Interviuri, Simboluri

Françoise Bonardel: Spiritualitatea poate pune capăt înfruntării între tradiţie şi modernitate

Bogdan Mandache

Françoise Bonardel este profesor de filosofia religiilor la Universitatea Paris I-Sorbona.

Françoise Bonardel

Este cunoscută îndeosebi pentru lucrările sale despre hermetism, filosofia alchimiei, despre tradiţie: L'Hermétisme, PUF, 1985, editie revăzută şi adăugită La Voie hermétique, Dervy, 2002; Antonin Artaud ou la fidelité à l'infini, Balland, 1987; Philosophie de l'alchimie-Grand Oeuvre et modernité, PUF, 1993; Philosopher par le feu. Anthologie de textes alchimiques, Seuil, 1995, ediţie revăzută şi adăugită apărută la Almora, 2009; Petit dictionnaire de la vie nomade, Entrelacs, 2006; Bouddhisme et philosophie – En quete d'une sagesse commune, L'Harmattan, 2008; Des heritiers sans passé – essai sur la crise de l'identité culturelle européenne, La Transparence, 2010. Studii semnate de Doamna Françoise Bonardel sînt prezente în cîteva mari dicţionare şi lucrări enciclopedice: Cahiers de l'Herne C.G. Jung, l'Herne, 1984; Dictionnaire universel des littératures, PUF, 1994; Dictionnaire de l'ésotérisme, PUF, 1998; Le Livre des Sagesses, Bayard, 2002. Modernitatea materialistă Bogdan Mihai MANDACHE: - Doamnă profesor, de multă vreme în studiile şi cărţile Dvs. v-aţi arătat interesul pentru teme ale spiritualităţii. Vi se pare că

spiritualitatea, la singular sau la plural (spiritualităţile) mai are loc în viaţa omului de astăzi? Françoise BONARDEL: -Vastă întrebare, dar probabil decisivă pentru viitorul umanităţii. Dacă luăm în seamă istoria civilizaţiilor care s-au succedat în cursul ultimelor şase milenii, nu este sigur că o cultură lipsită de spiritualitate va fi mult timp viabilă. Contemporanii noştri, fără îndoială, nu au acordat atît de mult credit profeţiei atribuite lui Malraux – "Secolul al XXI-lea va fi spiritual sau nu va fi deloc" – decît pentru că ei prezentau acest risc. Modernitatea materialistă s-a dedat în această privinţă de cel puţin două secole unei experienţe hazardate, şi fără un precedent real în istoria umanităţii. Dar trebuie să ne înţelegem asupra a ceea ce înseamnă exact cuvîntul "spiritualitate", şi aveţi dreptate să luaţi în considerare de la început că sensul său să nu fie exact acelaşi atunci cînd îl folosim la singular sau la plural, chiar dacă un nod comun le leagă în mod…

Mai mult...
Cărţi

Philosophia Perennis

Bogdan Mandache

Într-o lume în care medicina foloseşte tot mai mult progresul tehnologic, nici un medic nu se va apropia de tratatele lui Paracelsus pentru a-şi trata bolnavii după indicaţiile renacentistului elveţian, dar citindu-le va înţelege preocupările înaintaşilor pentru a găsi explicaţiile unor boli, ca şi căile de vindecare

opus paramirum mare

Paracelsus (Philippus Aureolus Theophrastus Bombast de Hohenheim) este una din figurile renascentiste complexe, trecînd cu mult dincolo de clişeele cu care generaţiile mai vechi erau învăţate în a privi exclusiv antagonic o Renaştere aurorală după un Ev Mediu întunecat. Lucrurile erau departe de a fi atît de simple, Evul Mediu lăsînd catedrale în piatră şi în spirit de care s-ar mîndri multe epoci, după cum, Renaşterea, are şi o componentă Antirenaştere în care regăsim elemente de alchimie, magie, hermetism care, într-o primă lectură, erau trecute sub tăcere. Paracelsus este una din acele figuri complexe care dau dimensiunea reală a Renaşterii. Cunoscut mai mult pentru lucrări de alchimie, una dintre ele, Ars Alchimica, publicată de Editura Herald, Paracelsus este şi autorul multor tratate de medicină; unul dintre acestea a văzut lumina tiparului tot la Editura Herald: Opus Paramirum, Principiile artei medicale; traducere, note şi îngrijire ediţie: Alexandru Anghel; cuvînt introductiv: Franz Hartmann; coll." Quinta essentia", 2010, 176 p. Evident, într-o lume

în care medicina foloseşte tot mai mult progresul tehnologic, nici un medic nu se va apropia de tratatele lui Paracelsus pentru a-şi trata bolnavii după indicaţiile renacentistului elveţian, dar citindu-le va înţelege preocupările înaintaşilor pentru a găsi explicaţiile unor boli, ca şi căile de vindecare. "Cititul nu te poate face medic. Medicina este o artă şi ea necesită practică. (...) Eu am intrat pe uşa Naturii: lumina ei şi nu lampa unei farmacii mi-a luminat calea", scria Paracelsus în căutările sale de a descoperi principiul vieţii, şi acesta era Archaeus, o esenţă spirituală atotprezentă şi invizibilă: "Omul invizibil este ascuns în omul vizibil şi are forma omului exterior atît timp cît rămîne în acesta". Multe din formulările lui Paracelsus sînt memorabile ele arătînd intenţia sa de a cunoaşte cauzele şi modurile de tratare, căci boala "nu-şi schimbă starea pentru a fi compatibilă cu cunoştinţele medicului, ci medicul trebuie să fie lămurit asupra cauzelor care provoacă boala", el insistînd pe relaţia…

Mai mult...
Cărţi

Despre numere

Bogdan Mandache

Cititorii preocupaţi de consideraţiile lui Louis Claude de Saint-Martin vor avea bucuria de a găsi noi interpretări vizînd mistica numerelor şi le vor putea corela cu cele propuse de alţi autori (Iamblichos, Teologia aritmeticii; Papus, Ştiinţa Numerelor; Eugen Bindel, Mistica numerelor)

despre numere persp mare

Teoria numerelor i-a preocupat pe filosofi încă din antichitate, fiind suficient să amintim teoriile lui Pitagora, teologia aritmeticii a lui Iamblichos, subtilele interpretări date de Proclus sau Plotin, comentariile lui Martianus Capella, cel care în zorii Evului Mediu a dat lista celor şapte arte liberale şi le-a stabilit definitiv împărţindu-le în trivium şi quadrivium. De la început s-a văzut că matematica, aşa cum o înţelegeau  vechii greci era mai mult decît o ştiinţă, era o mistică, era o apropiere de divinitate. În plină modernitate, cînd o raţionalitate ce se voia atotbiruitoare încerca să subjuge şi ultimele metereze ale unei gîndiri care voia să prezerve inefabilul cunoaşterii, Louis Claude de Saint-Martin era una dintre cele mai autorizate voci ale teosofiei. Numit şi Filosoful Necunoscut, Louis Claude de Saint-Martin este autorul unei vaste opere, din care amintim: Des erreurs et de la verite; Ecce homo;  Le nouvel homme; L'aurore naissante...de Jacob Boehme; Des nombres; Mon livre vert. În ansamblul ei, opera lui

Saint-Martin este teosofică, adică acea formă particulară a misticii care reconciliază filosofia şi teologia, totul sub semnul luminii, ca simbol privilegiat al Înţelepciunii şi al căutării sofianice. În opinia teosofului francez, toţi sîntem văduvi; după ce ne vom căsători cu Înţelepciunea va apărea un om nou, pentru că medicina adevărată, poezia adevărată, sacerdoţiul adevărat nu pot fi exercitate decît de omul regenerat. Teosofia saint-martiniană este astfel o mistagogie a generării spirituale. Dintre lucrările lui Louis Claude de Saint-Martin, nepublicată în timpul vieţii, una se referă la numerologie: Despre numere. Principiile, esenţa şi puterea lor, Bucureşti, Editura Herald, colecţia "Quinta essentia", cuvînt introductiv: Arthur Edward Waite, traducere şi îngrijire ediţie: George Scrima. În ampla prefaţă, Arthur Edward Waite face o incursiune în biografia lui Louis Claude de Saint-Martin, autor de altfel puţin cunoscut în afara spaţiului francez, pentru ca apoi să prezinte amănunţit concepţia filosofului francez despre matematică şi mistica numerelor. Tratatul Despre numere este o frumoasă incursiune şi o încercare…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Colecţia „Simbolurile Masonice”, II

Bogdan Mandache

Către sfîrşitul anului trecut prezentam cîteva din titlurile colecţiei “Les Symboles maçonniques” a editurii franceze La Maison de vie. Continuăm prezentarea altor titluri ale colecţiei ajunse între timp la 42-a apariţie.

collection les symboles maconnique

Către sfîrşitul anului trecut prezentam cîteva din titlurile colecţiei “Les Symboles maçonniques” a editurii franceze La Maison de vie. Continuăm prezentarea altor titluri ale colecţiei ajunse între timp la 42-a apariţie. Cunoscut pentru preocuparea sa de a prezenta simbolurile masonice, în cărţi precum L'Etoile flamboyante, La Regle des Franc-Maçons de la pierre franche, La pierre brute, Olivier Doignon explorează sensul prezenţei în lojă a Spadei înflăcărate, un simbol apărut în secolul al XIX-lea sub influenţa Ritului Scoţian Antic şi Acceptat. Armă destinată în principal războiului, spada este aparent o prezenţă surprinzătoare într-un spaţiu sacru, destinat păcii, concordiei, plenitudinii: "Poate părea contradictoriu că o cale a înţelepciunii spirituale necesită folosirea unei arme". Spada ne invită la a privi fiinţa umană sub totalitatea aspectelor sale şi atunci înţelegem rolul Venerabilului, deţinătorul spadei înflăcărate în lojă, de a crea un spaţiu sacru unde se trăieşte iniţierea şi în care se transmite energia creatoare. Olivier Doignon face cîteva trimiteri la spada care apare în căutarea Graalului, la

emblema a VIII-a din Atalanta Fugiens unde oul trebuie lovit cu "sabia înflăcărată". Spada a fost privită şi ca simbol al divinităţii ascunse în om, capabilă de a se transmuta progresiv într-o figură divină în interiorul fiinţei umane. În opinia lui Olivier Doignon, spada înflăcărată este intim legată de munca creatoare din lojă, de răspîndirea luminii, de îndepărtarea ignoranţei şi a forţelor telurice. Spada înflăcărată este legătura de unire între Orient şi noul Frate, transmiterea iniţiatică fiind un act ritual care integrează fiinţa într-un lung lanţ al celor care sînt în căutarea Luminii. Transmiterea iniţiatică este subordonată bucuriei creatoare care nu este nici agitaţie, nici pasiune, nici exhibitionism, ci expresie a unei vieţi profunde, a unei căutări autentice de a construi sinele după regulile Artei Regale. Unul dintre cele mai studiate simboluri este labirintul. Despre valoarea iniţiatică a labirintului este volumul scris de Marie Hover: Labirintul, o cale iniţiatică. Încă de la primul labirint cunoscut, cel din Egipt din timpul…

Mai mult...