Recentul Caiet Gremme este un strălucit exemplu al deschiderii Universităţii Libere din Bruxelles către domenii prigonite în alte locuri, o dovadă a pluralităţii lumii în care trăim, a dorinţei de a-l înţelege şi pe celălalt, oferindu-i cadrul unui dialog, o dovadă că lumea proteiformă trebuie înţeleasă nicidecum prinsă în tiparele obişnuinţei.

De la începuturile sale Universitatea Liberă din Bruxelles a încurajat cercetările din domenii altundeva privite cu o uşoară suspiciune. Pentru a fi direct, voi spune de la bun început că unul din domeniile în care instituţia de învăţămînt bruxelleză a făcut pionierat este cercetarea fenomenului masonic. În cadrul Universităţii Libere din Bruxelles funcţionează de mai mulţi ani Centre Interdisciplinaire d’Etude des Religions et de la Laicité (CIERL) a cărui principală menire este studierea fenomenului religios în lumea de astăzi. În cadrul Centrului al cărui nume l-am amintit a fost creat în urmă cu cîţiva ani un grup de studii: Groupe de Recherches et d’Etudes des Mouvements Maçonniques et Esotériques (GREMME), care anual organizează o serie de şase conferinţe, din octombrie pînă în mai, despre masonerie şi esoterism, unde sînt invitate personalităţi marcante cunoscătoare ale celor două domenii. Primele două cicluri de teme abordate au fost despre masonerie, esoterism şi teatralitate. Recent conferinţele au fost reunite într-un volum: Cahiers du GREMME n 1 Franc-maçonnerie: Esotérisme et théâtralite, Fernelmont, E.M.E. & InterCommunications, 2012, 144 p. Baudouin Decharnieux, unul din membrii comitetului ştiinţific al GREMME prefaţează acest volum;

în puţine rînduri universitarul belgian atenţionează că lumea de astăzi este reticentă numai la auzul cuvîntului esoterism. Simpla sa pronunţare deschide spre o multitudine de chestiuni metodologice una mai delicată decît alta; dacă un cercetător se arată mai curajos atunci lucrurile devin şi mai complexe, el fiind suspectat că se afundă într-un domeniu al nesigurului, al jocului comparaţiilor, analogiilor, metaforelor pe care lumea academică nu îl agrează! Este nevoie de un anume curaj pentru a te apropia de un domeniu descalificat a priori. Decharnieux îi apreciază pe cercetătorii care răspund aventurii propuse de Olivier Santamaria, cel care coordonează lucrările GREMME, şi îi consideră „cavaleri ai nevăzutului”; ei sînt cercetătorii care chiar taie piatra filosofală, care studiază inima umanităţii şi care, pînă la urmă, sînt mai realişti decît toţi ceilalţi. Datorită eforturilor şi lucrărilor de pionierat,…

Pentru a-i înţelege strategiile interpretative, Emilie Granjon a analizat tipul de simbolică folosită, a aprofundat condiţiile de semnificare simbolică a gravurilor, a teoretizat modalităţile interpretative ale acestei simbolici, oferind celor interesaţi un instrument conceptual prin care să vadă dincolo de imaginea oferită de gravură.

Ştiam de mai multă vreme că Emilie Granjon pregăteşte o lucrare despre înţelegerea simbolicii alchimice, cu referire la celebra carte a lui Michael Maier, Atalanta fugiens.Emilie Granjon este o tînără cercetătoare, originară din Lyon, în domeniul semioticii vizuale, teoretician al artei şi critic de artă, care are o bursă postdoctorală la GEMCA (Group for Early Modern Cultural  Analysis) din cadrul Universităţii Catolice din Louvain, pentru a aprofunda imaginea alchimică în opera lui Otho van Veen; este autoare de studii despre iconografia alchimică şi imaginarul esoteric, publicate în volume colective sau în reviste precum Archée, Spirale sau Vie des arts. În numărul din februarie 2012, al „Cronicii”, am publicat un interviu cu Emilie Granjon: „Atalanta fugiens – o operă care se adresează văzului, auzului şi spiritului”. Recent am primit cartea la care ştiam că lucrează: Comprendre la symbolique alchimique, Laval, Presses Universitaires de Laval, coll. „Interculturels”, 2012, 250 p. Imaginarul alchimic nu s-a bucurat de o mare atenţie din partea comentatorilor, nici în ceea ce priveşte textul propriu-zis nici în privinţa imaginilor; iată sînt

aproape patru secole de cînd a apărut Atalanta fugiens (1617) de Michael Maier, o lucrare singulară, ilustrată de Mathieu Merian, o culegere de 50 de embleme conţinînd fiecare o epigramă şi un motto, o gravură şi o piesă muzicală, reunind pentru prima dată compoziţii fictive, alegorice şi poetice, opere emblematice, gravate, compoziţii muzicale, într-un tot mai mult intelectual decît senzual. În ultimul secol mai mulţi specialişti s-au ocupat de emblemele lui Maier, dar prea puţini au explorat universul iconologic. Emilie Granjon enumeră trei semioticieni care s-au lansat în aventura alchimică: Umberto Eco, Claude Zilberberg, Donald Maddox, dar afirmă că niciunul nu a încercat să descrie traseul semantic al imaginilor alchimice a căror simbolică desenează o iconografie a văzutului şi nevăzutului. Metoda propusă de cercetătoarea franceză identifică semiogeneza gravurilor prin analiza semnelor gravate pentru a lăsa să se vadă modalităţile semnificative şi interpretative. Autoarea anunţă din primele pagini…