Alchimia a fost redescoperită în modernitate, printre alţii, de Gaston Bachelard şi Carl Gustav Jung, dar adevărata dificultate a textelor alchimice stă în starea de spirit pe care o cere din partea cititorului,

Urmaşi ai unui raţionalism „atotbiruitor" şi ai unui umanism „fără frontiere", obişnuim să privim cu detaşare şi condescendenţă domenii peste care prea multe decenii de totalitarism şi înstrăinare au aşternut tăcerea şi praful, prea puţini contemporani mai avînd aplecare spre domenii de profundă spiritualitate. Unul dintre acestea este alchimia, văzut în continuare ca un pur exerciţiu de transformare a metalelor, o anecdotă adînc înrădăcinată în mentalul colectiv, şi pe care nu se mai osteneşte nimeni să o înlăture. În România nu au existat preocupări în domeniul alchimiei. Nici atunci cînd chingile ideologice au cedat, editorii nu au avut un program de traduceri, încercările sporadice fiind exclusiv rodul dorinţei de a obţine cîştiguri rapide. O fi blestemul alchimiştlor văzuţi obsesiv ca transformatori de metale în aur! De cîteva zile, de sub teascurile Editurii Almora din Paris a ieşit o superbă antologie de texte alchimice: Philosopher par le Feu, anthologie de textes alchimiques, 576 p., 2009, realizată de Doamna profesor Françoise Bonardel. Iniţial, acest volum a apărut în colecţia Points a editurii pariziene Seuil în 1995, dar acum avem o ediţie revăzută şi îmbogăţiţă, dar şi amplu

ilustrată cu peste 200 de imagini. Celor pasionaţi de hermetism, alchimie şi esoterism numele Doamnei Françoise Bonardel este unul binecunoscut pentru lucrările sale în domeniile amintite, fiind autoarea unor lucrări bine primite în lumea celor ce preocupaţi de Tradiţie, traduse în multe limbi, printre ele şi româna. În ampla introducere, Françoise Bonardel reface  parcursul controversat al alchimiei, amintind celor grăbiţi să vadă în alchimie doar un fenomen cultural izolat, propriu Occidentului, că gîndirea şi practica alchimice sînt prezente în limbi şi forme culturale diverse (mesopotamiană, arabă, chineză, indiană), întrebîndu-se dacă „între reverii domestice, seducţii diabolice şi fulguraţii apocaliptice, nu este deci nici un loc în cultura modernă pentru această stranie manieră de a filosofa?". Întrebarea Doamnei Bonardel ne trimite cu gîndul la remarca lui Titus Burckhardt: „Pare să nu fi frapat pe nimeni că o…

Volumul Construire le Temple aujourd'hui deschide numeroase perspective asupra raporturilor dintre lumea de astăzi şi spiritualitatea masonică, oferă răspunsuri la întrebarea dacă omul zilelor noastre mai poate trăi autentic o spiritualitate de ordin iniţiatic.

Într-o lume marcată de un accentuat progres tehnologic, într-o lume tot mai grăbită, chiar dacă de multe ori nu ştie înspre ce se grăbeşte, mai există grupuri de oameni interesaţi de Tradiţie, de iniţiere şi de a transmite o spiritualitate iniţiatică. Nu rareori aceştia se lovesc de obtuzitatea celor ce-i înconjoară, de întrebări de multe  ori abrupte, alteori agresive despre o lume  pe care cei mai mulţi nu înţeleg, căci nu se încadrează în tiparele lumii materiale, palpabile şi pe care o percep la tot pasul. În acest context se naşte o întrebare firească: pentru ce şi cum construiesc astăzi franc-masonii Templul lor? O astfel de întrebare trebuie să şi-o fi pus şi cîţiva cunoscuţi teoreticieni ai masoneriei speculative: Julien Behaeghel, Bruno Etienne, Francois Figeac, Jacques Fontaine, Irene Mainguy. Din intervenţiile lor în cadrul unui colocviu şi din întrebările şi răspunsurile care au animat întîlnirea a rezultat volumul Construire le Temple aujourd'hui. Quelle actualite, quels outils, quel message?, apărut la Editions Maison de vie, Paris, 2008. În prefaţa volumului, Christian Jacq, cunoscut autor de studii masonice dar şi de cărţi despre lumea

Egiptului antic, expune cîteva idei despre dimensiunea iniţiatică a franc-masoneriei, despre lumea tehnologică în care accentul nu mai cade pe spiritual, în încercarea sa de a răspunde la întrebarea dacă există o spiritualitate specific masonică. Ea există, dar ţine de un alt registru în care ne raportăm la domeniul spiritual. O primă intervenţie aparţine Doamnei Irene Mainguy, cunoscută pentru studiile sale aprofundate asupra simbolisticii masonice a gradelor Ritului Scoţian Antic şi Acceptat şi asupra iniţierii. Şi acest text este tot despre iniţiere pentru că „nu se poate vorbi de franc-masonerie nici de simbolic fără a evoca în prealabil iniţierea care corespunde faptului de a fi primit Ucenic într-o Lojă". Ritualul provoacă o deşteptare şi o detaşare de lumea profană, o recunoaştere a unui Principiu organizator şi ordonator care depăşeşte orice individualitate în căutarea adevăratei Lumini. Prin repetarea ritualului…

Trilogia lui Pierre Dangle aduce cîteva puncte de vedere care necesită aprofundări şi are meritul că deschide dialogul cu alte orizonturi culturale în care pot fi găsite elemente care, chiar dacă nu au influenţat direct spiritualitatea masonică, pot oferi puncte de ancorare în tradiţii şi pot oferi un cadru mai larg de interpretare.

De mai bine de 250 de ani, de la primele dezvăluiri ale ritualurilor masonice, autori mai bine sau mai puţin bine intenţionaţi au căutat să arate ceea ce se presupune că se ascunde în spatele acelor ritualuri. Evident, totdeauna au cîştig de cauză, în faţa unui public avid de scenarii vizînd conspiraţii mondiale, lucrările care au ca pretext textul unui ritual pentru a putea divaga la nesfîrşit pe marginea subiectelor senzaţionale. Sigur, pe lîngă aceste lucrări care satisfac un public prea puţin preocupat de interpretare şi analiză, apar şi lucrări care caută să pătrundă în profunzimea simbolurilor pe care le vehiculează ritualurile masoneriei speculative. O apariţie editorială de dată recentă, aparţinînd lui Pierre Dangle, încearcă pe parcursul unei trilogii să aducă precizări despre simbolismul primelor trei grade: Le Livre de l'Apprenti ; Le Livre du Compagnon ; Le Livre du Maître, toate apărute la Editions Maison de Vie, în colecţia La Franc-Maconnerie initiatique. Cartea ucenicului debutează cu o frumoasă incursiune în înţelesurile noţiunii de iniţiere, termen tot mai frecvent folosit, şi paradoxal, tot mai puţin înţeles tocmai printr-o folosire abuzivă, nejustificată. Or iniţierea este cheia de

boltă a masoneriei regulare: "este important a preciza că funcția primă a unei Loji masonice este de a practica ritualuri inițiatice și de a consacra toate eforturile sale inițierii", subiectele profane fiind destinate altor medii şi spaţii. Tradiţia iniţiatică este cea care hrăneşte o lojă, adică ansamblul forţelor creatoare în care spiritualitatea se recreează permanent. Un univers iniţiatic populat de simboluri, care creează, pentru a relua cuvintele lui Ramsay, un limbaj cînd mut, cînd elocvent, graţie căruia se recunosc membrii confreriei. Marie-Madelaine Davy spunea că diferenţa dintre oameni se reduce la prezenţa sau absenţa experienţei spirituale, iar omul spiritual nu se instruieşte decît prin simboluri, iar cînd vrea să dea seamă de experienţa sa inefabilă, în mod necesar face recurs la simboluri. Pentru Pierre Dangle "ritualul este cel care dă corp spiritualului şi reanimă ansamblul…