În septembrie trecut, tot pe acest site, prezentam reeditarea primului volum din Le Symbolisme Maçonnique Traditionnel, una din cărţile devenite clasice, prima ediţie a cărţii a apărut în 1981 la Editions Edimaf, a cunoscutului autor de literatură masonică Jean-Pierre Bayard (7 februarie 1920 – 5 martie 2008). Cu acel prilej am amintit şi cîteva titluri din bogata sa activitate publicistică. Revenim acum pentru că la începutul anului a apărut al doilea volum al cărţii amintite: Le Symbolisme Maçonnique Traditionnel, tome II. Hauts-Grades et Rites Anglo-Saxons, Escalquens, Editions Dangles, 2012, 490 p. Se practică în lume mai multe rituri, mai răspîndite fiind Memphis-Misraim, York, Swedenborg, Scoţian Rectificat şi Scoţian Antic şi Acceptat, pe care Jean-Pierre Bayard îl consideră demn de a fi studiat în totalitate, deşi nici un Suprem Consiliu din lume nu ritualizează toate gradele; nu uită să amintească faptul că anumiţi comentatori, care sînt convinşi de originea corporativă a masoneriei, afirmă că aceasta ar trebui să se limiteze la trei grade, celelalte fiind o creaţie filosofică, fără suport real. Dar autorul francez susţine că masoneria corporativă este a primelor două grade, mitul lui Hiram desolidarizîndu-se de secretele meseriei de constructor şi consideră că al treilea grad aparţine gradelor înalte scoţiene, care dezvoltă căutarea şi amplifică învăţătura masonică. De altfel, unele Supreme Consilii de Grad 33 şi Ultim ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat ritualizează simbolic gradul de maestru tocmai pentru a sublinia continuitatea şi înlănţuirea celor 33 de grade.

Prima secţiune a cărţii este consacrată gradelor Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, Jean-Pierre Bayard prezentînd în succesiunea lor gradele acestui rit, insistînd asupra unora care au o mai mare încărcătură simbolică; printre acestea gradul al 14-lea, sublim mason, în care iniţiatul este invitat să ajungă la Cunoaşterea supremă ascunsă în bolta sacră. Nici un comentator nu poate scrie despre Ritul Scoţian Antic şi Acceptat fără a insista asupra profundelor semnificaţii ale gradului al 18-lea, Cavaler al Crucii şi al Trandafirului, a momentelor care configurează ritualul (primul şi al doilea templu, tetragrama I.N.R.I., cina, agapa, ceromoniile de stingere şi de reaprindere a lumînărilor); evident nu pot fi uitate simbolurile care apar în ritual: trandafirul, crucea, pasărea phoenix, toate acestea îndreptăţindu-l pe Jean-Pierre Bayard să afirme: „Gradul de Cavaler Roza-Cruce este un Ordin cavaleresc animat de o gîndire spirituală intensă, capabilă în afara faptelor de arme sau de vitejii războinice, să participe la o alchimie mîntuitoare. Această asociere a trei cuvinte Cavaler, Roză şi Cruce ne duce către înţelegerea mistică a reprezentării continuităţii vieţii, către valoarea reîncarnării, pentru că secretul evoluţiei se asociază cu diverse stări ale fiinţei”. În scurtele referinţe la Ritul francez, autorul revine asupra gradului al 18-lea reamintind, pe urmele lui Paul Naudon, ritualul gradului, aşa cum se practica în 1787, cînd încă era încărcat de elemente creştine. Un grad mai puţin cunoscut şi despre care autorul face cîteva binevenite precizări este gradul al 25-lea, Cavaler al şarpelui de bronz, a cărui învăţătură  arată că pentru a scăpa morţii spirituale, trebuie eliberat omul de intoleranţă şi tiranie, învăţîndu-l să se conducă după spiritul luminat şi înţelept. Gradul aminteşte o întîmplare biblică relatată în Numerii: „Şi a făcut Moise un şarpe de aramă şi l-a pus pe un stîlp; şi cînd un şarpe muşca vreun om, acesta privea la şarpele cel de aramă şi trăia”. Este o asociere, la prima vedere, uşor ciudată, şarpele fiind un animal ostil omului. Aici, sub inspiraţia divină, şarpele de bronz poartă lumina astrală şi este un ghid benefic. Un alt grad care nu se ritualizează dar a stîrnit multe comentarii este gradul al 28-lea, Cavaler al Soarelui; amintim doar că în celebra sa carte Morals and Dogma, Albert Pike a consacrat un spaţiu considerabil acestui grad, al cărui scop este de a elibera candidatul de legăturile care îl ţin în eroare pentru a-l ajuta să ajungă la adevăr; A. Mackey deplîngea că acest grad este neglijat, în opinia sa fiind cel mai important şi mai interesant grad pentru a pătrunde secretele Ordinului. Tot cu o invocare a Soarelui şi a luminii care trebuie să biruiască asupra celor aflaţi încă în tenebre se încheie lucrările Supremului Consiliu în ultimul său grad.

Unul dintre cele mai vechi rituri, care a apărut sub influenţa Strictei Observaţe Templiere, este Ritul Scoţian Rectificat. După un scurt istoric al evoluţiei acestui rit, Jean-Pierre Bayard schiţează portretele cîtorva personalităţi care au pus bazele ritului: Martines de Pasqually, Louis-Claude de Saint-Martin şi Willermoz, gînditori care preţuiau esoterismul tradiţional, căutarea mistică şi cea a vieţii interioare, alchimia hermetică. Apropiate Ritului Scoţian Rectificat sînt şi Ordinul martinist, Stricta observanţă, Superiorii necunoscuţi. În continuare, Jean-Pierre Bayard prezintă cîteva aspecte privitoare la Riturile anglo-saxone, insistînd asupra ritualului masonului de marcă şi asupra ritualului Royal-Arch. Cartea se încheie cu cîteva anexe privitoare la evoluţia riturilor şi la apariţia Supremelor Consilii.

Simbolismul masonic tradiţional este o lucrare de referinţă în care masoneria apare ca o căutare spirituală legată de Tradiţie.