Revistă cu apariţie semestrială, Travaux de la Loge nationale de recherches Villard de Honnecourt este un exemplu de echilibru şi deschidere în abordările tematice, neocolind autori care vin dinspre alte orizonturi, dar care pot contribui la nuanţarea unor subiecte.

Villard de Honnecourt a fost un arhitect francez trăitor în epoca goticului, născut la Honnecourt lîngă Cambrai, către sfîrşitul secolului al XII-lea. Este celebru pentru carnetul său de şantier, carnet conservat în bună stare şi aproape intact, păstrat o vreme în biblioteca abaţiei Saint-Germain-des-Pres; în timpul revoluţiei, de frica devastărilor "revoluţionare", a fost depus la Biblioteca Naţională a Franţei, unde se află şi în zilele noastre. Caietul cuprinde 33 de foi de pergament cu desene şi însemnări despre modurile de trasare, de apropiere de numărul de aur şi de pentagramă, fără a dezvălui nimic despre secretele şi ritualurile confreriilor de masoni operativi. Dar nu despre valoarea artistică şi istorică a caietului arhitectului medieval ne-am propus să scriem în aceste rînduri. Villard de Honnecourt este şi numele lojii de cercetare a Marii Loji Naţionale a Franţei, iar numele arhitectului se regăseşte, aşa cum este şi firesc, în titlul revistei semestriale a lojii Travaux de la Loge nationale de recherches et d'etudes Villard de Honnecourt.În rîndurile ce urmează ne propunem să facem cîteva consideraţii asupra conţinutului acestei publicaţii prin trimiteri la cîteva apariţii din ultimii ani. O temă de interes aflată

în atenţia redactorilor care au configurat numărul 43 al revistei a fost raportul tradiţie-cărţi, cu intervenţii avizate (Armand Abecassis, Antoine Delzant şi Lama Jigme Rimpoche) despre Tora, Evanghelii şi tradiţia vie de la maestru la discipol în budism.Reţinem din acelaşi număr studiile despre dreptate în viziunea lui Pitagora (Sylvain Chaumet), despre dreptate în tradiţia ebraică (Alexandre Danemans), despre Mithra (Pascal Gaymard), ordinul Iluminaţilor din Bavaria (Eric Humbertclaude). Sumarul acestui număr este completat de cîteva orientări bibliografice atît de necesare într-o lume în care publicaţiile despre masonerie abundă, de această dată calitatea neînsoţind îndeaproape cantitatea. Numărul următor (44) debutează cu cîteva studii despre semnificaţia rugăciunii rostite în timpul ceremoniei de investire a Maestrului Venerabil (Pierre Saverne), despre cuvînul în lojă (Jean-Claude Dorion), despre anul adevăratei Lumini (Francis Delon), despre credinţă şi raţiune…

Cartea lui Gelu Voican Voiculescu este o binevenită introducere în studiul esoterismului, oferind celor interesaţi cîteva repere necesare pentru a nu rătăci pe căi care nu duc nicăieri.

Aceasta este întrebarea căreia îi caută răspuns Gelu Voican Voiculescu într-un recent apărut opuscul (Ce este ezoterismul?, Bucureşti, editura Samizdat, 2008, 88 p.), dînd curs unor mai vechi şi bineştiute preocupări în domeniu. După atîtea dicţionare şi enciclopedii dedicate domeniului, după mii de volume avînd chiar în titlu denumirea de esoterism, ne mai întrebăm ce este esoterismul? Da "pentru că termenul de ezoterism a căpătat o circulaţie din ce în ce mai mare, întrecută doar de nedumerirea şi de confuzia pe care le stârneşte. (...) Fiecare din noi are câte o accepţie proprie - mai mult sau mai puţin vagă- a sensului acestui termen, ce apare tot mai frecvent în limbajul uzual, ba ca adjectiv - ezoteric, ba ca substantiv - ezoterism. (...) Fără a avea ambiţia de a degaja ideea generală şi abstractă de ezoterism, putem să-l definim şi mai pe scurt, drept o învăţătură rezervată, în cadrul unui grup sau al unei şcoli, unor discipoli selecţionaţi după anumite criterii". În încercarea de a răspunde întrebării din titlul cărţii, Gelu Voican Voiculescu face un scurt şi bine venit periplu istoric şi etimologic pornind de

la Aristotel şi Aulus Gellius, trecînd prin autori antici şi medievali, ajungînd la frumoasa carte al lui Anton Dumitriu Philosophia mirabilis, neobservată de cenzura vremii, cartea a apărut în 1974, dar din păcate prea repede uitată de contemporani. După necesarele poziţionări istorice, etimologice, autorul abordează subiecte precum valoarea ezoterismului, posibilitatea discuţiei despre taină, reprimarea ezoterismului (subiect despre care a scris şi Pierre Riffard, el însuşi trăind în vremurile noastre o formă de reprimare/respingere cînd a încercat cîţiva ani să-şi găsească un conducător de lucrare de doctorat!) şi raportul ezoterismului cu cultura, aici Gelu Voican Voiculescu considerînd că ezoterismul ţine mai mult de social. Evident un subiect care poate suscita comentarii. Dar sînt demne de reţinut consideraţiile despre tradiţie, iniţiere, influenţă spirituală, micile mistere,simbolism, rit. Pe urmele lui Rene Guenon, autorul reia observaţiile critice la adresa…