Căutarea adevărului are un singur nume: filosofia, care începe printr-o ruptură, printr-o mirare. Nu acesta este sensul celor cinci călătorii ale calfei?

De numeroase ori și în mod cu totul nejustificat, gradul doi, cel de calfă, a fost privit cu o anume lejeritate, ca o trecere între momentul unic al inițierii și sublimul grad de maestru mason. Răstimpul de cel puțin un an pînă la primirea celui din urmă grad al lojilor albastre - cel de maestru - va fi însă suficient pentru ca noua calfă să descopere profundul simbolism al instrumentelor de lucru, al călătoriilor, al stelei înflăcărate, să descopere semnificațiile masonice ale celor șapte arte liberale, sau contribuția uriașa la cultura lumii în general și la cultura esoterică în particular a celor cinci înțelepți al căror nume le citește într-una din călătoriile sale. În cursul celei de-a treia călătorii, candidatul citește denumirea celor șapte arte liberale, discipline care reprezentau esențialul cunoștințelor predate în Evul Mediu. Textul fondator al artelor liberale este Nunta lui Mercur cu Filologia, scris de Martianus Capella undeva între anii 410-421. El a dat lista celor șapte arte liberale și le-a fixat definitiv. Înaintea sa, Sf. Augustin considera că cele șapte arte liberale conțin aproape toate cunoștințele

pe care le poate dobîndi un om. Evident nu era vorba de o cunoaștere profană, ci de una metafizică care îngloba artele cuvîntului (trivium): gramatica, retorica, logica, și știința numerelor (quadrivium): aritmetica, geometria, muzica, astronomia. Cele șapte arte liberale sînt citate în numeroase texte masonice din vechime, dar grăitoare sînt definițiile acestor arte date în Vechile Îndatoriri, denumire sub care sînt cunoscute îndeosebi manuscrisele Regius și Cooke. Iată, pe scurt, cum sînt definite artele liberale în manuscrisul Cooke : "pentru cea care este prima și care este fundamentul științelor are ca nume gramatica, ea te învață să vorbești corect și să scrii bine; a doua este retorica și ea te învață să vorbești frumos și cu grație; a treia este dialectica și această știință te învață să distingi adevărul de fals și este de obicei numită arta sofistică; a patra…

Să ne amintim un îndemn mult drag alchimiştilor medievali: lege, lege, relege, ora, labora et inveniens (citeşte, citeşte şi iar citeşte, roagă-te, lucrează şi vei găsi).

Cunoscută contemporanilor mai curînd prin deja celebrul roman al lui Paolo Coelho -Alchimistul- decît prin scrierile sale fondatoare, alchimia este susţinută de o tradiţie milenară care se regăseşte în toate marile civilizaţii ale lumii. Alchimia este prezentă în ritualurile francmasonice, chiar dacă nu întotdeauna într-o manieră directă şi explicită. Adevărată gnoză care insistă pe complementaritatea necesară între corp şi spirit, alchimia este abordarea esoterică complexă unde se întîlnesc o cercetare operativă asupra materiei şi una speculativă asupra sinelui pentru a găsi piatra filosofală. Această materie, ieşită din chintesenţa celor patru elemente, este asemănătoare materiei prime a creaţiei atunci cînd haosul a fost animat de focul divin pentru a trece de la unul la multiplu. Cunoscută în China, în India şi în Egipt încă din antichitate, apoi de arabi, alchimia s-a afirmat în Europa după secolul al XII-lea, Evul Mediu şi zorii modernităţii fiind perioada de maximă dezvoltare, cînd a fost ilustrată de nume precum Raimundus Lullus, Roger Bacon, George Ripley, Paracelsus, Nicolas Flamel, Basile Valentine sau Heinrich Kunrath. Odată cu afirmarea gîndirii raţionaliste de sorginte carteziană, alchimia cunoaşte un anumit declin,

deşi va continua să aibă apărători şi practicieni, aici putînd fi amintit Isaac Newton dar şi alţi membri ai celebrei Royal Society. Fiică a lui Tubal-Cain, făurarul legendar, revelată oamenilor de Hermes Trismegistos, practica alchimică nu are nimic în comun cu magia care căuta să obţină aur din metale impure. Alchimia adevărată căuta aurul, dar era aurul care se dezvăluia la capătul unui îndelung proces de transformare, iar în sensul său autentic era vorba de o transformare interioară. Iată pentru ce adepţii săi consideră alchimia ca o adevărată filosofie hermetică; pentru ei, alchimia este mama tuturor ştiinţelor pentru că ea conţine principiile tuturor celorlalte, explicînd natura şi raţiunea de a fi a tot ce există, originea şi soarta întregului univers. În viziunea materialistă profană alchimistul îşi propune să fabrice aurul, cînd în realitate, cum am amintit deja, este vorba…