Cartea lui Alain Bernheim, pianist de renume care în 1980 a abandonat cariera artistică dedicîndu-se studierii francmasoneriei, este un exemplu de cercetare şi de rigoare; atent la nuanţe şi detalii, autorul aşază „sub lupă” manuscrisul şi versiunea tipărită a Discursului lui Ramsay, le aşază pe coloane pentru a le putea urmări mai uşor şi pentru a sesiza deosebirile.

Cavalerul Andrew Michael Ramsay este una dintre personalităţile remarcabile ale începuturilor masoneriei moderne. Născut în Scoţia, către sfîrşitul secolului al XVII-lea, iniţiat la Londra, în 1730, Ramsay, iacobin convins, este nevoit să emigreze în Franţa, în 1736 apărînd pe scena masonică franceză. Este anul în care va rosti unul dintre cele mai cunoscute discursuri masonice, adeseori citat, poate nu totdeauna urmat în litera şi spiritul sale. Descoperiri de dată relativ recentă indică existenţa a două discursuri, semnalează diferenţe între originalul păstrat în Biblioteca de la Epernay şi versiunile tipărite. Acestui subiect îi consacră Alain Bernheim recenta sa carte Ramsay et ses deux discours, Paris, Editions Télètes, 2011, 96 p. Manuscrisul discursului lui Ramsay, păstrat la Epernay, are notată pe prima pagină data de 26 decembrie 1736; era ajunul sărbătorii sf. Ioan Evanghelistul, zi în care contele de Derwentwater acea să fie ales Mare Maestru. În martie 1737, Ramsay a trimis discursul către imprimerie, pentru o versiune tipărită. De aici începe „odiseea” discursurilor lui Ramsay. Alain Bernheim a transcris atît manuscrisul de la Epernay, cît şi versiunile

tipărite, făcînd o analiză comparativă a textului şi a ideilor exprimate în discursuri. Analizînd versiunea manuscrisă şi sursele sale, Alain Bernheim este tranşant: „Ramsay pare să fi fost un plagiator – ceea ce nu era considerat un păcat mortal în secolul al XVIII-lea dar suscita foarte multă ironie -, motiv pentru care mai multe idei care se întîlnesc în preambul, comune manuscrisului şi versiunilor tipărite, provin din scrierile altor autori şi nu sînt fructul imaginaţiei sale”. Bernheim identifică în primele rînduri ale discursului ideile lui Fenelon despre filantropie, secretul inviolabil şi gustul pentru artele frumoase, iar în alte paragrafe găseşte idei preluate din Constituţiile lui Anderson. O idee remarcabilă, deşi nici ea total originală, pare a fi cea după care Solomon ar fi înscris în hieroglife statutele şi misterele ordinului masonic, Codul original al ordinului, păstrat după prima şi a doua distrugere a Templului…

În opinia autorului, recenta sa carte trebuie văzută ca un „instrument de lucru“ destinat să-l ajute pe ucenic să aprofundeze simbolismului gradului, să permită fiecărui mason să adauge noi elemente care îi pot fi folositoare înaintării sale pe calea iniţiatică, totul sub forma unei cărţi care îmbină textul cu imaginea.

De la „dezvăluirile” lui Samuel Prichard şi ale abatelui Pérau, noţiunea de secret masonic a fost reformulată în mai multe rînduri, iar secretului masonic i s-au dat noi înţelesuri. Astăzi, ritualurile, parolele, semnele sînt cunoscute celor interesaţi, atît celor dinăuntrul ordinului, cît şi celor dinafară; celor dinăuntru pentru că le învaţă în ritual, celor din afară pentru că fiind publice, datorită numeroaselor cărţi masonice, le lasă iluzia că astfel pot pătrunde într-o lume a Tainei, a misterului, într-o fascinantă lume la care alţii nu au acces! Din păcate, de multe ori chiar cei dinăuntru nu au acces la marile misterii, cît despre cei din afară, bucuria lor este în van, nu vor înţelege niciodată misterul întîmplărilor şi trăirilor din spatele vălului. Citirea unui ritual nu face pe nimeni mason, după cum nici simpla purtare a unui şorţ nu îţi dă dreptul să te consideri urmaşul direct al lui Goethe! Bibliografia masonică în limbile franceză şi engleză depăşeşte numărul de douăzeci de mii de volume. Ce ar mai fi de scris şi ce ar putea aduce nou un nou titlu? Din fericire este un domeniu în care mai

sînt multe aspecte de interpretat, şi deşi masoneria, ca inspiraţie şi respiraţie, este o instituţie venită din vechime şi întemeiată pe Tradiţie, este încă un spaţiu neocupat în ceea ce priveşte împletirea armonioasă a surselor şi inovaţiilor aparţinînd masoneriei. O carte novatoare se vrea şi cea propusă de Percy John Harvey: La franc-maçonnerie expliquée par l’image; tome I - Le grade d’apprenti; Paris, Editions Maison de Vie, 2013, 302 p. În opinia autorului, recenta sa carte trebuie văzută ca un „instrument de lucru“  destinat să-l ajute pe ucenic să aprofundeze simbolismului gradului, să permită fiecărui mason să adauge noi elemente care îi pot fi folositoare înaintării sale pe  calea iniţiatică, totul sub forma unei cărţi care îmbină textul cu imaginea. Iconografia lucrării intervine aproape de text, imaginea şi textul susţinîndu-se în încercarea de…