primordial, să facă auzit ceea ce altfel rămîne neauzit, să enunţe Cuvîntul primordial, să reproducă imaginile primordiale. Pentru Jean Onofrio „francmasoneria iniţiatică este tripla expresie a artei: o artă de a trăi, o artă de a construi şi o artă de a muri.” Arta regală nu este o artă plăcută regelui, ci este arta regelui, istoricii care au studiat sacralizarea puterii regale susţinînd că regele avea un corp individual şi muritor, şi un corp simbolic şi nemuritor. Corpul muritor, cu finitudinea sa, este un receptacol temporar, dar el este locuit de un corp nemuritor. Cu cele

trei coloane, masoneria dispune de instrumentele/uneltele unei gîndiri creatoare; naşterea şi dezvoltarea unei gîndiri creative devin posibile pornind de la invariantele de la care masonii nu pot devia. „În aceasta constă cu adevărat marele secret şi marele mister al Artei regale”, precizează autorul. Realizată de masonii operativi, Arta regală este punerea în operă după legi divine, şi reprezintă un ideal de creaţie a templului şi de manifestare a Luminii. Templul este o hieroglifă monumentală a prezenţei divine, este un arhetip care uneşte ceea ce este jos cu ceea ce este sus, tenebrele cu Lumina, spiritul cu materia, cerul cu pămîntul. „Templul, spunea Jean Hani, este fixarea prezenţei spirituale într-un suport material.” Templul este imagine a omului şi deopotrivă a universului. Sigur, sînt formulări reale, pline de tîlc şi de învăţăminte; dar dacă toate acestea sînt publicate, cunoscute, predate în şcoli şi universităţi, care este tipul…

James A. Hall, psihiatru şi specialist în opera lui Jung, reuşeşte în cartea sa să ne convingă de faptul că visul este o entitate misterioasă de care trebuie să ne apropiem fără teamă, dar nici să vedem în el rezolvarea tuturor problemelor psihismului uman.

Interpretarea viselor şi lucrul cu visele în terapia analitică ocupă un loc important în opera lui C. G. Jung. De altfel, şi în opera şi psihoterapia lui Freud, mentor al lui Jung, într-o anumită perioadă de începuturi, visul şi interpretarea sa are un rol determinant. În ultimii ani şi în România opera lui Jung a început să fie studiată, a început să fie tipărită opera sa, a apărut şi de acum celebra Carte roşie, iar unele edituri au colecţii consacrate operei lui Jung. Una din lăudabilele iniţiative editoriale aparţine Editurii Herald, care a lansat colecţia „Jungiana”, coordonată de Gabriela Deniz. Amintim cîteva titluri ale colecţiei: Dicţionar critic al psihologiei analitice jungiene (Andrew Samuels, Bani Shorter, Fred Plaut), Psihoterapie. Experienţa unui jungian (Marie-Louise Von Franz), Jung şi post-jungienii (Andrew Samuels). În rîndurile ce urmează vom face cîteva comentarii pe marginea unei cărţi din aceeaşi colecţie: James A. Hall, Interpretarea jungiană a viselor, 2013, 174 p. Jung spunea despre vise că sînt produsele spontane ale psihicului inconştient, care prezintă adevărul natural. Deşi iniţial influenţat de Freud, Jung citise în anii formării cartea maestrului, Interpretarea viselor,

metoda jungiană este mai puţin rigidă, optînd pentru o înţelegere a psihismului uman pe patru niveluri: conştientul personal, inconştientul personal, psihicul obiectiv, conştientul colectiv. Acestea la rîndul lor cuprind structuri generale (complexele şi imaginile arhetipale) şi structuri specializate (eul, persoana, umbra, animus/anima). Psihologia analitică jungiană este greu de înţeles în afara deprinderii de a opera cu termenii şi conceptele lui Jung; printre aceşti termeni se distinge individuarea, procesul în cadrul căruia o persoană încearcă în viaţa reală să înţeleagă potenţialul înnăscut individual al psihicului său. Acest proces de individuare implică un dialog continuu între eu, centru competent al conştiinţei, şi Sine, centru misterios reglator al întregului psihic. Visul este o experienţă umană universală, o experienţă de viaţă recunoscută retrospectiv: „Visul este o bucată de realitate a cărei origine este personală, dar neclară, a cărei semnificaţie este bogată,…