Dicţionarul alchimiei şi al alchimiştilor este o lucrare indispensabilă celor care vor să descifreze arta lui Hermes.

A spune că literatura consacrată alchimiei este abundentă ar fi aproape o banalitate. Şi astăzi, ca şi în veacurile din urmă, alchimia atrage oameni venind dinspre domenii diferite, de condiţii sociale diferite, celebri sau necunoscuţi. Caută ei aurul sau vor să obţină viaţa veşnică? Cu siguranţă, nu! Sînt oameni atraşi de puterea fascinantă a alchimiei de a deschide porţile Naturii şi de a propune o viziune universală a cunoaşterii. De la aceste considerente a pornit Christian Montésinos, în urmă cu patru decenii, atunci cînd a început să lucreze la un dicţionar al alchimiei; după patru decenii în care a citit sute de cărţi şi tratate, a inventariat cîteva mii de termeni şi nume, a urmat selecţia şi ordonarea acestora, ca şi redactarea articolelor. În toamna trecută, a prezentat publicului interesat Dictionnaire raisonné de l'alchimie et des alchimistes - L'alphabet d'Hermès, Editions de La Hutte, collection "Alchimie", 570 p. Să amintim că nu venea pe un teren gol, cu mai bine de două secole înaintea sa Dom Antoine-Joseph Pernety publicase Dictionnaire mytho-hermétique, iar în timpuri contemporane nouă Eugène Canseliet se

impusese prin L'Alchimie expliquée sur ses textes classiques. Autorul îşi prefaţează dicţionarul cu o binevenită introducere căci drumul alchimistului este o epopee personală asupra misterelor naturii; viziunea noastră asupra alchmiei diferă fundamental de cea pe care o aveau cei din vechime, fie ei egipteni, greci, evrei sau arabi. Cei din vechime îşi spuneau discipoli ai lui Hermes, hermetişti sau filosofi, rareori chimişti, şi niciodată alchimişti, iar dacă astăzi afirmăm că Bacon, Raimundus Lullus sau Toma de Aquino practicau alchimia trebuie să fim prudenţi asupra sensului pe care îl atribuim termenului. Apariţia chimiei moderne avea să redeschidă un anume interes pentru alchimie, întrucît între cele două domenii trebuia trasată o fermă distincţie! Asupra originii alchimiei ar fi impropriu să insistăm aici, subiectul fiind vast şi fără o rezolvare uşoară; ce trebuie reţinut este că în evoluţia sa alchimia a dobîndit, a încorporat…

André Benzimra explorează templul masonic într-o manieră originală, fără a se depărta de substanța spiritualității masonice, folosind cabala drept ghid al călătoriei sale în templul masonic.

M-am apropiat de cartea lui André Benzimra (Exploration du Temple maçonnique à la lumière de la Kabbale, Paris, éditions Dervy, collection ”Pierre vivante”, 2007, 238 p.) după ce un prieten comun îmi reamintise că la momentul conceperii ritualurilor masonice, în primele decenii ale veacului al XVIII-lea, nu se punea problema interferențelor între masonerie și cabală. Filosof de formație, ca și prietenul nostru comun, André Benzimra publicase anterior Légendes cachées dans la Bible, études de kabbale maçonnique, éditions Arché Milano, 2006, și L’interdiction de l’incest selon la kabbale, éditions Arché Milano, 2007, dar și cîteva studii în revista Points de vues initiatiques. În prefața cărții, Michel Saint-Gall mărturisește că a avut multe controverse cu André Benzimra ( aminteşte că după o discuţie pasionantă i-a spus lui André: "Sîntem, tu şi eu, în total dezacord, mai puţin asupra esenţialului") pe subiectul prezenței elementelor cabalistice în filosofia masonică, în ritualuri sau în templul masonic, pornind și de la simpla observație asupra multitudinii curentelor ce se revendică din cabală, curente care ”adeseori inspiră oameni care nu cunosc nimic despre ea, dar proiectează asupra curentelor

sale imaginația lor, dorințele lor, temerile lor, speranțele lor. Acesta a fost cazul ocultiștilor francezi și englezi de la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea.” Michel Saint-Gall consideră că André Benzimra scapă acestui păcat prin faptul că a îmbrățișat curentul cabalistic spaniol și provensal ceea ce îl ferește de rătăciri și căutări inutile. Care ar fi șansa autorului  din perspectiva prefațatorului? Aceea de a oferi o nouă deschidere, o nouă interpretare a simbolurilor, obiectelor, decorurilor, miturilor dintr-o altă perspectivă, pentru că pericolul viziunii monolitice nu este de neglijat, nimic mai periculos decît omul unei singure cărți, mai ales că masoneria se vrea și este un creuzet în care se confruntă, se conciliază și chiar se unifică opinii, metode și doctrine diverse. André Benzimra explorează templul masonic într-o manieră originală, fără a se depărta de substanța spiritualității masonice,…

Acest al treilea volum este unul despre religie, despre ceremonialul religios, dar într-un sens larg, aşa încît cei mai puţin familiarizaţi cu scrierea lui Cornelius Agrippa să nu se aştepte la un tratat de teologie!

În primăvara anului trecut salutam pe acest site iniţiativa Editurii Herald, din Bucureşti, de a oferi publicului din România traducerea celebrei cărţi Philosophia occulta de Henrich Cornelius Agrippa von Nettesheim; atunci apăruse primul volum, Magia naturală, în vară a urmat cel de-al doilea, Magia cerească, pentru ca în toamna anului trecut, cu volumul Magia ceremonială, trilogia să fie tradusă şi publicată integral, în colecţia "Quinta essentia", prin strădania demnă de elogiu a Doamnei Maria Genescu, cît şi a editorului. Acest al treilea volum este unul despre religie, despre ceremonialul religios, dar într-un sens larg, aşa încît cei mai puţin familiarizaţi cu scrierea lui Cornelius Agrippa să nu se aştepte la un tratat de teologie! Cele 65 de capitole ale ultimului volum al trilogiei sînt o frumoasă incursiune în teme ale religiei, aşa cum o vedea un cărturar renascentist, cu serioase cunoştinţe în domenii spirituale  care treceau dincolo de graniţele teologiei oficiale, mai ales că în paginile cărţii, dincolo de literă, cititorii cu minte iscoditoare vor găsi superbe analogii între creştinism, cabală, hermetism şi vechile misterii. Întîlnim de la primele capitole, aproape că am putea spune versete, îndemnul la sfinţenie, la

păstrarea învăţăturii într-un loc tainic, în adîncul inimii, sub o tăcere de neabătut, căci "a încredinţa unei gândiri lipsite de un  crez religios o vorbire plină de măreţia divină înseamnă a aduce o ofensă religiei; divinul Platon interzicea răspândirea în mulţime a tainelor din ritualurile de misterii. (...) Aşadar, păstrînd tăcerea şi ascunzând acele lucruri ce sunt taine ale religiei, vom fi noi înşine discipoli demni de această ştiinţă". Ce îndemn mai frumos la a păstra sfintele arcane, înţelese de un număr mic de înţelepţi, şi care nu trebuie lăsate în voia tuturor care nu ar şti să înţeleagă sensul lor tainic, dezvăluindu-le celor care nu le-ar putea înţelege şi le-ar pîngări prin simpla lor rostire. Întreagă strădanie a lui Cornelius Agrippa de a desluşi cele nevăzute de la începutul…