În toate tradiţiile spirituale scara simbolizează ascensiunea, progresul, perfecţionarea. Scara apare deopotrivă în mitologii, dar şi în marile religii, devenind în timp şi motiv literar sau artistic.

"Scara este simbolul progresiei către ştiinţă, al ascensiunii către cunoaştere şi transfigurare. Scara este un simbol ascensional clasic, desemnînd nu doar urcarea întru cunoaştere, ci o elevaţie integrată a întregii fiinţe. Ea ţine prin natura sa de axa lumii, de verticalitate şi de spirală", afirmă autorii celebrului Dicţionar de simboluri. Pentru lumea creştină, scara este un simbol pentru ceea ce leagă pămîntul de cer, iar imaginea cea mai cunoscută este cea a visului lui Iacov din Facerea: "Ajungînd însă la un loc, a rămas să doarmă acolo, căci asfinţise soarele. Şi luînd una din pietrele locului aceluia şi punîndu-şi-o căpătîi, s-a culcat în locul acela. Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pămînt, iar cu vîrful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea. Apoi S-a arătat Domnul în capul scării şi i-a zis: "Eu sînt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pămîntul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi." Unul din ecourile literare ale visului lui Iacov îl găsim în Paradisul lui Dante: "O scară 'n faţă cum în soare-o

are/ curatul aur, am văzut, şi naltă/ cum n'aveau ochi spre-atît de sus urcare.// Pe-ai ei fuşcei în jos vedeam cum saltă/ atîtea lămpi, că 'n cer cîte-s aprinse/ păreau că-s strînse toate-aci 'ndeolaltă". În toate marile religii, misticii au căutat calea apropierii de Divinitate; prin credinţă, marii mistici au cunoscut Divinitatea. Grigore de Nazianz spunea: "Ce este acest nou mister care mă preocupă? Mă simt mic şi mă simt mare, liniştit şi exaltat, muritor şi nemuritor, pămîntesc şi ceresc. Împărtăşesc condiţia lumii de jos şi pe cea a lui Dumnezeu, pe cea a cărnii şi pe cea a spiritului", iar în Upanişade găsim acest îndemn: "Cînd cineva se ridică deasupra lui Eu, mie şi al meu, Atman se evelează ca adevăratul Sine"; misticii islamici vorbesc despre totalitatea fiinţei care include şi…

Repudiată de unii, adulată de alţii, alchimia continuă să fascineze, să inspire poveşti şi romane, din care transpare o alchimie uşor caricaturizată, care are impact decisiv asupra publicului larg. În ciuda deformărilor şi criticilor la care a fost supusă, alchimia îşi dovedeşte statornicia pentru că lucrează pe un alt plan decît ştiinţa empirică modernă.

Urmaşi ai unui raţionalism atoatebiruitor şi ai unui umanism "fără frontiere", obişnuim să privim cu detaşare şi condescendenţă domenii peste care prea multe decenii de materialism şi înstrăinare au aşternut tăcerea şi praful, prea puţini contemporani mai avînd aplecare spre domenii de profundă spiritualitate. Unul dintre acestea este alchimia, văzută în continuare ca un neîncetat exerciţiu de transmutare a metalelor, ca o veşnic sortită eşecului încercare de a obţine aur din plumb. Cine se mai osteneşte să urce alchimia pe soclul cuvenit? În România nu au existat preocupări în domeniul alchimiei, nici a celei practice, nici a celei spirituale. Nici atunci cînd chingile ideologice au cedat, în primii ani editorii nu avut un program de traduceri. De cîţiva ani, Editura Herald caută şi reuşeşte să recupereze interesul cititorului român pentru domenii pe care încă mulţi le consideră "exotice": alchimie, hermetism, philosophia perennis, cabală, numerologie. Una dintre aceste colecţii este Quinta essentia, care, fără a număra încă multe titluri, se impune ca una de referinţă pentru cei preocupaţi de domeniile sus-amintite. Şi nu este un lucru uşor de realizat într-o lume ca a noastră (aici spectrul înţelesurilor

este în vastitatea sa!), dar mai ales pentru că traducerea unor lucrări scrise în perioada dintre lumea medievală şi zorii lumii moderne ascunde multe capcane, pe care traducătorii nu numai că trebuie să le evite, dar trebuie să aducă un plus de clarificare şi pentru cititorul mai puţin familiarizat cu respectivul domeniu. Fără a exagera, întrucît în limba română nu s-au tradus niciodată lucrări de alchmie, traducătorii de astăzi fac muncă de pionierat. Unul dintre personajele interesante ale alchimiei medievale este Nicolas Flamel, copist, anticar şi alchimist francez, autor al cîtorva lucrări, dintre care două au fost recent traduse în limba română: Cartea figurilor hieroglifice şi Dorinţa dorită, Herald, 2009, traducere, cuvînt introductiv şi note Marius Cristian Ene.  Nu insistăm, întrucît este frumos redată în introducere, asupra întîmplării care i-a schimbat viaţa, cumpărarea unui…

Cartea lui Jacques Thomas este fructul unor îndelungi meditaţii, lecturi şi cercetări şi este deopotrivă un îndemn la studiu şi la o reflecţie profundă asupra înţelesurilor legendelor altor grade în care masonul este în căutarea cuvîntului pierdut şi regăsit

Francmasoneria este una dintre instituţiile lumii moderne care propune o cale care să-l apropie pe om de înalta spiritualitate; evident, pe cel care încearcă un itinerariu al căutării spirituale. Dacă aproape întreg corpul masonic recunoaşte că masoneria practicată cu asiduitate şi bună credinţă provoacă o transformare a personalităţii, nu puţini au fost cei care au căutat să descifreze care sînt reperele parcursului iniţiatic care determină o schimbare profundă a modului de a te raporta la lume şi la semeni. Una dintre aceste încercări îi aparţine lui Jacques Thomas în recenta sa carte A la recherche de la parole perdue, Bonneuil-en-Valois, coll. "Francmaçonnerie", 2009, 320 p.  Convins că ucenicul nu află multe lucruri, în afara semnelor şi atingerilor, că de altfel nici companionul nu face prea paşi evidenţi, Jacques Thomas caută să facă accesibilă calea spirituală pe care merge maestrul mason. Jacques Thomas propune o abordare a gradului de maestru dintr-o perspectivă deschisă către multitudinea surselor din care se revendică acest grad care încheie parcursul în lojile simbolice şi îl deschide către învăţătura lojilor de perfecţie. Legenda lui Hiram este

una de dată relativ recentă,ea intrînd în conştiinţa europeană modernă în primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Hiram, meşteşugar genial, este un personaj biblic menţionat în Cartea regilor III şi în Cronici II, în legătură cu construcţia Templului de al Ierusalim, în timpul domniei regelui Solomon. Odată terminate capodoperele sale, Hiram Abif iese din istorie, dar figura sa intră în legendă, viaţa şi moartea sa se transformă în mit iniţiatic, devin mitul fondator al noii instituţii speculative care se răspîndea cu repeziciune în Europa începutului de veac XVIII. Jacques Thomas reaminteşte un anume proces de decreştinare a masoneriei în secolul al XIX-lea, care nu a deturnat sensul iudeo-creştin al masoneriei, dar l-a făcut mai greu de sesizat; el mai aminteşte un fapt important, care însă se spune mai rar, şi anume că jurămîntul depus de candidat pe Cartea Legii Sacre, fiecare…