A scrie astăzi despre magie, poate părea, la o privire superficială, cel puţin deplasat dacă nu de-a dreptul… indecent, mai ales într-o vreme cînd paginile de publicitate ale multor cotidiene ne îndeamnă să consultăm “reginele magiei” pentru a fi ajutaţi în orice domeniu. Este lesne de înţeles că atunci cînd atenţia celor mai mulţi se îndreaptă spre o astfel de înţelegere a termenului magie, şansele de a-i convinge că se află în faţa unui domeniu de autentică spiritualitate scad simţitor, rămînînd speranţă că oamenii de bună credinţă vor citi şi vor căuta să înţeleagă înainte de a respinge. Ca şi în cazul flăcării violet discuţia a căzut în derizoriu, în această cădere fiind antrenat şi termenul, dar şi înţelesul comun al esoterismului.

Copii ai unui Iluminism din care au reţinut o găunoasă idee de materialitate a lumii, oamenii de astăzi, în cea mai mare parte amatori de idei gata făcute, rareori manifestă interes pentru a trece dincolo de pojghiţa extrem de fragilă a unor informaţii care nu… informează, dar fac mai rău deformînd. Amintesc celor care văzînd titlul articolului m-ar putea acuza de o uşoară frivolitate că în Dictionnaire critique de l’ésotérisme (Presses Universitaires de France, 1998), una dintre dintre cele mai serioase lucrări în domeniu, termenului de magie îi sînt acordate 24 de pagini, în articole despre prezenţa acestui fenomen în Africa, Egiptul faraonic, Islam, Occidentul medieval şi modern, Roma antică. Articolul despre magia în Occident este cel mai amplu şi aduce în prim plan necesitatea definirii acestui fenomen ca o artă (ars magica) de a acţiona asupra lumii înconjurătoare şi de a o modifica; acelaşi articol aminteşte şi cîteva mari personalităţi ataşate domeniului: Roger Bacon, Marsilio Ficino, Pico de la Mirandola, Johannes Reuchlin, Cornelius Agrippa von Nettesheim, Paracelsus, John Dee sau Robert Fludd.

Acest preambul, ca şi rîndurile care urmează, au fost prilejuite de o recentă apariţie purtînd marca Editurii Herald: Cornelius Agrippa von Nettesheim – Magia naturală. Filosofia ocultă sau magia (Cartea I), traducere, note, comentarii şi anexe de Maria Genescu, colecţia “Quinta essentia”, 2010, 320 p.  Agrippa von Nettesheim, născut la Koln în 1486, a studiat la Paris, apoi a îndeplinit diverse activităţi sau a căltorit la Torino, Metz, Geneva, Lyon, Fribourg, Anvers, Koln, pentru ca în 1535 să revină la Grenoble unde avea să şi moară în acelaşi an. Această neîncetată mobilitate nu l-a împidicat să scrie o operă considerabilă, filosofică, medicală, teologică. În lucrarea sa De occulta philosophia libri tres, Agrippa a căutat “să purifice magia şi să îi restaureze reputaţia. Profund influenţat de neoplatonismul florentin el s-a străduit să debaraseze vechea magie de “impurităţile” care au desfigurat-o şi să facă să se regăsească în ea o înaltă şi sfîntă filosofie”, scria Jean Céard în articolul despre Agrippa din Les Oeuvres philosophiques, PUF, 1992.

În viziunea lui Agrippa, lumea se prezintă sub trei aspecte: elementalul, cerescul şi intelectualul, magicienii încercînd să descopere virtuţile lumii elementelor, să ajungă la cunoaşterea viruţilor cereşti, pentru ca în final să dobîndească certitudinea cunoaşterii acestor lucruri “prin ritualuri sfinte şi religioase, precum şi cu ajutorul puterilor diferitelor inteligenţe superioare”. Astfel, înţelegem de ce Agrippa şi-a împărţit lucrarea în trei cărţi: prima cuprindea magia naturală, a doua magia cerească, iar a treia magia ceremonială. Ce înţelege Agrippa prin magie? Definiţia cea mai grăitoare îi aparţine cărturarului renascentist: “Magia este un har ce are o putere foarte mare, căci ea este plină de mistere limpede revelate şi care presupune o cunoaştere profundă a celor mai tainice dintre lucruri, a firii lor, a puterii, a calităţii, a substanţei, a efectelor acestora, a deosebirilor precum şi a raporturilor dintre ele (…). Or, aceasta este adevărata ştiinţă, filosofia cea mai înaltă şi mai plină de mister. Într-un cuvînt, magia reprezintă desăvîrşirea şi împlinirea tuturor ştiinţelor naturii, căci orice filosofie bine întemeiată are ca părţi fizica, matematica şi teologia”.  În Magia naturală, Agrippa face aprecieri asupra Elementelor, genurilor alcătuirii lor, virtuţilor oculte ale lucrurilor, despre materie, despre pasiunile sufletului sau virtuţile cuvintelor.

Pledoaria noastră nu este pentru practici oculte (un alt termen greşit înţeles), ci pentru a înţelege maniera în care era văzută lumea în plină Renaştere; o altă Renaştere decît cea cu care s-au obişnuit mulţi dintre noi. Este meritoriu efortul Editurii Herald de a oferi traduceri ale unor lucrări esenţiale din domeniul esoterismului; este suficient să amintim Ars Alchimica de Paracelsus, Rosarium philosophorum, Cartea figurilor hieroglifice de Nicolas Flamel, sau Monada hieroglifică de John Dee. Meritorie este şi traducerea pe care a făcut-o Maria Genescu, aflîndu-ne în faţa unei lucrări nu tocmai uşor de tălmăcit, sensul multor termeni evoluînd în cele cinci veacuri trecute de la prima publicare a cărţii lui Agrippa; traducerea este însoţită de ample şi lămuritoare note, comentarii şi anexe.