La aproape patru secole de la apariţia sa şi în ciuda a numeroaselor studii şi cărţi care i-au fost consacrate de eminenţi istorici ai ideilor, rosicrucianismul rămîne o mişcare spirituală şi culturală enigmatică. Este şi acesta un semn că avertismentele din primele rînduri şi din finalul scrierii Confessio Fraternitatis nu au răsunat în deşert: “Nimic din ceea ce se află rostit şi adus la cunoştinţă tuturor, prin mai sus arătata Fama, cu privire la fraternitatea noastră să nu fie judecat cu uşurătate şi să nu fie socotit ca o născocire deşartă şi cu atît mai puţin să nu fie primit ca şi cînd ar fi doar o închipuire a noastră. (…) Noi nu ieşim la vînătoare după avutul vostru născocind elixiruri mincinoase, ci dorim să vă facem părtaşi ai bunurilor noastre. Vă vorbim acum în pilde, dar (cînd va sosi clipa) vrem să vă aducem în faţa unei înfăţişări, înţelegeri, mărturisiri şi cunoaşteri a tuturor tainelor, cunoaştere care să fie dreaptă, simplă, uşoară şi fără ascunzişuri”.

Johann Valentin Andreae (1586-1642)

Johann Valentin Andreae (1586-1642)

Cele trei manifeste fondatoare ale rosicrucianismului (Fama Fraternitatis, Confessio Fraternitatis şi Hochzeit Christiani Rosencreutz anno 1459), apărute în 1614, 1615 şi 1616, datorate pastorului Johann Valentin Andreae, au stîrnit o adevărată furtună în mediile intelectuale ale Europei apusene, dovedită atît de circulaţia şi de interesul cu care erau lecturate şi interpretate, cît şi de abundenta literatură pe care au generat-o cele trei cărţi în primele decenii după apariţia lor. Vastul curent hermetico-alchimic apărut în Renaştere nu urmărea doar restaurarea înţelepciunii antice, ci şi reforma generală şi radicală a tuturor instituţiilor religioase, sociale şi culturale; în cazul rosicrucianismului era vorba de “accelerarea procesului de renovatio al lumii occidentale” (M. Eliade). Prima jumătate a secolului al XVII-lea a fost marcată de o triplă criză a civilizaţiei occidentale: în domeniul politic, opoziţia între absolutism şi idealul puterii contractuale fondate pe dreptul natural; în domeniul religios, nevoia de a transcende clivajele dogmatice şi de a deschide spiritualitatea către natură şi lumea materială; în domeniul ştiinţific, tensiunea între concepţia mecanicistă a unui univers închis în el însuşi şi convingerea că arhitectonica lumii are sens. “Scrierile apărute sub baniera rosicrucianismului propuneau o soluţie la toate aceste probleme, şi îl duceau pe om spre perfecţiune, să poată înţelege propria lui nobleţe, şi de ce se numeşte microcosmos, şi cît poate cuprinde din Natură cunoaşterea lui”, spunea Roland Edighoffer.

Ilustraţie din Michael Maier - Atalanta Fugiens înfăţişînd soarele şi luna

Mişcarea rosicruciană originală este dificil de înţeles fără o atentă observare a climatului politico-religios şi intelectual al redactării şi publicării Bibliei rosicruciene. Era un timp dominat de strania figură a împăratului alchimist Rudolf de Habsburg, de recesiunea economică, de aşteptarea sfîrşitului lumii, de proliferarea calculelor astronomice. Era un “timp al sintezelor, al antologiilor, dar şi al viselor, al delirurilor” (Bernard Gorceix), iar aceste nelinişti se traduceau prin nemaiîntîlnita efervescenţă literară, filosofică şi artistică: publicarea operelor lui Paracelsus, ale filosofului mistic Valentin Weigel, ale lui Jacob Bohme, iar pe plan artistic avîntul manierismului. În aceiaşi ani, Michel Maier publica Atalanta fugiens, o sinteză a artei alchimice, poetice şi muzicale, Henricus Khunrath edita Amphiteatrum sapientiae aeternae. Studiind atmosfera care a înconjurat apariţia scrierilor rosicruciene, Bernard Gorceix găseşte şi explicaţia succesului lor considerabil: Johann Valentin Andreae a ştiut să facă sinteza angoaselor şi speranţelor timpului său; pentru Bernard Gorceix “este de netăgăduit că fabula  rosicruciană, între altele, traduce o sumă de aspiraţii politico-religioase complexe, în Suabia începutului de secol XVII, după imaginea unei epoci şi a unei societăţi ale cărei contradicţii insuportabile urmau să se rezolve într-un război pe cît de lung, pe atît de confuz”.

Scrierile rosicruciene au fost studiate şi prin prisma temelor abordate. În Fama fraternitatis, care descrie viaţa lui Christian Rosencreutz, sînt identificate trei teme: starea lumii, motivele care au dus la crearea confreriei rosicruciene, programul mişcării rosicruciene. Temele şi motivele din Fama fraternitatis se regăsesc în Confessio fraternitatis, în descrierea stării lumii, a confreriei şi a urgenţei reformei politice şi intelectuale. Cele două manifeste rosicruciene, în ciuda programului reformator avansat, ar fi rămas incomplete fără cea de a treia scriere – Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz care relatează călătoria lui Christian, participarea sa la cununia regală şi întoarcerea sa. Întreaga aventură îşi are originea în invitaţia la cununia regală, invitaţie care deschide seria misterelor, începînd cu apariţia glorioasă care îi aduce scrisoarea, continuînd cu simbolul de lîngă poemul-invitaţie:

“Astfel că am deschis scrisoarea cu grijă. Înăuntru, pe un fond azuriu, scrise cu litere aurii, am găsit următoarele versuri:

Ziua de astăzi, azi
E ziua Nunţii Regale.
Pentru asta ai fost născut
Şi ales al Domnului, spre bucurie.
Trebuie să mergi în munte
Acolo unde sînt trei temple,
Să vezi acolo totul de la un capăt la altul.
Fii atent
Observă-te cu grijă
Şi să nu îmbăiezi complet
Nunta te-ar putea năpăstui.
Năpasta vine peste cel ce greşeşte aici
Să se ferească cel ce e prea slab.

Dedesubt era scris: Sponsus şi Sponsa”.

Fama Fraternitatis

Înainte de a porni în călătoria sa iniţiatică, Christian vrea să afle dacă este demn de a răspunde invitaţiei, iar răspunsul îl află printr-un vis în care se regăsesc elemente dintr-o predică a sfîntului Bernard: zăcînd împreună cu alţii într-un puţ adînc, unde o frînghie salvatoare este aruncată de şapte ori, Christian reuşeşte să se caţere pînă afară şi să părăsească tenebrele. După acest vis, Christian s-a pregătit de drum: “mi-am pus haina albă de in, mi-am încins cureaua şi mi-am petrecut în cruciş peste umeri o panglică roşu-sîngeriu. În pălărie mi-am prins patru trandafiri roşii în aşa fel încît datorită acestui semn să fiu foarte repede observat în mulţime. Ca hrană am luat pîine, sare şi apă. Dar înainte de a-mi părăsi casa, îmbrăcat cum eram pentru nuntă, am îngenunchiat şi l-am implorat pe Dumnezeu ca în eventualitatea unui asemenea eveniment să mă călăuzească pe calea cea bună.”

Următoarele şase zile descriu drumul iniţiatic al lui Christian Rosencreutz: întărit în intenţia sa de trecere a primei probe, Christian ajunge la o răspîntie umbrită de trei cedri, simbol al metamorfozei omului, unde graţie unei porumbiţe şi zeului Mercur îşi găseşte calea, peregrinarea, căutarea orientului spiritual încheindu-se printr-o ascensiune, Christian ajungînd în vîrful unui munte înalt unde se înălţa palatul regal, clădire zidită pe stîncă, descrisă în parabola evanghelică, imagine a construirii de sine. Christian ajunge la castel la apusul soarelui şi va trebui să treacă de trei portaluri împodobilte cu figuri misterioase, în spatele cărora sclipesc lumini; de la noaptea profană la iluminare, o trecere simbolizată de porţile castelului avînd inscripţii lămuritoare: “Deasupra era prinsă o tabletă destul de mare ce conţinea aceste cuvinte: Procul hinc, procul ite profani! (Păstraţi distanţa, voi care sînteţi profani!) precum şi alte lucruri despre care mi s-a interzis să vorbesc”. La trecerea prin fiecare poartă, pelerinul primeşte o insignă de aur cu litere gravate pe margine, cu sens alchimic şi spiritual. Trecut de ultima, aceasta se închide în urma lui pentru a arăta dificultăţile unei naşteri, părăsirea vieţii profane şi ieşirea la lumină, arată Roland Edighoffer, unul dintre cei mai avizaţi comentatori ai fenomenului rosicrucian.

Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz

O altă probă este cîntărirea sufletelor, fiecare dintre cei aflaţi în castel fiind aşezat pe platanul unui cîntar, la extremitatea cealaltă fiind aşezate şapte greutăţi, corespunzînd unor virtuţi: credinţă, milă, bună înţelegere, castitate, răbdare, umilinţă şi cumpătare. Christian trece proba cu uşurinţă, îşi scoate trandafirii de la pălărie şi îi oferă tinerei care condusese cîntărirea sufletelor, trandafirii vor întruchipa opera alchimică, Christian purtînd de acum o cruce roşie pe un stindard alb. Invitaţii care au trecut proba primesc Lîna de aur cu un leu înaripat, simboluri care dau naştere unor subtile interpretări. Leul ivit pentru prima oară în povestire ca paznic al castelului misterios, este aşezat pe o fîntînă, cu o spadă goală între labe, pe care o rupe şi ale cărei bucăţi le aruncă în fîntînă. Leul, regele animalelor este una dintre reprezentările mercurului filosofic. Ziua următoare, Christian este condus din nou la fîntînă, aici leul ţine între labe o placă avînd gravat acest text: “Prinţul Hermes. După atîtea răni făcute în trupul omenirii, aici prin oblăduirea lui Dumnezeu şi cu ajutorul Artei curg eu, un leac bun împotriva bolii. Să mă bea cel ce poate; să se spele cel ce doreşte; să mă deranjeze cel ce îndrăzneşte; beţi, fraţilor şi trăiţi”.

După ce s-au spălat la fîntînă şi  au băut din apa sa, invitaţii îmbracă haine somptuoase, simboluri ale metamorfozei, apoi primesc o altă Lînă de aur presărată cu pietre preţioase. Medalia agăţată de lîna de aur are gravat pe o faţă un verset din Isaia: “Şi luna va străluci ca soarele, iar soarele va străluci de şapte ori mai mult”. La sfîrşitul romanului, Christian se bucură de favorurile deosebite ale tînărului Rege; povestirea se termină prin procedeul ultimelor pagini pierdute şi prin paradoxul eroului care ajunge la el acasă, deşi şi-ar fi dorit să rămînă la castel!

Dincolo de farmecul pe care îl stîrneşte lectura Nunţii chimice, romanul lui Andreae este unul profund, caracter pe care îl accentuează analiza simbolicii prezente în paginile sale. Judecata cea  mai frecventă în privinţa rosicrucianismului este cea că ne aflăm în faţa unui sincretism, a unei sinteze compozite. Descifrarea simbolurilor este anevoiasă, specialiştii din vremurile noastre întîmpinînd unele dificultăţi în înţelegerea semnificaţiei acestor simboluri pentru trăitorii începutului de veac XVII. Cultura literară a autorului din secolul al XVII-lea nu este numai de mare profunzime şi întindere, ci şi plină de aluzii şi de imagini insondabile în zilele noastre. Majoritatea imaginilor din Nunta chimică apartine limbajului alchimic şi dovedeşte o cunoaştere profundă a literaturii alchimice. “Maniera în care imaginile se succed şi se înlănţuie ne permite să regăsim în roman descrierea detaliată a unui proces alchimic tradiţional. Unul dintre cei mai buni cunoscători al literaturii alchimice, Carl Gustav Jung, are deplină dreptate să ia opera lui Andreae ca una din sursele importante pe care se bazează teza sa de psihanaliză. Nunta chimică este prima operă spagirică pe care o citează în al său Mysterium coniunctionis“, notează Bernard Gorceix.

Nunta chimică este un strălucit exemplu de alegorie spirituală, de alchimie interioară, folosind procedeele transmutaţiei alchimice. Captivat de frumuseţea romanului, Goethe se întreba într-un poem esoteric: “Aşadar, cine a împletit Trandafirul cu Crucea?(va urma)