Pornind de la simbolismul universal al culorilor care se bazează pe un nod de semnificaţii asociate anumitor culori, Valentina Tirloni caută să identifice fundamentele unei abordări simbolice a raporturilor între liturghia catolică şi culori.

În cadrul Universităţii Libere din Bruxelles există o constantă preocupare pentru studierea fenomenului religios. Începurile acestor preocupări îi sînt datorate lui Eugène Goblet d’Alviella, care în 1884 a fost primul titular al catedrei de Istoria Religiilor la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii Libere din Bruxelles. A fost un pionier al cercetărilor asupra religiei, aplicînd o metodă de cercetare critică şi obiectivă. De-a lungul timpului, preocupările în domeniu s-au diversificat, aria tematică s-a extins, au apărut noi centre de cercetare. Unul dintre aceste noi centre este CIERL (Centre Interdisciplinaire d’Etude des Religions et de la Laicité), care se adresează celor interesaţi de ştiinţele religioase şi libera gîndire; este un loc al cercetării fundamentale şi aplicate care privilegiază studiile academice şi nu apologetica fenomenului religios. În această manieră, CIERL integrează în în domeniul studiului religiei diversele forme de gîndire liberă şi francmasoneria. CIERL grupează ansamblul cercetărilor în domeniul politeismelor antice, istoriei creştinismului, istoriei, gîndirii şi civilizaţiei iudaice, istoriei, gîndirii şi civilizaţiei islamice, laicităţii, raţionalităţii şi francmasoneriei, totul într-o perspectivă transdisciplinară. În cadrul CIERL funcţionează şi Le Groupe de Recherches et d’Etudes sur les Mouvements

Maçonniques et Esotériques (GREMME), grup de cercetare interdisciplinară consacrat studiului ştiinţific al curentelor masonice şi esoterice moderne şi contemporane. Asistăm la un avînt al istoriei religiilor şi al ştiinţelor religioase, care însoţesc evoluţia multiculturală a societăţilor occidentale, dublat de aprofundarea filosofică a paradigmei hermeneutice care a readus interpretarea în inima procesului de înţelegere a textelor şi imaginilor. În acest cadru, practicile şi documentele esoterice care domină perioade ale istoriei, de la neoplatonism pînă în zilele noastre, stimulează noi cercetări epistemologice de prim-plan care caută să explice practicile esoterice în funcţie de percepţia şi imaginaţia simbolice ale epocii studiate. O recentă apariţie editorială este în măsură să dea seamă de amploarea cercetărilor, de convergenţele şi perspectivele epistemologice pe care le pun în operă cele două instituţii amintite:  E. Granjon, G. Balzano, B. Decharneux, F. Nobilio, O. Santamaria…

Ochiul naturii va deveni ochiul omului; Paracelsus obişnuia să spună că nu este apostol, ci că este filosof, deci nu se plasa pe planul cunoaşterii supranaturale, filosofia sa fiind o ştiinţă a naturii.

O istorie a hermetismului german care nu ar începe prin a prezenta gîndirea polimorfă a lui Paracelsus este de neconceput. Philippus Aureolus Theophrastus Bombast de Hohenheim, cunoscut sub numele de Paracelsus (1493-1541), a fost medic, magician şi alchimist, dar a fost considerat şi şarlatan, creator al faimosului homunculus, deşi el nu a avut niciodată pretenţia că ar fi fabricat un om artificial, un precursor al Golemului. A avut o viaţă aventuroasă, a fost medic, a fost profesor la Universitatea din Basel, de unde a fost dat afară datorită comportamentului ireverenţios faţă de maeştrii săi, a parcurs  Europa de la un capăt la altul, era de găsit, în calitate de chirurg, pe cîmpurile de luptă alături de veneţieni sau de Francisc I, sau împotriva lui Carol al V-lea. În periplurile sale nesfîrşite avea să întîlnească, la Strasbourg, una din figurile ilustre al Renaşterii: Erasm din Roterdam. Viaţa dezordonată şi un anume vagabondaj, alura pitorească, furiile greu stăpînite, curajul ideilor i-au adus laude ditirambice dar şi o sumedenie de injurii, încît nu e de mirare că influenţa sa a fost cu preponderenţă… postumă! Posteritatea

avea să-i recunoască geniul filosofic, talentul de scriitor, remarcabilele intuiţii medico-ştiinţifice, originalitatea experimentelor sale. În acest context este de înţeles că singura editură din România cu adevărat preocupată de constituirea unei biblioteci dedicată Tradiţiei, am numit aici Editura Herald, a început acum cîţiva ani să traducă din cărţile lui Paracelsus; au apărut Ars alchimica. Şapte tratate în care se vorbeşte despre natura, ştiinţa şi arta spagyrică şi Opus Paramirum. Principiile artei medicale, ambele în colecţia Quinta essentia. De curînd a apărut Misterele supreme ale Naturii. Despre tainele alchimiei; Despre filosofia ocultă; Archidoxele magiei. Cuvînt înainte, note, postfaţă şi anexe: Mihai Vârjejaru; traducere şi îngrijire ediţie: Monica Medeleanu; colecţia Quinta essentia, 2011, 222 p. Paracelsus nu a scris niciodată o lucrare cu titlul Misterele supreme ale Naturii, dar întreaga sa operă, care nu se impune prin numărul cărţilor, ci prin…

De mai bine de două decenii, Patrick Négrier nu a încetat în studiile şi cărţile sale să adauge noi elemente, noi piese pasionantului dosar al Tradiţiei, poate ultima redută în calea valului nimicitor al modernităţii, ultima şansă a umanităţii să se salveze de la moarte urmînd fascinantul fir care leagă între ele corespondenţe culturale, literare, religioase, filosofice, dincolo de spaţii geografice, dincolo de timp.

Patrick Négrier este autorul a numeroase cărţi de studii şi eseuri pe diverse teme, dar toate subsumate noţiunii de Tradiţie; în ultimii ani am prezentat unele din cărţile sale, printre care: La Pensée maçonnique du XIV au XX siècle, 1998; La Tradition initiatique, 2001; La Bible et l’Egypte, 2002; L’Eclectisme maçonnique, 2003; Temple de Salomon et diagrames symboliques, 2004; La Tulip. Histoire du rite du Mot de maçon de 1637 à 1730, 2005; Gurdjieff, maitre spirituel. Introduction critique à l’oeuvre de Gurdjieff, 2005; Art Royal et Regularité dans la tradition de 1723-1730, 2009. La începutul lunii trecute a apărut o nouă carte semnată de filosoful Patrick Negrier: Les ziggurates et la Bible, Groslay, Editions Ivoire-Clair, coll. Lumière sur..., 2011, 152 p. De mai bine de două decenii, Patrick Négrier nu a încetat în studiile şi cărţile sale să adauge noi elemente, noi piese pasionantului dosar al Tradiţiei, poate ultima redută în calea valului nimicitor al modernităţii, ultima şansă a umanităţii să se salveze de la moarte urmînd fascinantul fir care leagă între ele corespondenţe culturale,

literare, religioase, filosofice, dincolo de spaţii geografice, dincolo de timp. A ales acum o inedită „corespondenţă” între zigurat şi Biblie. Ziguratele desemnează monumente sacre specifice antichităţii mesopotamiene şi elamite; astăzi mai pot fi admirate astfel de monumente în Irak şi Iran, particularitatea lor fiind construcţia în trepte. André Parrot, unul din arheologii Orientului mijlociu traduce zigurat prin „turn cu etaje”, amintind celebrul zigurat de la Ur, una din capitatele sudului mesopotamian. Dar studiul lui Négrier nu este nici unul arhitectural, cu atît mai puţin unul de arheologie, ci o încercare de  a descifra simbolismul spiritual şi moral al ziguratului. Pentru aceasta este necesară o atentă observare a modelului cosmologic al acestor monumente: capela din vîrful ziguratului corespunde cerului, etajele corespunzînd pămîntului, iar porţile infernului situate la baza ziguratului corespund atît cerului, cît şi pămîntului. De la corespondenţele simbolice între cosmos şi zigurat, Patrick Négrier ne…

Mitul lui Osiris este unul al drumului către Lumină, al accederii la Cunoaştere, al triumfului Vieţii asupra morţii, al armoniei părţilor într-un Tot.

Osiris este cel mai cunoscut dintre zeii vechiului Egipt, iar legenda lui Isis şi a lui Osiris este una care a înfruntat vremurile, dăinuind fără să-şi fi pierdut savoarea iniţială şi nu mai puţin iniţiatică. Numele de Osiris a fost tradus ca „loc al creaţiei”, „bucurie a ochilor mei”, „fiinţă regenerată perpetuu”. După toate tradiţiile, el era un Rege legendar, celebru prin vigoarea şi dreptatea cu care guverna Egiptul, cel care i-a învăţat pe locuitorii văii Nilului să-şi cultive pămînturile şi să îngrijească viile; nu întîmplător, era glorificat în imnurile vechilor egipteni: „Tu eşti Nilul, zeii şi oamenii trăiesc prin inundaţiile tale”, „Tu eşti tată şi mamă a oamenilor, ei trăiesc prin respiraţia ta şi mănîncă din carnea trupului tău”. Trădat şi asasinat de Seth, fratele său, Osiris este înviat de soţia sa, regina Isis. Acesta este într-o formă simplificată mitul central al gîndirii egiptene, referinţă majoră a esoterismului iniţierii în misterele divine. Cunoscutul egiptolog Christian Jacq, unind cu măiestrie competenţele de cercetător cu talentul literar, oferă o frumoasă interpretare a mitului: La Légende d’Isis et d’Osiris, Paris, Editions Maison de Vie, coll. „Voir l’essentiel”, 2010, 96 p. Acest

mit, care în adevăr este mitul lui Isis şi al lui Osiris, cei doi fiind un cuplu model al instituţiei regale, garant al stabilităţii şi armoniei, permitea iniţiaţilor să înţeleagă misterul suprem: triumful vieţii asupra morţii. Mitul era pentru vechii egipteni o cale de cunoaştere care ducea către lumină. Texte ale înţelepciunii egiptene, datînd de mai bine de patru milenii, cum ar fi Textele piramidelor, Cartea morţilor sau Textele sarcofagelor, sînt cele care conturează mitul lui Isis şi al lui Osiris; acestor texte avea să li se adauge unul aparţinînd lui Plutarh, Isis şi Osiris, el însuşi iniţiat în misterele vechi egiptene. Un ecou al legendei lui Isis şi a lui Osiris este şi opera Flautul fermecat a lui Mozart, compusă într-o epocă de efervescenţă a căutărilor de a cunoaşte şi…