Dicţionarul lui Xavier Tacchella este folositor celor care vor să afle semnificaţia unor termeni ritualici, pronunţia şi scrierea lor corecte, dar şi corespondenţele lor numerice.

Toate ritualurile masonice folosesc termeni ebraici, iar aceasta nu ar trebui să nedumerească pe cineva de vreme ce în ritualuri se fac dese referiri la scrierile care compun Vechiul Testament. Xavier Tacchella, autor al cîtorva cărţi despre masonerie, unele prezentate pe acest site, se întreabă de ce masonii din secolul al XVIII-lea au optat pentru cuvinte ebraice, deşi cunoşteau greaca şi latina. Justificarea o găseşte într-un răspuns al lui Vuillaume, şi anume că misterele au venit în Europa odată cu revenirea cruciaţilor de pe Pămîntul Sfînt, idee susţinută şi de Cavalerul Ramsay; dincolo de nebuloasa originilor masoneriei, pe care cei mai mulţi le identifică cu un trecut legendar, încărcat de mister, în vreme ce alţii susţin că masoneria speculativă are ca data de naştere 24 iunie 1717, certă este prezenţa unor cuvinte ebraice în ritualuri, iar supărătoare este transcrierea şi pronunţia lor diferită; acest din urmă aspect l-a îndemnat pe Xavier Tacchella să ofere un util instrument de lucru: La signification des mots hébreux en franc-maçonnerie. Mémento pratique, Paris, Editions Maison de Vie, 2013, 330 p. Transpunerea cuvintelor ebraice nu

este un exerciţiu facil, celor 22 de litere corespunzîndu-le numere, imagini şi simboluri; de aici şi inexactităţile de traducere şi pronunţare; consultînd ritualurile, Xavier Tacchella a găsit util să restabilească buna ortografiere şi cea mai bună traducere a cuvintelor ebraice: “Literele ebraice au o particularitate specifică: Ele sînt vii! Fiecare dintre ele au o personalitate, un caracter. În interiorul unei combinaţii, ele au totdeauna o raţiune precisă de a se găsi într-un loc şi nu altundeva”. Autorul reaminteşte că înţelegerea semnificaţiilor profunde ale cuvintelor ebraice este cu neputinţă în afara Cabalei, a misticii ebraice, cea care a păstrat identitatea cultică şi culturală a unui popor de multe ori dispersat; nu întîmplător focarele majore ale misticismului evreiesc au fost, în Evul Mediu, Spania şi Franţa, pentru ca în zorii modernităţii să se mute în centrul şi estul Europei. Apărută în secolul…

Cartea lui Pierre Audureau este o binevenită încercare de explicare a originii importanţei numărului trei în masonerie

Din timpuri străvechi s-a speculat asupra semnificaţiei numerelor, a calităţii lor simbolice: “… ci toate le-ai rînduit cu măsură, cu număr şi cu cumpănă” (Cartea Înţelepciunii lui Solomon 11, 20). Multe din textele vechi egiptene sînt imnuri închinate simbolicii numerelor. Esoterismul occidental datorează o bună parte a inspiraţiei sale figurii legendare a lui Pitagora, reformator religios, taumaturg, matematician şi filosof, un om care, potrivit adepţilor, avea o natură intermediară între cea divină şi cea umană. Trăsătura originală a pitagorismului este suveranitatea Numărului. Întreaga tradiţie a căutării simbolisticii numerelor îl face pe Eugen Bindel să vorbească de o adevărată Mistică a numerelor: „Numărul este un spaţiu vid prin care suflă vîntul imaginaţiei, este asemenea unei harfe care, stîrnită de vînt, produce sunete magnifice. (…) Epocile trecute, care mai posedau încă valori spirituale, umpleau spaţiul vid al numerelor cu pneuma, suflul contemplaţiei spirituale a lumii”. Nimeni nu a cutezat să facă o ierarhizare a numerelor, alta decît cea strict matematică şi care ţine de succesiunea lor; Pierre Audureau, de formaţie matematician, dar şi cu serioase preocupări în descifrarea tainelor masoneriei, a publicat de curînd o carte

despre un anume  număr şi semnificaţiile sale: Le nombre trois et ses mystères, Paris, Maison de Vie, 2013, 160 p. Cartea începe tranşant cu o formulare la care aparent nu se mai poate adăuga altceva: „Numărul Trei este împodobit cu toate virtuţile şi cu toate puterile”. Mai departe  ne aminteşte că simbolica cifrei trei se poate lesne observa în religii, ştiinţă, sistemul judiciar, încît nici un alt număr nu are o astfel de aură, Pierre Audureau văzînd în numărul trei un adevărat arhetip, în sensul consacrat de Carl Gustav Jung, în acest caz arhetipul fiind un număr care a influenţat profund spiritul uman. Numărul în sine este o aventură complexă şi pasionantă; pentru a înţelege subtilităţile simbolismului numerelor, Pierre Audureau îşi invită cititorii la un exerciţiu de separare a numărului de reprezentarea sa cifrică, numărul fiind…

Christian Montésinos (n. 5 mai 1947, la Ornans (Doubs), în Franţa) a făcut studii de farmacie, apoi s-a specializat la Centrul naţional de protecţie civilă în protecţie nucleară, bacteriologică şi chimică.

A lucrat alături de profesorul Jean Martin la laboratorul de chimie minerală de la Nancy, a făcut cercetări de chimie minerală şi de toxicologie. A fondat un ONG specializat în asistenţa medicală în spitalele din zonele de conflict. În 1996 a fondat un laborator de analiză a materialelor ( analize fizice prin difracţia razelor X, infra roşu, microscopie electronică). În ultimii ani, Christian Montésinos s-a consacrat scrisului, cercetărilor istorice în domeniul simbolismului şi religiilor; este ghid pentru vizitatorii locurilor sacre şi conferenţiar pentru cercuri de filosofi, istorici, oameni preocupaţi de istoria antică, simbolismul esoteric, arta şi simbolismul religios. Christian Montésinos a publicat studii în revista „Cahiers Villard de Honnecourt” şi este autorul mai multor volume: François des cités, Prix de la découverte, Editions Le Soutien par le livre, 1990; Dictionnaire raisonné de l’alchimie et des alchimistes, Editions de la Hutte, 2010; Eléments de mythologie sacrée aux XII et XIII siècles en France, Editions de la Hutte, 2011; Les Symboles étranges des cathédrales et basiliques de France, Editions de la Hutte, 2012. Alchimia propune o viziune simbolică a cunoaşterii Bogdan Mihai MANDACHE: -

Sînteţi autorul unui amplu dicţionar despre alchimie şi alchimişti. Alchimia este o disciplină al cărei obiect este studiul materiei şi al transformărilor ei. De ce este alchimia considerată o ştiinţă misterioasă, curioasă? Christian MONTESINOS: - Un mare număr din trăsăturile sale contribuie la această aură esoterică. Dacă este un domeniu misterios pentru profani, acesta este cel al alchimiei. Piatra filosofală i-a făcut pe mulţi să viseze, fie ei călugări, prinţi, bogaţi sau săraci, ignoranţi sau savanţi. Sînt foarte numeroşi cei care au crezut că deţin marele secret ascuns în biblioteci pe care le credeau secrete...Dacă există o ştiinţă misterioasă, aceasta este alchimia. Această ştiinţă va atrage numeroşi oameni, fie ei oameni ai bisericii, medici, jurişti, filosofi, bogaţi sau săraci, celebri sau necunoscuţi, această atracţie fiind unul din primele mistere ale alchimiei. Chiar şi în zilele noastre, numărul discipolilor…

În demersul ei iniţial cartea este o încercare, parţial reuşită, de a prezenta dinăuntru cîteva gînduri despre ucenicia masonică, o încercare de a prezenta ceea ce este iniţierea şi ucenicia, mai ales pentru un public avid de „dezvăluiri”, un public rămas captiv în legende despre masonerie

În toamna trecută, la tîrgul de carte „Gaudeamus” a fost lansat un volum mai puţin obişnuit. Nu prin tematică, publicul românesc s-a obişnuit deja cu subiectul, care nu mai este de mult exotic, ci prin faptul că volumul nu are autor sau autori. Despre ce este vorba? Despre un dialog în care ucenicul întreabă iar maestrul răspunde: Maestrul Z & Discipolul A, Ab initio. Hiram tălmăcind ucenicului, Bucureşti, Editura Herald, colecţia „Esoterica”, 2012, 206 p. După un preambul în care maestrul îi destăinuie ucenicului cîteva aspecte ale iniţierii care trebuie trăită şi înţeleasă ca o experienţă personală, se înaintează pas cu pas prin întrebări şi răspunsuri în „tainele” masoneriei. Dialogul este alert, în prima parte întrebările despre iniţiere alternînd cu cele despre istoria recentă a masoneriei române; sînt amintite cîteva nume care s-au remarcat în momentul reaprinderii Luminilor, evident persoane trecute la Orientul Etern, dar şi mult pomenitul  moment al iniţierii „în grup” pînă la gradul 32, acţiune

petrecută la Casa Centrală a Armatei. Dialogul pare să urmeze firul clasic al pregătirii profanului pentru iniţiere, insistîndu-se pe iniţiere, pe şederea în cabinetul de reflecţie, pe simbolismul celor patru călătorii, pe simbolismul celor patru elemente. Deşi pînă într-un punct, din dorinţa de a fi sintetic şi clar, autorul lasă impresia unor simplificări, dovedeşte că poate fi şi autorul unor formulări plastice: „Prezentarea şi traversarea celor patru regiuni ale sacrului semnifică validarea simbolică a candidatului la iniţiere pentru a fi condus din treaptă în treaptă înspre niveluri de conştiinţă tot mai subtile, astfel încât acesta, prin cunoaştere, să se apropie mai mult de Divin şi, în final, să-l poată «vedea» prin trăire nemijlocită”. (mai mult…)

Omul trăieşte şi vibrează cu sufletul cosmic

Bogdan Mihai MANDACHE: Sînteţi autorul unei foarte interesante incursiuni într-o lume a simbolurilor cu preponderenţă geometrice (Harmonie des structures géométriques: Les Tracés de lumière). Esoterismul este constitutiv naturii umane? Distincţia esoteric-exoteric este evidentă? Georges DARMON: Esoterismul este prin definiţie căutarea adevărurilor ascunse, dincolo de dogmele religioase. Pentru mulţi înseamnă a porni în căutarea tradiţiei primordiale şi într-o oarecare măsură a pune întrebarea: ce a fost înainte? Este probabil constitutiv naturii umane – de unde faimoasa triplă întrebare celebră: cine sînt? de unde vin? încotro mă îndrept? În funcţie de educaţia socială sau religioasă primită, individul ia cunoştinţă sau nu de necesitatea căutării. O va face fie în cadrul unei societăţi iniţiatice, fie altundeva unde îl va îndruma educaţia sau aspiraţiile sale. Aceasta îl va duce către introspecţie, şi cu timpul va învăţa că răspunsurile sînt în el însuşi. Simbolurile întîlnite în această muncă de căutare fac apel prin ştiinţa analogică la arhetipuri care adeseori îi arată realul ascuns, retrezesc atît memoria colectivă, cît şi memoria individuală. Exoterismul este contrariul esoterismului. Ceea ce este în faţa noastră în cotidian. Dar puţin cîte puţin, cu cît aprofundăm căutarea esoterică, acest real dispare şi se defineşte

ca altceva din ce în ce mai puţin real şi arbitrar. Religiile asiatice menţionează acest lucru. Buddhismul vorbeşte de impermanenţă. Realitatea adevărată este altceva. Totalitatea tuturor posibilităţilor este adevărata noastră realitate. Ea ni se arată prin vibraţii, energii şi alte lucruri care nu sînt neapărat concrete. Ştiinţa se refugiază în spatele convenţiilor ... - În cartea amintită, faceţi numeroase trimiteri la simbolurile geometrice. Lumea este creată după principiile geometriei? Aţi identificat canonul Armoniei? - Din cele mai îndepărtate timpuri, oamenii au căutat un limbaj universal ceea ce i-a dus la descoperirea formelor simbolice care reducînd la esenţial exprimă idei variate şi extrem de bogate. După modesta mea părere, geometria prezidează/guvernează tot ceea ce există. Cei din vechime au descoperit natura şi prin observaţii succesive planetele, stelele, plantele, mineralele;…

Cartea lui Christian Montésinos abordează un subiect ambiţios şi dificil pentru că simbolurile prezente în basoreliefurile din catedralele franceze nu trimit către un adevăr unic, ci către interpretări multiple, dar care trebuie să se întemeieze pe lecturi, observaţii minuţioase şi comparaţii.

Christian Montésinos este un autor cunoscut celor care frecventează acest site. În anul 2010 îi prezentam un foarte util dicţionar: Dictionnaire raisonné de l’alchimie et des alchimistes, Editions de La Hutte; la sfîrşitul anului trecut aceeaşi editură franceză edita o nouă carte a lui Christian Montésinos: Symboles étranges des cathédrales. Basiliques et églises de la France médiévale, collection „Les Veilleurs”, 480 p. Recenta carte este în continuarea mai vechilor sale preocupări care luaseră forma unei cărţi apărute în aceeaşi colecţie: Elements de mythologie sacrée aux XII et XIII siècles, apărută în 2011. Catedralele din Franţa, înălţate între secolele al XII-lea şi al XIV-lea, configurînd gloria goticului, reprezintă un ansamblu unic de construcţii remarcabile deopotrivă prin arhitectură şi prin varietatea simbolismului decoraţiunilor. Dar ceea ce vedem în aceste catedrale nu s-a constituit într-o clipă, ci s-a construit în timp, progresiv, pornind de la surse antice, pe care oamenii au ştiut să le transmită generaţiilor următoare, uneori pe căi ocolitoare. Era un elan atît spiritual, cît şi în planul construcţiilor; fiecare membru al comunităţii participa la înălţarea catedralei după mijloacele sale: donînd bani sau muncind; sigur, chestiunile privind planurile

arhitecturale erau rezervate unei elite de arhitecţi şi maeştri, secretele lor păstrîndu-se şi astăzi, chiar dacă celebrele Carnete ale lui Villard de Honnecourt au fost reproduse şi sînt accesibile unui public larg. Locul misterelor şi secretelor construcţiei era loja, unde constructorii discutau detaliile şi trasau planurile finale. O idee răspîndită este aceea că multe catedrale sînt cărţi în imagini, adevărate enciclopedii, deşi ele nu au fost construite în acest scop; totuşi „imago” înseamnă reprezentarea perfectă a unei realităţi pe care o poartă în sine: „Imaginea în gîndirea medievală este o reprezentare, un simbol, o emblemă, ceea ce l-a făcut pe Huysmans să spună că catedralele erau hieroglifice, folosind pentru acest cuvînt sensul său prim, adică de scriitură sacră”, scrie Christian Montésinos. Dificultăţile apar în lectura imaginilor, unde se suprapun straturi succesive de interpretare…